𝖱𝗈𝗒𝖺𝗅 𝖫𝗈𝗏𝖾 » 𝖧. 𝖧𝗒𝗎𝗇𝗃𝗂𝗇 ✓

༺ ②⑧ ༻

Odată cu plecarea lui Hyunjin din încăpere după ce s-a pregătit pentru plecarea spre locul de întâlnire al regilor și prinților, Momo se îmbrăca în timp ce își avea privirea fixată pe geamul dormitorului, analizând în tăcere modul în care Hyunjin împreună cu un însoțitor regal au plecat călare din curtea castelului.

Făcând o ultima ajustare vestimentației sale, fata s-a grăbit să părăsească camera pentru a ieși în curte, oprindu-se apoi în loc pentru a se asigura că nimeni nu își are atenția concentrată asupra ei.

După ce a concluzionat că toate persoanele care fuseseră chemate aici în urmă cu o jumătate de oră, se întorseseră la treburile lor, Momo și-a croit drum înspre grajdul de lângă hambar, simțind cum inima i se urcă iar în gât de emoții.

Ajunsă în dreptul ușilor deschise de lemn, a pășit înăuntru pentru a vedea cine se afla acolo, dând cu privirea de Minho și Changbin care greblau excesul de paie prezent peste tot pe suprafața podelei, aceștia sesizându-i imediat prezența reginei.

În timp ce șatenul și-a lăsat imediat privirea în pământ în timp ce s-a oprit din a-și face treaba, Changbin a rămas cu privirea în ochii triști ai brunetei ce mai avea puțin și plângea, băiatul putând să sesizeze cu ușurință tensiunea prezentă între cei doi.

— Doriți ceva, regină?

Întreabă Changbin după câteva secunde în care Minho nu a mai schițat vreun gest, –chiar dacă știa destul de bine ceea ce fata voia–, Momo mutându-și privirea pe cel ce vorbise și făcându-i un semn subtil să se retragă, semn care fusese imediat înțeles de servitorul care voia să-și vadă regina fericită.

Changbin și-a rezemat grebla de una dintre numeroasele porți de lemn ce ascundeau după ele cai de diverse culori, aprobând înțelegător înspre brunetă și conformându-se cererii ei, pășind înapoi pentru a ieși pe poarta din spate și lăsându-i astfel pe cei doi singuri.

— Minho..

Își face curaj Momo să rostească, platformele de la pantofii ei auzindu-se din ce în ce mai aproape de locul în care Minho se afla, însă ceva o reținea să mai înainteze pentru a ajunge față în față cu el.

— Regină Hwang..

Replică șatenul cu durere în voce, determinându-i ochii reginei să se închidă strâns la auzul vorbelor ce au atacat-o ca o sabie.

Era supărat. Era nervos. Era all naibii de trist. Însă era și inferior și neajutorat în fața tuturor. Era doar un sclav pentru ei, pentru ei toți. Nu putea să se revolte sau să aibă curajul de a-i spune reginei că nu a uitat-o, întrucât nimic nu îi era permis.

Niciunul nu știa ce să mai spună iar Momo știa că era presată al naibii de mult de timp dat fiind că oricine putea intra acum în grajd și putea să-i vadă împreună, fata ridicându-și privirea în sus pentru a nu permite lacrimilor să se formeze în ochii ei.

— Iubirea mea, privește-mă..

Asta a fost exprimarea pe care Momo a simțit dureros de tare să o folosească, inima lui Minho bătând într-un mod incontrolabil în timp ce și-a ridicat ochii umezi către bruneta care începuse să înainteze spre el cu pași hotărâți.

Nu-i venea să creadă ce auzise dat fiind că Momo era soția lui Hyunjin, iar el credea că fata deja îl uitase..

Totodată cuvintele ei îi dăduseră curajul necesar pentru a o privi, Momo continuând să pășească pe fânul de pe podea până ce a ajuns la doi metri depărtare de băiat, ambii înghițind în sec.

Minho tânjea atât de tare să-i ceară niște explicații, însă care erau lipsite de rost întrucât înțelegea perfect acțiunile făcute de fată încă de la plecarea lui. Ambii înțeleseseră că relația ce o aveau nu era deloc posibilă, iar Momo doar a vrut să reînceapă o nouă viață având în vedere că el fusese alungat.