༺ ④ ༻

315 41 53
                                    

— Momo a făcut ce?! strigă Regele Lee îndată ce aude cuvintele soției sale, privind cu ochii măriți de uimire și furie la chipul serios al celei din fața lui. Asta nu poate fi adevărat! Nu se poate ca ea să fi făcut așa ceva! continuă acesta în timp ce se ridică de pe tron, un amalgam de emoții negative mistuindu-l.

— Exact așa s-a întâmplat. Vestea s-a răspândit rapid în sat și pot afirma cu tărie că a ajuns și prin regate.

Subiectul pe care cei doi regi îl discutau se concentra asupra faptei săvârșite de fiica lor în urmă cu nu mult timp, Momo plecând fără știrea nimănui către sat și anunțându-și public relația cu fiul negustorului.

A fost de-ajuns ca mărturisirea să fie auzită de câțiva vânzători locali pentru a circula mai rapid decât un mesaj din zilele noastre, răspândindu-se în sate și ajungând chiar și la urechile regilor și a prinților.

"Cum este posibil ca o prințesă să se îndrăgostească de sluga ei, și apoi să mărturisească fără pic de rușine?" – astfel de vorbe circulau de la persoană la persoană, neștiind cum să o mai dezumanizeze pe săraca prințesă care a primit o etichetă destul de greu de uitat.

— Este inconștientă sau ce?! Și-a pierdut de tot mințile?! Nu știu ce e mai rău: că fiica noastră s-a îndrăgostit de un sclav, că aproape toată lumea a aflat despre asta sau că am fost nevoiți să aflăm toate astea de la o altă slugă! S-au năpustit toate asupra noastră, numai din cauza naivei de Momo! Ne-am făcut de râs! Nici nu vreau să-mi imaginez cum apărem în ochii lumii de acum, și ce gânduri vor avea despre noi! Cum vom mai privi în ochi alți regi? Regii Chou ce vor zice despre asta? Dacă nu o vor mai vrea pe Momo ca noră? reproșează nervos tatăl prințesei, oprindu-se din făcut rap pentru a cere lacom aer. Agh, o să am eu ac de cojocul ei și de al acelui netrebnic!

✰彡

— Momo, deschide în secunda asta ușa!

Șatena a fost trezită din gânduri de vocea dură a fratelui ei ce bătuse agresiv în ușă după ce a forțat-o vrând să dea buzna ca o tornadă în camera ei, înghițind în sec și ridicându-se de pe marginea patului.

Cu pași mici dar hotărâți a înaintat înspre ușa de lemn masiv, punând mâna pe cheia din încuietoare și trăgând aer în piept pentru a se pregăti de uraganul nervos numit Felix, încurajându-se să le facă față tuturor și să lupte pentru iubirea ce o poartă în suflet.

Cu o mișcare rapidă a rotit cheia și a deschis ușa, făcând contact vizual cu ochii încruntați ai blondului care a trecut pe lângă ea și a trântit ușa în drumul lui, prințesa tresărind la gestul neașteptat.

— Ce naiba ai făcut, Momo? Sau să te numesc cum ai fost poreclită de toată lumea – rușinea familiei Lee?

— Dacă ai venit aici să mă jignești, pleacă acum, Felix! îi spune în timp ce punctează înspre ușă, fratele ei încleștându-și maxilarul.

— Părinții noștri te vor ucide, și la fel vor face și cu Minho sau cum îl cheamă! Ce se va întâmpla dacă niciun prinț nu te va mai vrea?!

— Eu nu vreau niciun prinț! Eu îl vreau pe Minho! De ce nu poți înțelege asta?!

— De ce nu poți înțelege că este imposibil să fii împreună cu el, la naiba?! încearcă să-i explice apăsat, chiar dacă tonul folosit nu era deloc plăcut și calm.

— Oh, deci mă veți pune să mă căsătoresc cu cineva pe care nu-l iubesc. Îți convine așa?! strigă, mici lacrimi strângându-se în ochii ei mari.

— Momo, ascultă.. oftează băiatul în timp ce își trece mâinile peste față pentru a se calma, un oftat zgomotos părăsindu-i buzele.

— Ce naiba să ascult, Felix?! Nu îl iubesc și nici n-o să-l iubesc pe Bangchan, cel care "va fi aici în două săptămâni doar pentru mine"! Îl cunosc de o viață iar pe Minho de doar câteva săptămâni, și m-a făcut să simt lucruri pe care Bangchan nu a putut vreodată! Asta ce îți spune?

Felix a tăcut dar și-a fixat privirea dezamăgită și îngrijorată în ochii plini de lacrimi ai șatenei, aceasta întorcându-se cu spatele la blond pentru a și le șterge.

— Îți vreau binele, soră–

— Mă simt bine lângă Minho. Mă simt fericită cu el. Mai fericită decât acum n-am fost vreodată. mărturisește fără a-l privi, Felix închizându-și derutat ochii. Cine a inventat legea asta în care o prințesă trebuie neapărat să se căsătorească cu un prinț? Ce au prinții în plus față de săteni? Avere, atât. Accept să trăiesc lângă Minho chiar dacă știu că va fi nevoie să lucrez alături de el pentru a ne câștiga traiul–

— Taci, Momo.. o oprește, nevrând să mai audă o continuare a declarației amoroase.

Fata și-a întors privirea indescifrabilă înspre Felix, nemaiavând timp să replice ceva căci regele a dat buzna în încăpere, speriind cei doi frați mai mult prin expresia nervoasă decât prin intrarea bruscă.

— Îți place că ai ajuns subiectul principal din gura lumii? Cum ai putut să faci asta? Cum ai putut să dai de veste peste tot că ai căzut în plasa unei slugi? Te-ai făcut de râs, ne-ai făcut de râs! o ceartă acesta mânios, privirea fetei schimbându-se.

— Tată, este rândul meu să vorbesc! îl întrerupe Momo hotărâtă, bărbatul oprindu-se nedumerit de atitudinea ei. Minho este bărbatul alături de care vreau să-mi petrec restul vieții. Acel băiat pe care toți îl numiți "sclav" m-a făcut să mă îndrăgostesc atât de tare de el încât am vrut ca toată lumea să știe asta! Nu mai puteam să țin în mine și să am o mie și una de restricții cu privire la relația mea cu el! Acum că totul e public, toată lumea se va împăca cu gândul că prințesa Momo este împreună cu un fiu de negustor.

— N-ai să vezi, Momo! Te auzi măcar?! întreabă acesta și mai nervos, simțind cum chipul i se face roșu de furie. O relație între tine și acel țăran va mai exista numai peste cadavrul meu! o avertizează serios, acestea fiind ultimele sale cuvinte înainte de a pleca ca vântul din dormitor.

Cei trei au privit în urma lui, șatena simțindu-se sfâșiată complet de toate vorbele pe care le auzise din partea familiei ei.

Cu toate că nu voia asta, a lăsat un întreg ocean să se formeze pe chipul ei, ridicându-și mâna în fața mamei ei pentru a nu-i permite să deschidă gura atunci când aceasta a vrut să-i vorbească.

— Am auzit destule, mamă. Chiar suficiente. Puteți pleca acum? li se adresează celor doi, întorcându-le spatele și înaintând cu pași mici înspre ușa de la balcon.

Felix i-a făcut semn mamei lui, oprindu-i pentru a doua oară încercarea de a vorbi, aceasta aprobând exasperată și lăsând tocurile să i se audă părăsind rapid încăperea, blondul privindu-și pentru ultima dată sora cu regret înainte de a o urma pe regină.

Ajunsă la cele două slugi ce păzeau porțile curții castelului, Regina Lee s-a poziționat în fața celor doi bărbați și i-a privit plecându-și capul înainte de a începe a vorbi, de data asta nemaifiind întreruptă de nimeni.

— Voi doi, fiți atenți la mine. Începând de acum și până în ziua balului, Momo nu va avea voie să treacă de voi. Nu îi veți permite să iasă nicăieri, este ordin strict de la mine. Acum vreau să-i spuneți uneia dintre gărzi să mi-l aducă pe fiul negustorului Lee cât mai curând posibil. le vorbește aceasta aspru, cei doi rămânând în continuare cu capetele plecate.

— Am înțeles, Majestate.

𝖱𝗈𝗒𝖺𝗅 𝖫𝗈𝗏𝖾 » 𝖧. 𝖧𝗒𝗎𝗇𝗃𝗂𝗇 ✓Where stories live. Discover now