Mr.Posessive

Planul de "bătaie"

Trântise uşa în urma ei,ştiind că mătuşa  era la cumpărături sau pur şi simplu pierdea timpul în afara casei.De unde ştia?Păi e destul de simplu atunci când ea are o singură maşină şi aceasta nu se vede nicăieri pe aleea din faţă.În loc să caute  vreun bileţel care probabil ar înştinţa-o unde se află mai exact femeia,urcă direct în camera sa.

Bineînţeles,ea fiind ciudata care este,şi-a demontat clanţa,creeându-şi singură un nou sistem.Aşa nu mai avea nevoie de cheie sau alte obiecte în  plus.Deci să ne întoarcem la uşa fără clanţă. Întrebarea care vă bântuie este probabil "Cum va intra?".Asta dragii mei este foarte simplu,dar mai întâi să vă dau câteva informaţii suplimentare.Pe acea uşă inteligentă se află în jur de cinci postere.Fiecare reprezentând altceva.De exemplu unul era cu una dintre trupele sale favorite,celălalt era cu Barbie,dar cel care ne interesează este cel cu cărţi. Sub acesta se află un buton,precum cel de la sonerie,care atunci când e apăsat,declanşează deschiderea uşii, fiind legat direct la balamale.

După ce acest ritual al deschiderii uşii a fost îndeplinit, Katheleen a intrat în sfârşit în locul nostru de interes.Lumina soarelui se revărsa in camera de mărimi normale.Îşi aruncă ghiozdanul pe fotoliul imens, îndreptandu-se spre birou.Deschise sertarele şi aruncă pe birou câteva carneţele,carioci,nişte pixuri albastre,o cutie cu pioneze şi o foarfecă.Se îndreptă spre şifonier şi scoase un cearceaf roşu,până la urmă trebuie să îşi ascundă opera atunci când nu lucrează la ea.Nu dorea ca mătuşa sa să o considere şi mai ciudată deât o credea deja.Nu că i-ar fi păsat prea mult,însă cu siguranţă nu vroia să fie transferată la o altă rudă,şi nici un caz acum,când avea să îşi înceapă proiectul.Nu îi plăcea să renunţe,căci renunţatul nu este o obţiune.Niciodată nu a fost şi nici nu va fi.

Aruncă cearşaful pe pat,îndreptându-şi atenţia spre perete de care era lpit biroul.Exact deasupra sa - a biroului evident - va fi "masa de lucru".Se simţea precum un om de ştinţă ce avea să îşi înceapă experimentele pe nefericitul subiect.Ceva la acel băiat era special,fascinant,ceva ce o atrăgea,iar ea nu înţelegea ce anume.Majoritatea oamenilor care nu înţeleg ceva,se sperie şi judecă greşit.Mai mult ca sigur că şi ea era speriată.Adică toată viaţa ei nu simte nimic pentru nimeni,excepţie făcând părinţii, nu simte atracţie faţă de nici un băiat.Nimeni nu o intrigă precum şatenul -căruia nici acum nu îi ştie numele - iar asta ceva. Spre deosebire de alţi oameni care încep să aibă tot felul de teorii eronate,ea va investiga şi îşi va creea propie teorie care nu are cum să fie greşită.

Binînţeles se va ţine la o oarecare distanţă de el,căci deşi această atracţie surprinzătoare nu avea să fie nimic bun,aşa că va investiga de la distaţă,neriscând nimic."Relaţia" ei cu subiectul va fi strict profesională.Nu avea să împărtăşească momente intime cu el sau amintiri sau alte lucruri ce îi puteau ruina investigaţia.

Deodată uşa de la intrare fu trântită iar vocea mătuşii sale făcu ecou în casă.Nu putea auzi ce vorbea - căci discuta cu cineva - iar ea auzea mormăieli pe post de răspunsuri.Asta însemna că avea musafiri.Apucă  cearşaful de pe pat aruncându-l pe birou peste echipament.Deşi nu se apucase încă de lucru,nu risca nimic.

Ieşi din cameră uşor,încercând să nu facă nici un zgomot.Din câte ştia ea,nu aşteptau pe nimeni.Dar defapt nici nu prea comunicase cu mătuşa sa de când ajunsese aici,deci nu putea avea prea mari pretenţii în privinţa informaţiilor.Vocile se auzeau din bucătărie,iar când spun "vocile" mă refer la glasul vesel al mătuşii şi la acel mormăit neidentificat.Încă nu ştia ce sex are musafirul,însă era o  singură cale de a afla,aşa că intră în bucătărie nonşalantă,prefăcându-se că nci nu observase prezenţa celei de a doua fiinţă,ce ocupa un loc la masă.După cum ştim deja,Katheleen este o ciudată a controlului,mai ales aupra corpului şi emoţiilor sale,deci să facă pe nepăsătoarea,când defapt murea de curiozitate să afle cine e fata - căci persoana care ocupa spaţiu în bucătărie,era de sex feminin - e o nimica toată.

Se îndreptă cu paşi molcomi spre frigider,savurând liniştea ce s-a lăsat în încăpere odată ce a intrat în scenă.Această linişte era aşteptată,ba chiar trecută îm planul său neexistent.Capul îi era îndreptat în direcţia frigiderului,însă,cu coada ochiului era atenta la fiecare mişcare a fetei ce împietrise în scaun,respirând des,întretăiat.Părul nisipiu ascundea vederii necunoscutei orice detaliu al chipului lui Katheleen.Deschise frigiderul,apucând o sticlă de suc la întâmplare.Mătuşa sa îşi drese glasul,ieşind din starea surprinsă în care se afla,diminuând câte ceva din tensiunea ce se acumulase în aer.

-Katheleen vreau să ţi-o prezint pe Donia.Ea va locui cu noi.  În glasul vesel se putea detecta uşor nervozitatea cu care era încărcat,deşi femeia încerca să  ascundă acest aspect.

Fata fu luată prin surprindere de spusele femeii - ce încerca din răsputeri să pară veselă- ceea ce nu îi convenea.Nu îi plăcea să fie surprins,căci surprizele erau variabile,ceea ce scos pe hârtie,ieşea cu virgulă sau din contră,o totală eroare.Se încruntă,arătându-şi nedumerirea.Avea nevoie de mai multe informaţii.Se aştepta să le primească,dar se pare că mătuşa sa nu era prea bună la citit persoane,sau măcar limbajul trupului.Oftă exasperată.Chiar era necesar să consume oxigen?După privirea încă emţionată a femeii ce îşi frământa mâinile nervos,răspunsul era mai mult decât evident.

-De ce mai exact trebuie să stea aici?Şi de ce nu am ştiut înainte de a mă trezi în faţa faptului împlinit?Nu vreau să fac o impresie proastă sau ceva  - de parcă i-ar fi păsat măcar -  dar nu mă pot abţine.Deci vă rog,explicaţimi.

Poate că exagerase fiind atât de necioplită,însă nu se putea abţine.Simţea că e de datoria sa să o avertizez pe fată să stea departe de ea,iar calea cea mai eficientă era fapta.Aruncă o privire fugitivă către musafir,însă aceasta părea să fie undeva departe ori chiar se holba la perete pentru că îi placea.Nu acorda prea multă atenţie discuţiei dintre cele două,dându-i lui Katheleen impresia că nici măcar nu o auzise,însă se înşelase,ceva care îi displăcea la fel de mult ca neştiinţa.

-Părinţii mei au murit şi nu am unde sau la cine altcineva să stau.Problema e foarte simplă,iar soluţia a fost deja găsită,ba chiar pusă în practică.

Nu clipise sau dezlipise privirea de pe perete cât timp vorbise,ceea ce îi asigură puţină simpatie la Katheleen.Începea să îi placă de ea.