𝐏𝐨𝐫𝐪𝐮𝐞 𝐧𝐨 𝐬𝐮𝐩𝐞 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐚𝐫

𝐏𝐑𝐎𝐋𝐎𝐆

        

          Mi-am înceștat pumnii pe bara de tracțiuni ridicându-mă încă o dată deasupra sa. Petrecusem aproape trei ore în sală și încă nu-mi venea să ies doar pentru a da cu ochii de Emilio, care-și îneacă amarul în rom și votcă, golindu-mi minibarul din sufragerie. Nici nu voiam să mă gândesc la duhoarea ce probabil îmi împânzise sufrageria. Trecuseră cinci ani de când părăsisem Texasul, tot atâta timp trecuse de când fusesem și eu în aceeași situație. Doar că atunci nu locuiam aici, ci într-un hârb de apartament și mă înnecam în bere și vin prea ieftin pentru a fi considerat vin.

           Dar apoi a venit Kimberley la mine și cu două palme m-a adus cu capul înapoi pe pământ. Ea deja îl adusese pe Kaden pe lume, la numai câteva luni acesta rămânând în grija Ellei. Cea cu care mă însurasem doar pentru că geamăna sa Kim, refuzase să mă mai lase să mă aliez cu Emilio, pentru a ajunge la ceea ce aveam astăzi. Pentru că voiam să cred că am sfidat și călcat pe suflete pentru a-mi știi copii în siguranță. Kaden și Kyson. Dar chiar dacă Ella îmi era consoartă de aproape patru ani, niciunul dintre cei doi băieți ai mei nu erau și ai săi. Asta pentru că Ella era sterilă, aceasta reușind să o convingă pe Kim să devină mamă surogat. Habar nu am cum o convinsese, pentru că eu și Kimberley eram încă certați la acea perioadă, ea plecând în New York când a aflat că mă voi însura cu sora sa.

         De altfel încă o decizie proastă pentru mine.

         Și poate că ajunsesem să țin într-un fel la Ella. Până la urmă, ea era cea care îmi creștea băieții cât eu eram plecat. Kaden trebuia să împlinească cinci ani, iar Kyson avea doi ani și nouă luni. Erau micuți pentru a-i lăsa singuri cu imbecilul de Emilio, prin urmare responsabilitatea cădea pe umerii celei cu care mă însurasem dintr-o idioțenie.

        Mi-am lăsat tălpile să atingă podeaua, luând prosopul de pe bancă pentru a-mi șterge sudoarea ce o simțeam deja scârboasă pe întreaga suprafață a trupului meu. Parcă deja pătrunzându-mi în ochi. Până la urmă trebuia să dau ochii cu cel ce-și îneca amarul în sufrageria mea. Al naibii cretin.

        Cu prosopul pe un umăr, am început să urc treptele până la parter, sala pe care o amenajasem la subsol, fiind doar o obțiune pentru când nu aveam de gând să ies din conac. Închizând ușa în urma mea cu un scârțâit surd, pășind apoi spre canapeaua pe care era întins prietenul meu, ce arată mai mult a gropar căruia i-a murit frizerul. Sprijinindu-mă pe coate de spătarul canapelei, privind curios spre adormitul ce duhnea a alchool. Făcuse și mizerie. Scrumase pe lângă scrumieră, câteva cioburi se întrezăreau pe dedesubtul măsuței de cafea, împreună cu alte câteva sticle goale.

         — ¿Se ha encarecido la peluquería? ¹

         Păru că-și ridică privirea spre mine, clipind de parcă nu putea să-și țină ochii deschiși. Nu mai spun că-mi dădea impresia că nu știa care dintre clonele mele invizibile îi vorbise îndrăznind să-i perturbe amarul. Am râs când l-am văzut încercând să se ridice de pe canapea, sfârșind întins lângă aceasta, dărâmând alte câteva sticle goale.

         — Yolanda este acasă de seara trecută. Nu i-a plăcut să te vadă în halul ăsta.

        Parcă vizibil mai atent la ce aveam de spus, își ridică ochii injectați spre mine încercând să se pună pe picioare. În urmă cu câteva zile, îmi văzuse sora pe prima pagină a Cancan-ului la braț cu un alt model ieșind din te miri ce restaurant de fițe din Milano. Gelos fiind, a încercat să o sune, dar Yo nici nu-i îi răspunsese. Apoi începu să-mi facă tot mie pagubă în bar. De parcă eu mi-o trăsesem cu nu știu ce papițoi.