My New Highschool Life

Capitoul 4

Bulying-ul se răsplătește prin Karmă. Chiar dacă voința ta refuză consecințele Legile Universului nu-ți dau de ales. Mai devreme sau mai târziu o să vină în poriva ta de două ori mai rau.

Secretele întregii vieți - Iuliana Neagu.

Bulying-ul cauzează probleme de încredere, lipsă de încredere de sine, depresie, frică, etc.

4. Start!

Înaintez parcă mecanic înainte, iar în urechi îmi pâlpâie un fel de tensiune. Parcă auzind o voce din capul meu cum îmi țipă. Era apăsător și neplăcut.

Când mă întorc, îl observ pe Adam cum mă pierde în mulțime iar în momentul acela realizează că deja am pășit în viața mea nouă, așa că se urcă în mașină și pleacă. Se pare că ultima mea speranță s-a spulberat, aceea fiind să mă întorc alergând la el și să-i spun că nu vreau aici și că aș putea de pe acum să mă angajez pentru că am oficial zece clase numai să nu mă pună să mă duc acolo.
Gândul asta m-a făcut să mă desconcentrez și să mă izbesc de o fată, fără să vreau.

- Îmi cer scuze, nu am vrut.

Îi spun fetei care pare că nu mă aude și își îndreaptă spre mine o privire care îmi spune multe și nimic. Stau puțin și apoi încep să mă uit întrebător la ea, aceasta făcând într-un final contact vizual cu mine.

- N-am timp de tine, las-o baltă.

Spune ea sictirită de mine, de parcă am stat pe capul ei încă de când s-a trezit. La prima vedere, nu puteam spune decât că e genul de persoană care nu simte nicio simpatie față de viață.

Dupa o primă interacțiune nereușită, îmi continui drumul liniștită intrând în liceul care mi se pare de două ori mai mare pe dinăuntru. O femeie care dacă nu mă înșel, e unul din gardienii liceului, spune tuturor elevilor care sunt la întrare că festivitatea se va ține în sala de evenimente a liceului apoi îi lasă să între înăuntru. Eu, bineînțeles că nu știu unde e sala respectivă așa că mă iau după restul adolescenților care sigur știu unde este, pentru că ei sunt obișnuiți cu locul ăsta.

Nu durează mult și ajung împreună cu sute de adolescenți în sala imensă unde suntem întâmpinați cu imnul național al Angliei și cu zeci de adulți care după probabil sunt cadre didactice, director, director adjunct, gardieni și multe alte specii de oameni care fac umbră pământului degeaba, dar la care învățam, ca să am note bune.

- Bine ați venit copii, în noul an școlar!

Spune o doamnă care e trecută de patruzeci de ani, cu părul roșcat și scundă cu câțiva centimetri decât mine. Presupun că ea e directoare, întrucât a fost cea care a dat tonul.

După un discurs extrem de plictisitor unde încercam să-mi potolesc căscatul, în sfârșit ne împrăștiem către clasele noastre. În căutarea clasei mele, simt telefonul cum îmi vibrează în buzunarul sacoului, când îl scot observ că mă sună Anastasia. Probabil vrea să vadă dacă mă descurc, îi răspund la telefon.

- Alo?

- Mai trăiești?

- Sunt bine, Ana, tocmai mă pregăteam să merg în clasa mea. Mă bucur că ai întrebat.

Spun sarcastică.

- Amuzanto, spune-mi, cum a fost activitatea?

- Mai plictisitoare ca în România, oamenii ăștia sunt foarte diplomați.