Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 27/ Revedere

Cineva cred că trăgea de mine în toate părţile, pentru că mă durea al naibii de tare tot corpul şi mai ales capul. Auzeam vag ţipetele Sophiei, disperată să mă trezească şi nu înţelegeam de ce îi pasă atât de mult. Vorbisem foarte puţin cu ea, dar aflasem multe. Putea să mă lase să zac aici până mor, dar a ales să mă salveze. Şi cu asta mi-a câştigat încrederea pe deplin!

- Elouisse, rezistă! Băieţi, trebuie să o ducem urgent la spital!

- Nu avem timp de asta, camionul...

- Ocupaţi-vă voi. Nu mai aveţi decât să-l duceţi în atelier. Ce e atât de greu? Eu merg cu ea la spital.

Era atât de ciudat, simţeam şi auzeam totul, mai greu, dar nu puteam să reacţionez, eram prea slăbită. Ce-i drept, nu-mi amintesc când am luat ultima oară o masă cum trebuie.

Nişte braţe m-au tras în maşină, dar păreau prea puternice ca să fie ale Sophiei. Ale ei erau mai firave, deşi părea în stare să mă care cu o singură mână.

Cred că leşinasem sau adormisem până am ajuns, pentru că m-am trezit direct pe un pat de spital.. iar în ultimul timp mă obişnuisem prea mult cu astfel de situaţii, şi-mi displăcea complet.

Pereţii albi, mirosul specific, un televizor nici prea mare, nici prea mic, aşezat pe un suport pe perete, o noptieră şi toate acele aparate de control. Aşa arăta salonul meu de spital.

M-am încruntat şi am simţit o usturime groaznică pe frunte. Grozav, mi-am spart capul din nou.. totuşi cel mai tare mă deranja lovitura la abdomen şi stomac.. durea groaznic când mă mişcam. Sophia dispăruse, probabil o chemase Bryan, iar eu credeam că am rămas singură, până am văzut-o pe mama intrând.

- Mama?! Ce cauţi aici?

- Am venit să-i aduc fiicei mele ceva comestibil de mâncare, nu porcării de spital. Nu am voie?

- Te rog, nu fă pe mama grijulie. Spune-mi de ce eşti aici.. reproşează-mi ce ai pe suflet şi lasă ocolişurile.

- Elouisse, nu-mi mai vorbii aşa.. Nu am fost cea mai grozavă mamă, nu m-ai ascultat tu mai niciodată, dar încă eşti copilul meu. Şi încep tot mai tare să mă tem pentru viaţa ta.

- Aşa e. Ai fost mereu împotriva mea..

- De fapt, îmi era teamă să nu te pierd. Eşti singura mea fiică biologică iar tu laşi totul de izbelişte. Semeni pe mine, să ştii. Ai aceiaşi fire libertină. Din păcate a ta te duce pe căi greşite.

Da, eram singura ei fiică biologică, fratele meu fiind adoptat, dar asta nu a oprit-o niciodată să se poarte cu mine de parcă eu aş fi cea adoptată, iar Mark copilul model.

- Spune-mi, Ce s-a întâmplat de fapt?

- Am participat la o cursă de motociclete. Din câte vezi, nu am câştigat.

- Adevărul, Elouisse! Dacă vroiam minciuni, mă interesam la poliţie. Sunt o femeie influentă, pot să te scap de oricine te deranjează..

- Mamă..

- Spune-mi.. te urmăreşte bărbatul acela pe care trebuia să-l prinzi? El îţi face rău? M-am gândit că se va întâmpla aşa.

Nu-mi venea să cred ce putea ea să creadă. Credea că Max mă urmăreşte şi îmi face zile fripte. Habar nu avea în ce rahaturi a intrat fiica ei. A început să cotrobăie prin poşetă şi a scos un dosar.

- Uite, ia astea şi pleacă de aici! Oricât te-aş vrea aproape de mine şi de familie, siguranţa ta e mai importantă. Fă-te dispărută o vreme, până-l elimin eu pe acel om din viaţa ta. Ai aici acte noi, o identitate nouă. Fă-ţi o schimbare de look şi du-te.