𝐏𝐨𝐫𝐪𝐮𝐞 𝐧𝐨 𝐬𝐮𝐩𝐞 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐚𝐫

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝐕

•𝐊𝐈𝐌𝐁𝐄𝐑𝐋𝐄𝐘•

            — Vrea să ce? întreb înmărmurită de vestea pe care mi-o dăduse bruneta cu ochii de căprioară.

            Yolanda rânji mulțumită în urma reacției mele, dar mie îmi venea să-l iau la palme pe fratele său mai mic și idiot. Nu-mi putea traumatiza băieții, care erau mult prea micuți, luându-le mama de lângă ei. Cum era Ella de acord cu divorțul? 

            — El nu părea să glumească când povestea că, Ella i-a cerut acest lucru. ridică din umeri nevinovată, lăsându-mă mască.

            — Cât timp eu trăiesc, el nu-mi va traumatiza copii cu ale sale copilării. bombăn lăsând ceașca de cafea pe măsuța din fața fotoliului.

            Cristiano avea ciudat de mult timp liber în ultima vreme, iar Crăciunul nu avea legătura cu acest aspect. Pentru că nu mai lăsa nici pe Ella, Nona sau pe mine să adoarmă băieții, asta începând să se întâmple destul de des de când Kyson începea să-și revină. Probabil că avusesem dreptate, domnul Carano poate că era depășit de situație. Și fiind destul de aproape de Crăciun, însemna că se apropia și petrecerea ceea pe care o organizează Emilio și Cristiano de doi ani încoace.

           Însemna faptul că mai aveam aproape zece zile până aveam să mă întorc înapoi în New York. Pentru că în sfârșit aveam ocazia să predau unei clase de artă plastică. Dar până la urmă, ăsta fusese visul în care mă sprijinise și bunica, pentru că, spunea ea că era un viitor de lungă durată.

           — Nu știu ce să spun, Kim... Te-ai gândit că el poate că încă ține la tine și a decis să vă curme suferința?

           — Și crezi că iau ajuns patru ani de chin? întreb râzând batjocoritor.

           — Dar ție? Ți-au ajuns patru ani, doar de privit cum se autodistruge? întrebă zâmbind amar.

           — Nu cred că ești în măsură să-mi judeci alegerile, Yolanda. Pentru că, din câte îmi amintesc, Emilio avea și el o familie când tu l-ai cunoscut.

           — Am înțeles aluzia... mormăii încă purtând pe chip același zâmbet.

           Pașii grei ai șatenului se auziră pe trepte, determinându-mă să-mi înghit replica cu o înghițitură de cafea. Și totuși acela era adevărul. Emilio avea un fiu de treisprezece ani când Yolanda începuse să-i facă ochi dulci tatălui său. Determinându-l să divorțeze de mama copilului său ce avea șaptesprezece ani acum și cel mai important, o urăște din tot sufletul pe bruneta cu ochii de căprioară.

          — Nu vreau să divorțezi de Ella. mă aud spunând îndată ce șatenul ridică la buze ceașca mea de cafea.

          Probabil arzându-și buza, îndepărtă ceașca, abandonând orice încercare de a-mi bea cafeaua. Acesta îi făcu semn Yolandei să plece, femeia negând vehement cu o scuturare a capului. Cristiano își întoarse privirea asupra mea, scurtându-mă de câteva ori, până când să mă privească în ochi.

          — Chiar vrei să purtăm discuția asta chiar acum? întrebă arcuindu-și o sprânceană.

          — Deci și față de sora ta ascunzi lucruri. concluzionez făcându-l să-și dea ochii peste cap într-un gest copilăresc.