Mr.Posessive

Discuţii inocente

-Eu? surprinderea din vocea sa era clară,iar această mică scăpare îl iritase.Ştia că nu trebuie să se ascundă de ea,doar era sufletul lui pereche,dar nu trebuia să uite că ea nu îi ştia secretele.Acum era în perioada de curtare,am putea spune.Nu o cunoştea.Nici măcar numele nu vrusese să îl afle de la altcineva decât de la ea.Ştia că această încăpăţânare prostească era copilăroasă,dar pur şi simplu nu se putea abţine din a fii imprevizibil,de a fii din nou copil,lipsit de griji.De când împlinise vârsta la care trebuia să îşi găsească perechea,şi nu a găsit-o,a pierdut legătura cu latura lui copilăroasă.

Ea surâse,parcă bucurându-se că îi crea astfel de sentimente şi stări.Nu era obişnuită ca în astfel de situaţii pur şi simplu să stea de vorbă cu băiatul care o enervase dar care o atrăgea în acelaşi timp.Defapt,nu mai fusese atrasă de nici un băaita dacă stă bine să se gândească.Iar nimeni,după ce se comportase rece şi indiferent cu ei,nu se mai apropiase de ea,însă se pare că el se întorsese.Era confuză în privinţa a ceea ce simţea.Vroia ca el să îi dea toată atenşia ei,dar cealaltă parte a ei vroia să se depărteze de el.Îi era frică.Nu fizică evident.Era destul de capabilă să se apere,iar comportamentul lui faţă de ea îi spunea că nu avea să îi facă rău fizic.Nu vroia persoane noi în viaţa ei.Avea un presentiment că el avea să o schimbe,iar ea nu îşi dorea acea schimbare.Deja observa în propriul comportament schimbări.Nu majore ce e drept,dar ea le sesiza imediat.Deşi era un labirint complicat cu multe fundături care se rearanja în aşa fel încât nimeni să nu scape,ea se cunoştea.Avea acea tendinţă de a se apropia de el,corpul ei tânjind după căldura pe care o simţise atunci când fusese lipită de el.Îşi scutură violent capul.El nu însemna nimic.Nu o atrăgea.Nu o interesa cum îşi trăieşte el viaţa.O voce din fundul capului îi striga că degeaba nega atracţia ei faţă de el.Însă încăpăţânarea ei era cu mult mai puternică decât acea voce enervantă,aşa că o îndepărtă.

Băiatul o privea întrebător.Katheelen realiză imediat că arăta ca o nebună,dar nu îi putea păsa mai puţin.Vrând să încheie această şaradă,se ridică de pe banca de lemn,luându-şi ghiozdanul,depărtându-se de Caleb cu paşi relaxaţi,încercând să nu îşi trădeze nervozitatea şi dezgustul faţă de sine.El era un nimeni şi nu avea dreptul să intre în viaţa ei doar pentru că aşa vroia el.Ea era propria ei stăpână.Ea permitea persoanelor să intre în viaţa ei,iar ea nu îl vroia pe el."Degeaba te minţi!" o voce slabă îi şoptea.Era vocea de mult pierdută a compasiunii.Cea care cerşea dragoste şi tandreţe,pe care ea nu i le dădea.

Caleb alarmat,o urmă,atrăgând asupra lor toate privirile.Nu vedeai zilnic cu puternicul şi insensibilul Alpha se ţine scai după o muritoare.Deşi se depărta cu paşi relaxaţi,el observă o tentă de grabă.Se încruntă neştiind ce făcuse greşit.Odată râdea iar apoi tot sângele i se scursese din obraji,arătând de parcă ar fii aflat cel mai întunecat secret.O prinse de încheietură,întorcând-o cu faţa spre el.Vroia să vadă ce e în neregulă cu ea,însă acei ochi de jad nu trădau nici o emoţie,iar mimica feţei îl ajuta şi mai puţin.Se uita la el impasibilă,de parcă nu îl cunoştea,ceea ce nu era tocmai neadevărat.

-S-a întâmplat ceva? Nu pusese deloc emoţie în întrebare.Fata era greu de citit.Era greu să îţi dai seama ce dorea,la ce se aştepta.Nu ştia cum să se comporte cu ea.Întâlnise fete,dar nici una ca ea.Avea acea aură de putere,deşi avea un corp micuţ.Probabil mulţi o subestimau,însă el reuşi să vadă controlul pe care îl deţine asupra corpului său.Observase cum corpul ei vroia să se apropie de al lui,însă ea îl ţinea în frâu,controlândul.

-De ce ai crede asta? Îi aruncă un zâmbet rece,smulgându-şi încheietura din strângerea lui.Nu suporta ca altcineva să o atingă.Abia suporta atingerile mamei sale,care,la cererea sa,erau destul de rare.Mereu fusese rece şi indiferentă,de ce s-ar schimba acum ceva?

-Te-ai ridicat şi ai plecat pur şi simplu,fără să spui ceva. Nu o arăta,dar,fierbea pe dinăuntru.Propriul său suflet pereche fugea de el şi îi zâmbea rece.Era o lovitură în orgoliu.

-Fac asta când mă plictisesc de o conversaţie. Căscă neafectată,încercând să îl convingă de minciuna sa.Se aştepta să plece.Poate că îi putea face faţă,dar nu când se străduia întradevăr să-l îndepărteze.Era pricepută la astfel de manevre.Exersase pe o mulţime de oameni şi nici cei mai încăpăţânaţi nu au rezistat.Ceea ce o luă prin surprindere era râsul lui.Din toate reacţiile,la asta nu se aştepta deloc,ceea ce o derută,făcând-o să îşi piardă controlul asupra emoţiilor.

-Eşti atât de rece!Dar nu-i nimic.Sunt eu aici să îţi ţin de cald frumoaso! Îi făcu cu ochiul şi trecu pe lângă ea,nedându-i ocazia de a riposta.Katheelen era o furtună de emoţii.Scăpaseră de sub control.Se întoarse rapid pe călcâie,trecând în viteză pe lângă Caleb,care era gata să deschidă uşa cantinei.Împinse uşa atât de tare,încât aceasta se izbi cu putere de perete,creeând un zgomot puternic,care se pierduse ca un ecou în creierul ei.

Nu îi mai păsa că avea ore.De parcă îi păsase vreodată.Îi va spune mătuşii că se simţise rău sau că pur şi simplu nu mai suporta să stea la noua şcoală.Deşi era mai retrasă,niciodată nu a fost luată în batjocură de către popularii şcolii la care învăţa.Niciodată nu avusese astfel de probleme.Oamenii pur şi simplu nu se apropiau de ea.Nici ea nu ştia de ce,dar îi convenea.Nu vroia prieteni idioţi care să vorbească ore în şir despre chestii comune,cum ar fii,hain,băieţi şi alte drame adolescentine care o lăsau rece.Pur şi simplu nu îi păsa.Viaţa nu însemna doar modă şi băieţi.Era o mentalitate greşită,pe care ea nu o tolera.Fusese odată atât de curioasă cum este privită de lume,încât a stat în faţa oglinzii o zi întreagă,privindu-se.Tot ce vedea erau nişte obraji suplii şi palizi,doi ochi reci şi sclipitori,care putea minţii mai bine decât o făceau cuvintele.Totul i se părea ciudat,dar simplu.Era ieşită din comun şi nu făcea nimic pentru asta.Îi plăcea.

Se oprisese brusc.Plămânii săi nu mai primeau aer suficient,siliind-o să facă o pauză.Se sprijini de trunchiul copacului cel mai apropiat.Trebuia să respire.Trebuia să preia controlul.Şocul momentului dispăruse,înă amintirea sa era încă vie în memoria ce nu uita niciodată nimic.Exersase contolul asupra memoriei şi,ajunsese să poată să o controleze,într-un fel sau altul.Nu putea să creadă că se speriase.Acel băiat o speria.Nu reacţiona niciodată aşa cum se aştepta ea.Nu zicea niciodată ce credea ea că va spune.Când încerca să îl citească se lovea de un zid.Avea aceeaşi atitudine ca ea.Dacă vroia ca el să lase acel zid jos,şi ea trebuia să facă acelaşi lucru,ceea ce evident,nu avea de gând să facă.Nu îl cunoştea.Nu o interesa.Nu vroia să aibă nici o legătură cu el.O bruia.O făcea să îsi piardă concentrarea.Îl detesta,dar o şi impresiona.Nimeni,niciodată,nu reuşise să facă asta.Se întreba ce avea el aşa special.Se întreba de ce el.Însă întrebarile îi pluteau în minte fără răspuns.

Ştia că trebuia să se ţină la distanţă de el.Dar mai ştia că era curioasă.Natura omului o fascina.Până acum toţi fuseseră la fel pentru ea.El însă era diferit.Era precum luceafărul pe cerul de zmoală.Era prea departe pentru a-l vedea bine,dar îndeajuns de aproape încât să o facă curioasă în legătură cu el,cu lumina lui.Se afla în impas.Se contrazicea singură.Ura să nu fie în echilibru.Dar ura de asemenea de a nu ştii ceea ce dorea să ştie.Trebuie să dezlege misterul băiatului fără a se apropia de el,fără a se expune.Nu putea risca,nici măcar de dragul cunoaşterii.

Trăgând o ultimă gură de aer zdravăn,se puse din nou în mişcare.Trebuia să pună planul cap la cap,astfel încât să nu existe fisuri sau erori.Vroia să ia informaţii fără a da nimic la schimb.Credea că avea să reuşească,ba chiar era convinsă de aceasta,însă se pare că a uitat ca nimic nu e gratis.