My New Highschool Life

Capitolul 1

N-am ajuns să înțeleg pe deplin expresia "mi-a căzut cerul în cap" până când nu mi-a căzut, nu la propriu dar îndeajuns pentru a mă distruge pe o perioadă neînsemnată.

Niciodată nu m-am gândit nonstop la ceea ce simte o persoană atunci când înfruntă răul în viață. Să trebuiască să te trezești la realitatea crudă care te izbește, dându-ți jos ochelarii roz cu care priveai "viața". Singurele lucruri pe care le-am considerat probleme au fost doar notele la școală, dacă mă vor pedepsi părinții pentru că am stat mai mult afară și multe alte lucruri banale.

Dar uite-mă acum, mândria părinților, exemplul tuturor, stau și mă uit cu ochii stinși cum o mulțime de lume vine să-și prezinte condoleanțele, de parcă acele cuvinte chiar mă vor ajuta.

1. Începutul sfârșitului.

Sora mea, Anastasia, răspundea politicos fiecărei persoană în timp ce își odihnea mâna compătimitoare pe umărul meu.

- Mulțumim, doamnă Elena. Ne e greu, dar învățăm să trecem peste.

- Da, da. Important este că sunteți mari deja, puteți să vă descurcați singure de acum.

Mă încordez vizibil la remarca acesteia. Nemaiputând să-mi rețin nervii.

- Poftim?! Nu cred că...

- Shiva!

Șuieră subtil la mine sora mea, iar eu tac din gură aproape instantaneu, lăsând-o pe tanti asta să-și continue discursul.

- Și eu mi-am pierdut tatăl la cincisprezece ani...ce mai vremuri.

După câteva minute aceasta ne părăsește, spre fericirea mea.

***

La sfârșitul zilei ne reîntoarcem acasă. Niciuna încă nu avem curajul și energia necesară să vorbim despre ultimele evenimente. Dar, sincer, nici nu voiam. Nevoia de a cădea din picioare și printr-un miracol să mă lovesc la cap și să mor încă nu mă părăsise, așa că nu aveam de ce să vorbesc despre asta.

Înainte de înmormântare, Anastasia m-a ajutat să îmi fac toate bagajele în întregime, iar apoi le-am deplasat în sufragerie, așteptând să fie luate de acolo în curând pentru că oricum în două ore o să avem zborul către Anglia.

- Cred că a fost o idee proastă să cumpăr biletele pentru zbor în aceeași zi cu înmormântarea.

Anastasia este prima care sparge gheața și se face auzită în liniștea de mormant a casei.

- Sigur ești obosită și trebuie să te odihnești.

- Nu. Nu, nu, sunt bine. Oricum nu mai vreau să stau aici.

Aceasta oftează îndelungat.

- Știu că ți-e greu. A trebuit să stai singură aproape o zi până să ajung.

- Da, o zi! Bine că iubitul tău plin de scheme și bani a reușit să-ți facă rost de tutela mea și de un loc la cel mai fițos liceu din Londra aproape instantaneu, dar să te scutească de câteva ore de la facultate nu a putut.