𝐏𝐨𝐫𝐪𝐮𝐞 𝐧𝐨 𝐬𝐮𝐩𝐞 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐚𝐫

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝐕𝐈𝐈𝐈

•𝐊𝐈𝐌𝐁𝐄𝐑𝐋𝐄𝐘•

         Îmi înfășor trupul cu brațele, intrând în sera universității, ascunzându-mă de fumul țigărilor pe care studenții le consumau în pauză. încercând să-mi suprim starea de greață pe care o dobândisem până aici. Parfumul florilor de cireș fiind mult mai suportabil decât fumul înnecâcios. 

        Mă așezasem pe una dintre băncuțele ce împrejmuiau coridorul căreia de-o parte și de alta se aflau plante și copaci înfloriți în pragul lui mai. Privind cu jind spre abdomenul mai mult decât bombat ce-mi era din ce în ce mai greu de ferit, la cele patru luni avute. Aflasem acum câteva zile faptul că urmează să am o fetiță. O comoară căruia nu aș fi permis să-mi fie luată de lângă mine. Nu și ea. 

        Inspiram aerul curat încă încercând să-mi potolesc greața, dar șuvoiul amar îmi urcă din nou pe gât până să-mi umple cavitatea bucală. Mă aplecasem peste cotiera băncii, căzând până la urmă pe genunchi în timp ce-mi goleam stomacul și de ultima fărâmă de mâncare. 

         Ea urma să fie comoara mea, iar tot drumul până la a o cunoaște avea să fie zbuciumat. Mai zbuciumat decât a fost când i-am avut pe băieți, iar de asta mi-e cel mai frică. Pentru că mi-e teamă de singurătate, oricât de liniștitoare mi s-ar părea. Bunica m-a crescut singură și nu i-a fost ușor, tocmai de aceea m-am îndrăgostit de persoana greșită, am doi copii ce nu-mi sunt aproape și o iubire de care nu am parte tot din vina Ellei. 

         Gândurile îmi sunt întrerupte de un glas răgușit ce mi se pare cunoscut, dar care în ciuda faptului că îmi vorbește, nu-l pot auzii. Îmi ridic privirea spre cel ce-mi vorbește și-l zăresc pe Emilio. Rămân mută, privindu-l, în timp ce mâinile încercau să ascundă pântecul sub sacoul de culoarea piersicii.

         — Termină cu prostiile, Kim. Nu voi spune nimănui dacă nu îți dorești asta cu adevărat.

        Încă reticentă, prefer să-mi țin sacoul peste abdomen, privindu-l cum se așează lângă mine. Tace. Și chiar nu am idee ce aș putea să-i spun în situația de față. Doar îmi mângâi mica comoară și încerc să-mi ascund lacrimile.

         — Este copilul lui, nu? Normal că este al lui, altfel nu ai mai fi atât de panicată. adaugă după câteva momente de tăcere. Să sperăm că vei primii de data asta copila pe care ți-o dorești, meriți să fii fericită, Kimberley. 

         Îl privesc și vreau să-i spun că eu chiar voi avea o fetiță, dar privirea sa mă întrerupe. E supărat și nimic nu i se mai citește altceva pe chip.

       — Sper ca tu să ai o viață mai liniștită decât băieții, asta dacă vei crește departe de Mexic. șoptește mângâindu-mi cu buricele degetelor abdomenul. Stai calmă, Kimberley, am să iau secretul ăsta cu mine în mormânt dacă e nevoie. Adio, copilă cu flori de cireși în păr!

        La auzul feleului în care mi s-a adresat, am zâmbit amintindu-mi de vremea în care abia mă cunoscuse. Iar mie îmi plac la nebunie florile de cireș și reușisem cumva să-mi împletesc o coroniță din crenguțe de cireș înflorite. Pe atunci trăiam începutul a ce avea să-mi fie dezamăgirea vieții. Mă îndrăgosteam de Cristiano cu fiecare zâmbet pe care mi-l arunca. 

***

        A trecut un an de când bărbatul și-a dus până la capăt promisiunea de a lua cu el secretul în mormânt, parcă simțind că nu ar mai fi avut mult de trăit. Șase luni de când el mi-a ucis cu sânge rece sora, pentru că a vrut să le facă rău copiilor. Și tot atâta timp de când l-a băgat pe Cristiano în belele cu acea scrisoare de adio. Chiar și acum brunetul fiind anchetat pentru moartea surorii mele...