𝐏𝐨𝐫𝐪𝐮𝐞 𝐧𝐨 𝐬𝐮𝐩𝐞 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐚𝐫

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝐈𝐈

•𝐊𝐈𝐌𝐁𝐄𝐑𝐋𝐄𝐘•

          Câteva ore mai târziu mă plimbam prin camera de oaspeți ce-mi fusese destinată de când am pus prima oară piciorul în conacul familiei surorii mele. Pe brațe îmi adormise Ky, câteva perluțe de sudoare formându-se pe fruntea copilașului. În minte reapărându-mi chipul senin al lui Cristiano când mă zări în sufragerie alintându-mi bebelușul.

         Inevitabil privirea îmi căzu peste patul acoperit de așternuturi lila, în care mă lăsasem odată pradă ușoară pentru a-mi alina dorul. Acum doi ani, tot prin perioada asta, în timp ce toți invitații săi îl așteptau. Știam că inevitabil îi voi cădea în plasă din nou, iar pentru prima dată în cei douăzeci și trei de ani ai mei îmi doream ca Ella să dispară. Pentru că acum ce doar aflasem că acel act de căsătorie era mai fals decât ar fi fost orice altă acțiune de-a sa... Voiam să simt că măcar pentru încă puțin timp el ar fi putut fi doar al meu. Că băieții ar fi crescut alături de mine...

         Asta voia de fapt să-mi spună Yolanda în fiecare an în care veneam. Pentru că fratele său mai mic nu voia să-mi spună. De ce a vrut de-abia acum să-mi spună? Ce l-a determinat să-mi spună de abia acum, după patru ani în care m-am blamat constant că iubeam bărbatul surorii mele.

         Alungându-mi orice altă întrebare din minte, știind că aveau să vină mai multe, m-am îndreptat spre pat. Lăsând copilașul să se odihnească între pernele de culoarea lavandei, eu rămânând pe marginea patului privindu-l cum  își doarme somnul de amiază. Trecându-mi lin degetul mare peste talpa lată și destul de dolofană a micuțului. Era atât de scump încât îmi venea să-l iau cu mine în New York. Dar nu puteam să despart frații, fiindcă știam că Zepeda nu mi-ar fi permis să plec cu ambii copii din conac. Acum erau copii lor, până când acel act, fie el și fals, nu va mai fi valid. Deși nici după aceea nu aș avea dreptul să-i iau cu mine.

        Ușa se deschise brusc, făcându-mă să tresar scoasă din gândurile mele ce deja începeau să cutreiere cam departe. Întorcându-mi privirea spre sora mea ce tocmai intrase în cameră, tocurile pantofilor răsunând pe pardoseală la fiecare pas. Ocolii patul fără să mă privească direct, așezându-se pe cealaltă margine picior peste picior. Salopeta neagră de stofă pe care o purta împreună cu toate bijuteriile aurite ce îmi demostrau, încă o dată, că ea iubea banii lui Cristiano mai mult decât ar fi trebuit să se iubească pe ea. Și profita la maximum de acel act infect ce o lega de el, fie el și fals.

         — Mi-ai lipsit, surioară!

         — Știm amândouă că minți.

         Privirea tăciunie a surorii mele se îndreaptă spre mine, vrând încă o dată să-mi demonstreze cât de neînsemnată eram pentru ea. Dar îi fusesem de folos când Cristiano a vrut să divorțeze, profitând maxim de faptul că nu aveam bani mai deloc. Și nu în ultimul rând, de faptul că eu încă eram cu gândul la Cristiano. Fusesem o idioată pentru că alesesem să port al doilea copil al celui pe care îl iubeam, sperând că astfel îl voi mai avea în preajmă. Nu fusese așa absolut deloc.

         — Ei haide, Kimmy... Am auzit că ți-ai terminat studiile și poți preda în sfârșit. Mă bucur pentru tine.

          — Ba nu, nu te bucuri, Ella! Niciodată nu ai făcut-o.

          Mi-am mutat privirea de pe a sa, simțind cum lacrimile trădătoare îmi încolțeau în ochi. Aș fi putut să mă tai în fața sa, doar să fiu sigură că nu aveam cum să plâng din cauza ei. Mereu fusese așa, îmi dădea impresia că mă susține, apoi mă înjunghia pe la spate în cel mai josnic mod.