Mr.Posessive

Spre adevăr

Katheleen se așeză în sufragerie pe canapea ,așteptând ca Donia să intre și ea în încăpere. Fata se mișca mai încet decât de obicei. Era clar că se află într-o stare de nervozitate acută. Se așeză într-un final pe fotoliul paralel canapelei. Își frământa mâinile, evitând să o privească pe Katheleen.

- Donia, poți să începi oricând să vorbești, nu e necesar să mă ții în suspans, ai toată atenția mea, așa că începe să vorbești.

Starea binevoitoare de mai devreme dispăru din organismul Katheleenei, care acum părea la fel de tăioasă precum lama propriului cuțit. Știa că Donia voia să îi spună ceva de proporții mari, și de aceea evita inevitabilul. O fixă pe fata de pe fotoliu cu privirea. Acesta părea în continuare intereată de structura perețiilor. Poate înțelegea ea greșit, iar pe Donia poate chiar o fascinau pereții mătușii. Poate chiar avea ca plan de viitor să devină constructor. Niciodată nu poți știi, așa că se decise să întrebe.

-Donia,spune-mi, ai ca plan de viitor să devii arhitect? Sau poate designer de interior?

Fata tresări la auzul vocii. Deci nu era atât de fascinată de pereți încât să se piardă în propria fantezie. Asta arăta neseriozitate. Cum credea ea că ar putea deveni un arhitect sau un designer de interior respectat dacă nu avea bunul simț să se piardă în propria pasiune?

-Poate nu te-ai decis încă? Ai nevoie de ceva sfaturi? Nu vreau să mă laud dar mi s-a spus că am gusturi bune. Așa că dacă ai nevoie să te consulți cu cineva sunt mereu disponibilă, orice pentru u concetățean aflat la ananghie. Că tot veni vorba despre asta, ce-ai zice să îi propunem mătușii să pună în sufragerie tapet cu ananași. Huh? Ce zici? Aloo! Donia!

Fata privea pierdută prin cameră. Ananași? Despre ce vorbea? De când voia ea să devină arhitect? De ce se holba la pereți? Ce naiba se întâmpla cu inima și mintea ei? Păreau din jeleu fiert. Ce voia să îi spună Katheleenei? Adevărul. Tot adevărul? Era oare nebună? Ar fi înțeles oare o muritoare? Lucy înțelesese. Nepoata ei era la fel de deschisă la minte? Poate o va considera un mosntru, dar până și sufletul ei pereche era un așa numit monstru, dacă pe el îl accepta atunci poate o va accepta și pe ea. Dar Katheleen nu dădea semne că ar știi că, Caleb este vârcolac. Sau poate că știa dar păstra tăcerea? Și dacă știa despre vârcolaci, cum se face că minunatul domn Alpha nu i-a spus nimic despre trecutul Doniei?

-Donia? Mă auzi?

-Sunt un vârcolac!

Sunetul vocii disperate al fetei despică atmosfera tensionată. Speriată, se ridică în grabă de pe fotoliu și fugi în camera sa, ascunzându-se sub pat. Îi spusese. Tocmai îi mărturisise unei muritoare unul dintre multele sale taine. De ce oare ținuse atât de mult ca Katheleen să știe adevărul? Nu putea răspunde clar, dar ceva din aura ei îi inspira siguranță, parfumul ei semăna foarte mult cu parfumul haitei pe care o pierduse. Era ciudat că astfel de emoții îi erau inspirate de o muritoare, dar se bucura că nu le pierduse.

Își ciuli urechile când auzi pași pe scări. Oare venea să facă mișto de ea? Avea să o ridiculizeze? Se auziră ciocănituri. Respirația Doniei deveni neregulată. Știa că nu putea intra în cameră, căci pusese zăvorul, dar teama nu părea să asculte de rațiune. Încercă să se calmeze. Nu avea cum să intre în cameră decât dacă o dărâma, ceea ce era puțin probabil. Inima Doniei începu să se linitească, când deodată ușa fu lipită de perete, pași auzindu-se pe covor. Fata ce se ascundea sub pat nu mai avea mult până să leșine. Donia era rușinată de propria frică, era un vârcolac în numele biscuiților, dar cumva această muritoare o înspăimânta, ceea ce nu i se mai întâmplase.

Sunetul pașilor se opri în dreptul patului. Donia știa că fusese găsită, și era pregătită să înfrunte răutățile ce aveau să vină. Se gândi să își îndese degetele în urechi, așa măcar ar fi evitat să fie rănită pe moment. În cele din urmă Katheleen s-ar fi plictisit de a-și bate joc de ea, și ar fi lăsat-o în pace în ziua aceea. Era pregătită să își execute planul, când o mână o prinse de picior, trăgând-o de sub pat. Acum trebuie să știți că Donia cântărea mai mult decât Katheleen cu mult, și totuși Donia a fost scoasă din ascunzătoare de parcă ar fi fost un pufulete. Strigătele de surpriză ale fetei reverberară în întreaga casă. Era gata să protesteze, dar se trezi cu capul în poala Katheleenei, care începu să îi mângâie părul. Atingerea caldă a unei mâini feminine, îi umplu ochii de lacrimi Doniei. Uitase de frică, de secrete, de goliciune, și plânse îmbrățișând mijlocul firav al Katheleenei.

După o vreme, când lacrimile încetaseră a mai curge pe obrajii Doniei, aceasta își ridică privirea. Priveliștea îi tăie răsuflarea, ochii Katheleenei străluceau precum jadul scăldat în lumina soarelui, un verde mistic brăzdat de pupile aurii subțiate. Kaheleen îi zâmbi cald, plin de iubire, înainte de a începe a cânta într-o limbă elegantă ce părea a fii mai veche decât însăși viața.

Salut tuturor cititorilor care mai sunt pe aici. Nu știu de ce am scris așa dintr-o dată un nou capitol așa de niciunde, dar uite că am făcut-o, și sper să vă bucure. Pentru cei ce sunt intereseți, voi posta ori azi mai târziu, ori mâine, în cartea mea Fum în miez de noapte, o poveste de dragoste scurtă și terminată despre un fotograf ce se îndrăgostește de frumusețea unui băiat. Să aveți o seară faină și dacă aveți întrebări pentru mine, le aștept cu nerăbdare.