3. Prieteni Vechi Și Răni Noi
KIARA
— Kiara Chase!
Tonul dojenitor al mamei m-a făcut să ridic privirea din laptop. Nu mi-am schimbat expresia în niciun fel şi mi-am continuat cercetarea în timp ce îmi distribuiam atenţia în ambele părţi.
— Te ascult, mamă.
S-a încruntat la mine, apoi s-a întins peste masă ca să vadă ce făceam pe laptop, dar eram mai rapidă decât ea, am ascuns imediat fereastra şi a rămas deschis doar Facebook-ul. Aveam un cont fals pe care îl foloseam la analizat anumite "lucruri". Mama şi-a mijit ochii, de parcă încerca să îmi spună că nu o păcăleam aşa.
Imediat ce s-a tras la locul ei, am redeschis pagina de Google unde căutam ştiri şi orice fel de informaţii despre nenorocitul de Dameon Wrath. Situaţia devenise personală, iar el avea să afle foarte curând cât de departe eram capabilă să ajung când ceva devenea personal.
— Ştiu ce plănuieşti, aşa că nu încerca să mai minţi. Te aştepţi să cred că ţi-ai prelungit vacanţa în Stowe pentru că te-ai îndrăgostit brusc de mocirlă şi munţi?
Am zâmbit în colţul gurii în timp ce ochii îmi fugeau peste rânduri.
— S-ar putea, în curând o să înflorească natura, aştept să o văd.
Mama s-a uitat la mine, apoi afară, unde ningea ca în decembrie, şi şi-a pus braţele în sân. M-a făcut să zâmbesc din nou, apoi a clătinat din cap.
— Trebuia să mă aştept la asta, e în sângele tău să cercetezi aşa ceva şi Luiza ţi-a fost cea mai bună prietenă, doar... am privit-o din nou când s-a oprit. Nu face vâlvă, te rog. Ţi-am spus, oraşul ăsta s-a schimbat foarte mult de când ai plecat tu.
Se schimbase de dinainte să plec, dar acum nu mă mai temeam de el. Dacă era nevoie de vâlvă pentru a scoate adevărul la iveală, aveam să le dau vâlvă cât să nu o poată duce.
Perioada de plâns şi regrete se încheiase, Luiza era moartă, dar eu eram încă aici. Aici şi hotărâtă să aflu cine îi luase viaţa, pentru că nu credeam o iotă din porcăria acea de certificat medico-legal. Nu stătea în expertiza mea să analizez leziunile, dar din ceea ce văzusem, Luiza nu arăta ca şi cum ar fi murit strivită de stânci. Corpul ei fusese aproape întreg, abia avusese câteva zgârieturi artificiale pe faţă. Şocul şi durerea mă ţinuseră blocată, nu analizasem aşa cum ar fi trebuit, dar criminalistul ce se crea în mine se trezise la viaţă după ce îi citisem jurnalul. În ziua următoare îl căutasem pe Dameon. Trecutul nu mai contase nicio secundă, eram hotărâtă să aflu ce legătură avusese acel nenorocit cu Luiza, să îl privesc în ochi şi să îmi dau seama dacă el o ucisese.
Dameon Wrath devenise dintr-o dată retras, din câte se părea, pentru că în ultimele două zile nu reuşisem să dau de el sub nicio formă. Ajunsesem şi în barul pe care îl deţinea în prezent, dar refuzase vehement să mă vadă vreo secundă, chiar dacă îi observasem motocicleta afară. Comportamentul acesta îmi dădea şi mai tare de înţeles că aveam dreptate, era implicat sau vinovat în moartea Luizei, ştia ce eram acum, ce studiam, poate se temea că noile mele cunoştinţe şi abilităţi mă vor determina să îl citesc imediat.
Avea dreptate.
Urma să scot adevărul la suprafaţă chiar dacă trebuia să îl trag pe Dameon Wrath dintr-un buncăr pentru asta.
