malicious | seria Madness (part. I)

Capitolul patru

- O, haide! Dakota gemu, devenind din ce în ce mai nervoasă, trăgându-mă de mână înspre incinta școlii. Nu ți se va întâmpla nimic. continuă ea convingătoare

- O să mă omoare! am exclamat frustrată, întărindu-mi picioarele

Câțiva elevi din curtea școlii și-au îndreptat capetele în direcția noastră surprinși și confuzi.

Dakota și-a rotit ochii peste cap, degetele ei strângându-se în jurul încheieturii mele. Cu o forță considerabilă, ea mi-a smuls corpul, ceea ce ne-a adus la ușa clădirii. Am scâncit încet în timp ce ea s-a îndreptat, împingându-și părul de pe față.

- Blake, nu vreau să te lipsesc de respect în niciun fel, dar probabil că au uitat de asta până acum. mi-a explicat ea ca un copil în timp ce îmi încrucișam brațele peste piept

M-am încruntat, încă nesigură. Poate că exagerez, pentru că nimeni înțelept nu m-ar ataca într-un loc atât de aglomerat, dar asta nu a schimbat faptul că nu mă puteam simți în pericol. Încă de la incidentul nefericit cu Kane și cu mine în rolurile principale cu o zi înainte, m-am gândit tot timpul la asta. Chiar nu aveam de gând să mă încurc cu prietenii lui Palmer și cu siguranță nu voiam să am nimic de-a face cu ei.

- Nu poți fi niciodată atât de sigură. De obicei, criminalii așteaptă o vreme înainte de atac.

- Te rog, calmează-te. Nu se va întâmpla nimic.

- Bună. a salutat Seán, odată ce a apărut lângă noi

Fața lui părea obosită, ca de obicei, pentru că lui Mayfield îi displăcea să își deschidă ochii înainte de ora zece, dar nu avea de ales.

- Ceva interesant? întrebă el degajat, mâncându-și mărul verde

- Poate îi poți explica cumva, pentru că eu nu pot. mârâi Dakota ușor enervată, la care Seán, neînțelegând nimic, s-a încruntat și a început să își mestece micul dejun mai încet. Este îngrozită că se va întâmpla ceva pentru că ea și Kane s-au certat ieri. Și nu își dorește să vină la școală.

Seán a privit-o pe Dakota surprins, apoi privirea lui s-a abătut asupra mea. A tăcut o clipă înainte de a înghiți o altă mușcătură de măr.

- Uite, Blake. începu el calm după o clipă de gândire. Nu vreau să te jignesc, dar nu crezi că acel derbedeu are lucruri mai importante de făcut decât să alerge după o fată de liceu pentru că a avut curajul de a-i răspunde la jigniri? a întrebat el, ceea ce m-a făcut să mă relaxez puțin. Nu trăim un film și cred că ești puțin dramatică.

- Mulțumesc. îi răspund după câteva clipe de ezitare

Dakota a oftat și apoi a răsuflat ușurată.

Nu am protestat, ci am intrat prima în incinta verde a școlii. Mă aflam acum pe coridorul școlii, înconjurată de o mulțime de oameni, și încă nu fusesem atacată de nimeni cu un satâr în mână, Clarke a zâmbit, arătându-și dinții drepți și perfecți.

- Vezi? Ești în viață, nu îți mai fă atâtea griji! îmi spuse ea încurajator

Gândul îmi tot zbura la momentul din ziua precedentă. Da, exagerez. Însă nu am mai fost pusă în situații similare si nu am habar cum să gestionez lucrurile. Poate că nu mă va ucide, dar îmi poate face rău cu siguranță, atât mie cât și familiei mele. Știu că vorbea serios, am simțit asta în tonul său rece și perfid, cu acel zâmbet sublim dar pervers.

Sper că prietenii mei au dreptate și că Kane uitase de mine. La urma urmei, cine eram eu? Nimic special pentru el. Avea propria lui lume și propriile probleme. Sunt doar o țâncă încă fragedă, iar el și-a dorit cu ardoare să profite de acest lucru. Vreau să cred că nu are timp să îi pese de mine și doar a decis să mă sperie prin cuvinte. Ei bine, a reușit. Iar eu fac o greșeală să îmi pierd timpul gândindu-mă la asta.