28. Dar nu sunt singuri!

868 39 2
                                    

~SHIVA~

- S-a întâmplat ceva de vrei să mergi așa repede acasă? Unde-i soră-mea? Trebuia să fie cu tine.

Vocea ușor nervoasă a lui Adam îmi dădea de înțeles că o să-i tragă o sapuneală zdravănă Christei.

- Christa n-are de-a face cu nimic, pur și simplu am obosit.

- Lăsând asta la o parte, i-am spus clar Christei că trebuie să aibă grijă de tine. Nici măcar atât n-a putut să facă.

- Adam, sunt destul de mare, nu crezi? N-am nevoie de dădacă!

Imediat ce m-am răstit la el am simțit remușcări.

- Iartă-mă, sunt doar foarte obosită.

- Te înțeleg, de foarte multe ori pățesc la fel când stau peste program la firma tatei. Trebuia să-ți spun despre asta. Știi doar, mi-e frică pentru că încă nu ești stabilă emoțional iar locul nu e cel mai bun. Trebuie să mă asigur că esti ok.

Acesta continuă după o scurtă pauză.

- Okay, în cinci minute sunt la tine.

- Bine, o să ies la poartă.

Închid apelul și înaintez pe hol. Sunt presată tot mai mult cu fiecare zi ce trece, nici nu știu cum de nu m-am omorât până acum.

Oftez îndelung gândindu-mă la evenimentele recente.

- Mai bine jucam păcatele. Chit că rămâneam cu datorie.

Nu după mult timp pe hol se aud pași zgomotoși. Deja am prevazut cine era. Sau cine erau.

Sinceră sa fiu, chiar sunt fericită. De când s-a strâns ghemul ăla încâlcit de nervi în mine, așteptam un monstru d-ăsta să vină după mine, numai ca să îmi împlinesc dorința, și aceea de a a-i da un șut între picioare. Frica a rămas acolo, dar e nesemnificativă.

M-am oprit din drum în mijlocul holului așteptând necunoscutul cu un zâmbet sarcastic pe față, ceea ce mă speria puțin.

În calea mea vin două persoane. Una dintre ele era o figură înaltă, puțin deformată din cauza costumului pe care-l purta. Sigur era unul dintre câștigători. Celălalt, sau mai bine zis, cealaltă, era cam de aceeași înălțime ca mine. Din păcate amenințările ei erau nefolositoare, tonul cu o ușoară urmă de frică dădea de gol faptul că e o victimă a circumstanțelor. Nu știu cum e în camera aia unde cică o să te sperie, dar știu că nu promitea nimic bun, mai ales pentru o fată.

Oh Shiva, treci pe lângă dezinteresată și dacă se ia de tine, execuți manevra "prietenul fals" și-i dai una între picioare.

- Măi să fie, azi îmi surâde norocul.

- E încă noapte afară.

Mormăi eu plictisită.

- Mai e și pusă pe glume. E chiar bine, îmi place.

Spune tipul înalt cât o cămilă cu un extaz în voce de parcă ar fii prezentator la vreo emisiune.

- Ar trebui să iei lecții, auzi?

Se răstește acesta la fata pe care o ținea în timp ce o trăgea de mână violent.

- Mai întâi du-te și cerei lui mă-ta sa te educe!

- Cât tupeu pe tine. Ești rea.

În timp ce cei doi se argumentau pe acolo, eu mă gândeam dacă să înaintez sau dacă să mă mai uit puțin. Lăsând gluma la o parte, am înaintat-o ușor reușind în cele din urmă să îl depășesc pe timpul zvelt care devine stană de piatră când observă că-l ingnor.

My New Highschool LifeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum