Stepbrother?

77. "O iubire imposibilă"

Eu: Da!*spun și fac o față de cățeluș plouat*

El: ...Eh.

Eu: În fine! Doar spune-mi de ce nu ai fost la concert.

El: Nu am ajuns la timp pentru concert.

Eu: Ăm...am să te cred. Chiar nu mai vreau ceartă. În fine...eu am să plec. Probabil Kevin se întrebă unde sunt!

Spun ridicându-mă, dar Jimin îmi prinde încheietura mâinii stângi. Se ridică și el, și-și apropie fața de a mea. El insistă că ar trebui să mă conducă până acasă pentru a nu întâmpina probleme în drumul spre casă. Eu cedând până la urmă.
În drumul spre casă niciunul dintre noi nu a scos niciun sunet. Liniștea dintre noi era una de mormânt. Ajunserăm și acasă, eu deschizând porțile... fiind paznici au pauza de biscuite se pare. Jimin intră rapid în curte și rămâne stană de piatră.

Jimin: Ai câine Doberman? De ce?

Eu: Da! Păi îmi plac animale.

Jimin: Văd! Și mie îmi plac, dar nu crezi că e cam feroce.

Eu: Stai să vezi leopardul.

Auzind spusele mele Jimin se panichează și mă trage după el până în casă. Acolo văd o mini petrecere.

Jimin: Mișto! Cât plătiți de lună la chirie?

Namjoon: Nu plătim taxe, sperăm.

Jimin: Păi și atunci?

Yoongi: Păi și atunci este casa Zendayei și ne lasă să stăm aici până plecăm în America... și plecăm ca Zendaya să lași premiul care reprezintă America acolo în țara ei. Mai ai întrebări?

Jimin: Da, logic! Zendaya de unde ai casa?

Eu auzind întrebarea lui mă retrag ușor din încăpere, dar putând să-i văd pe băieți râzând. Urc în camera mea și a lui Jungkook. Merg spre dulap și încerc să-mi aleg niște haine potrivite vremii de afară. Pe noptieră se află telefonul lui Jungkook, bâzâind în truna, semn că primește mesaje și câte o dată apeluri. Cedez nervos și ridic telefonul de pe noptiera de culoare neagră.
Îl deschid, din fericire nu are parolă și mă uit în secțiunea de mesaje, văzând că mesajele primite sunt de la cineva trecut "Numărul 5". Întru și în secțiunea de apeluri și contacte. Îmi scapă un mic râset văzând că aproape toate numerele de telefon care aveau poză cu fete erau numerotare de la 1 la 20. "Sper că pe mine nu mă are numerotată"- gândesc eu. Într-un final zâmbesc când văd că nu mă are trecută așa. Curiozitatea mă apasă, asta făcându-mă să intru din nou în secțiunea de mesaje. Când încerc să deschid primul mesaj, cineva mă oprește.  
Acel cineva fiind Jungkook. El încercă să-și ia telefonat din mână mea, părând rușinat.
Din greșală mă împiedic de pat și cad Jungkook căzând peste mine. Apropiindu-și buzele de gâtul meu. Îmi imobilizează mâinile deasupra capului, și începe să-mi sărute și muște mici porțiuni ale pielii. Dintr-o dată intrând Jimin în cameră spunând: "Oh... scuze. Nu știam că aveți treabă. Iertați-mă." Spune și pleacă. Îl dau jos pe Jungkook de pe mine și cobor jos, văzându-l pe Jimin pe canapea stând bosumflat. Merg și mă așez lângă el.

Eu: Jimin nu a fost ce-a ce crezi. Crede-mă!

El: Serios? Nu prea cred.

Eu: Îmi pare rău. Eu n-am nici o legătură cu Jungkook, el este un nesimțit. Scuze.

El se ridică brusc de pe canapea și zâmbește, astfel făcând și eu. Mă ridic pe vârfuri ca să fiu la acelaș nivel cu el.

El: Ce păcat.