My New Highschool Life

26. Noaptea Groazei!

~Shiva~

Mâncare de fițe, pe lângă vezi mâncare normală de petrecere, cum ar fi snacksuri și alte prostii, nu mai zic de băuturi, peste tot. Se pare că doamna director și-a luat zi liberă când s-a organizat chestia asta, ori dacă nu, a primit bani frumoși ca să aibă parte elevii de atât alcool. Tot felul de băuturi alcoolice, de abia mai vedeai un suc de portocale sau altceva. Muzica dată tare iar elevii care acum o zi mergeau pe holuri, ordinar, acum sunt de nerecunoscut. La propriu. Fiecare cu câte un costum diferit în funcție de entuziasmul sau inspirația pe care au avut-o, alții nimerindu-se purtând același costum simplu încercând să nu pară că nu și-au dat interesul, ori dacă nu, se copiau unii pe alții. Vibe-ul necunoscut pe care l-am simțit pentru prima oară mă copleșea. Din vedere ai putea spune cu siguranță că asta clar nu e acea școală privată, de fițe, ci un club de elite. Și pe bună dreptate, mă simțeam ca în serialele alea americane, organizatorii și-au dat silința, și asta se vede. Pun pariu că s-au dat mulți bani. E prima oară când i-au parte la așa ceva și pot spune că este peste limitele mele. În seara asta nu pot spune decât că o să aflu cum sunt eu cu adevărat.

- Uite câtă lume este!

- Urăsc lumea...

- Haide, Shiva, o să fie atât de frumos!

Christa. Bineînțeles că îi place, mai ales dacă a vizionat serialul Euforia. M-am rugat de soră-mea două luni ca să-mi facă un cont pe HBO ca să pot să vizionez serialul ăla. A meritat efortul.

- Mi-a scris Georgia. Fetele o să ajungă în cinci minute!

- Super.

Aceasta este nevoită să țipe din cauza muzicii dată tare!

E foarte nașpa să ai anxietate. Nu mă pot bucura de lucrurile astea pe deplin, ceea ce urăsc. Mai ales că în ultima vreme chestia asta persistă. Dar măcar au mâncare. Multă. Mâncare.

Mă îndepărtez de Christa cu fără prea mult efort. Știți meme-ul acela cu "Eu așteptând ca prietena mea să-și salute ceilalți cinci sute de prieteni"? Cam așa eram eu cu ea, și nu mă prea deranja. Decât să stea lipită de mine toată noaptea mai bine să încerc să văd cum dreg această situație bombastică cu care m-am pricopsit. Mă îndrept spre una dintre mesele pline cu bucate. Pe lângă sutele de feluri de mâncare și snacksuri îmi sare în ochi neuitatul sushi care mi-a adus aminte de senzații nasoale. Mai târziu am aflat că pasta aia verde pe care nu m-am zgârcit să o mănânc în cantități destul de mari era defapt renumitul Wasabi de care am mai auzit, dar nu l-am și văzut.

- Nu am de gând să fac aceeași greșeală...

I-au un sushi și îl trec încrezătoare prin sosul de soia. Înfulec bucata fără să mă mai gândesc iar papilele mele încep să cânte de bucurie. Atunci înțeleg de ce sunt japonezii așa de deștepți. Acestia știu să îmbine utilul cu plăcutul. Eu nu prea mănânc pește, dar asta e la un alt nivel.

O pereche de mâini îmi acoperă ochii din senin, neputând să mai văd.

- Ghici cine-i.

Vocea ușor groasă mă face să recunosc prezența familiară care este în spatele meu, așteptând entuziasmată un răspuns.

- Nu se poate! Oare să fie...

- În carne și oase.

- Dracula!

Adoptând o mimă dramatică mă întorc cu fața către Sam iar uimirea mea nu se grăbește să se ascundă. Costumul, pe lângă faptul că-i venea turnat, îl mai și făcea să arate foarte bine. Chiar realistic. Mă bucura faptul că s-a străduit.