11. Cealaltă Alternativă
PREZENT
DAMEON
Cu cât mă mişcam mai mult, cu atât mă enervam mai rău. Era clar că traseele prin sufrageria bunicii mele nu ajutau, dar nu mă puteam opri. Ea a reuşit să mă prindă de mână şi m-a oprit.
— Cât Dumnezeului ai de gând să mai amâni inevitabilul? Ştii că nu o să plece, Dameon. Trebuie să te duci şi să vorbeşti cu ea. Serios de data asta.
M-am aruncat pe canapea şi furia mi-a ieşit fierbinte prin nări. Nu mai declanşasem puterea aia de mult timp şi uitasem cât de greu era să restabilesc controlul, să lupt cu propriul corp ce voia să se transformă într-o bestie turbată.
— Tocmai acum? Crezi că sunt în stare să vorbesc acum cu ea? Uiţi cine e? Ce este pentru mine!
Nu mă ajuta deloc felul în care a început să îmi mângâie obrazul. Nu ajutase nici când aveam cinci ani, și cu atât mai puţin acum.
— Cred că tu ai uitat, fiule. Kiara este cea mai întunecată dorinţă a ta, într-adevăr, dar e mult mai mult decât atât.
M-am ridicat de pe canapea şi am mărşăluit spre fereastră. Voiam să sparg, să distrug, să ard, să rad de pe faţa pământului tot oraşul ăsta nenorocit. Îmi vibra furia în vene, demonul din mine fusese stârnit şi voia să producă haos.
Rezistam la orice, controlam orice.
Orice până la Kiara.
— Restul nu mai contează, a încetat să mai conteze cu cinci ani în urmă.
— Eşti sigur? Am impresia că abia acum începi să înţelegi asta cu adevărat, nu mai eşti un băiat.
Drace, avea un talent de a mă scoate din sărite...
M-am întors spre ea.
— Nu te implica în asta, Maria.
Ea a zâmbit. Amuzamentul din privirea ei m-a călcat pe toţi dracii pe care îi aveam în cap, câteva miliarde la număr. Am scrâşnit din dinţi până mi-a pocnit smalțul.
S-o văd pe Kiara atacată, să o aud ţipându-mi numele, să îi miros frica de la câţiva kilometri distanţă, dezlănţuise în mine o furie şi o groază pe care nu le mai simţisem de ceva timp. Din perioada în care ea era aici.
Ştiam foarte bine ce insinua bunica mea, ce știa foarte bine. Ea, Zah şi câţiva care mă cunoşteau. La fel de bine ştiau şi cât de interzis îmi era asta. Cât de imposibil.
O iubeam pe Kiara Chase.
O iubeam de atât de mult timp, încât uitasem numărul anilor. Încă din copilărie, când nici măcar nu înţelegeam conceptul de "dragoste" ea îl crease în inima mea, apoi doar se amplificase cu fiecare zi.
Tocmai din cauza asta ea era cea mai întunecată dorinţă a mea. Aşa funcţiona blestemul din mine, aşa avea să fie pentru totdeauna. Să mă transform şi să distrug ce iubeam mai mult pe lume.
Uitasem că am o inimă până când intrasem în salonul ăla de spital şi o văzusem pe ea. Sperasem atât de mult ca sentimentele mele să se estompeze, dar bunica avea dreptate, doar deveniseră mai puternice. Nu mai eram un adolescent, ştiam foarte bine ce îmi doream cu ea, şi îmi era groază de faptul că noile mele gânduri şi nevoi mă vor transforma într-un monstru şi mai brutal dacă voi mai pierde vreodată control.
