malicious | seria Madness (part. I)

Capitolul treizeci și trei

A fost uimitor modul în care rețelele sociale au afectat viața oamenilor în secolul XXI. Mi se părea că în fiecare an din ce în ce mai mult. Și, oh, nu am fost niciodată genul care să renunțe la cuvinte moralizatoare despre cum „odinioară era mai bine" și că internetul ne distruge viața. Dimpotrivă. Mi-a plăcut internetul. A oferit atât de multe posibilități. La urma urmei, am avut acces la informații din întreaga lume și la principiile fizicii cuantice. Sigur, cei mai mulți dintre noi nu l-am folosit pentru asta, doar am urmărit videoclipuri stupide cu pisici. Dar nu credeam că e ceva în neregulă cu asta. Oamenii doreau să se distreze și să fie disponibili tot timpul, iar telefoanele, internetul și rețelele sociale le-au oferit acest lucru.

Nu am făcut excepție. Aveam un cont pe aproape fiecare site de rețele sociale, pentru că a făcut foarte ușor legătura cu oamenii. Dar în timp ce mă uitam la ecranul telefonului în acea zi și în fiecare secundă vedeam o altă notificare că cineva a reacționat la postarea mea, mi s-a făcut rău. Am vrut să-i ard pe creatorii acelor portaluri infernale. Știam perfect că știrile au circulat în Beverly Hills High School cu ​​viteza luminii, dar au făcut-o de două ori mai repede. În fiecare zi era un subiect diferit pentru bârfă. Uneori era despărțirea cuiva, iar alteori era un student care se certa cu un profesor. Adesea, a fost vorba despre evenimente fără sens care, din cauza zvonurilor, au ajuns la rangul de tragedii, care au spart monotonia școlii și au permis elevilor să experimenteze ceva interesant.

Am petrecut multe zile la școală. Dar nu cred că m-am simțit la fel de inconfortabil acolo în toată viața mea ca în dimineața de luni după petrecerea lui Edward. Din momentul în care am intrat, am simțit ochii curioși pe spate. Unii nici măcar nu s-au ascuns. Se uitau doar la mine, șoptind unul altuia. Și așa era tot timpul, când mergeam pe hol, stăteam la dulapul meu sau stăteam în clasă. Am putut simți acele priviri arzătoare care mi-au sporit nervozitatea.

Și totul a fost din cauza acelei nenorocite fotografii de pe Instagramul meu. Ei bine, cineva ar putea spune „nu are sens ca o poză stupidă a unui adolescent obișnuit să fi stârnit un val de zvonuri". Și aș fi fost de acord cu asta, cu excepția faptului că Kane Oliver Ward, pe care majoritatea școlii mele îl cunoștea, se afla în acea fotografie. Iar cei care nu știau cum arată el au aflat, pentru că se vorbea despre asta tot timpul. Atmosfera de senzație era deja provocată de acele fotografii nenorocite de la petrecere pe care Seán și Dakota le postaseră. Deja atunci oamenii au început să vorbească. Și postarea mea i-a convins că era vorba despre ceva. Desigur, de îndată ce mi-am dat seama ce gafă uriașă am făcut, am șters imediat fotografia. A fost inutil, deoarece avea deja peste șase sute patruzeci de aprecieri. Înlăturarea ei nu a făcut decât să crească zvonurile, dar am intrat în panică! Trebuia să fac orice. Oricum, am devenit subiectul numărul unu ca niciodată înainte. Și nu a fost plăcut.

- Mă simt de parcă sunt pe pistă. am fost exasperată după al patrulea curs, punându-mi manualele de algebră în dulap

Lângă mine, Seán a izbucnit în râs. Din momentul în care m-am speriat în camera lui, la ora nouă sâmbătă dimineața, i s-a părut incredibil de amuzantă situația.

- Nu râde de mine. i-am cerut

- Îmi pare rău, dar e comic. a chicotit când și-a terminat ceaiul cu bule roz. Încă nu știu cât de beată trebuie să fi fost să crezi că a fost o idee bună.

- Nu știu la ce mă gândeam. am gemut în agonie, dorind să mă lovesc cu capul de perete cu toată puterea. Eram beată și proastă.

- Nu înțeleg deloc de ce te-ai dus cu el. Cu greu îl cunoști. spuse el

M-am înfiorat și m-am simțit inconfortabil.

- Ți-am spus deja. am bolborosit. Eram beată și el avea vodcă și țigări. Așa că m-am dus. am ridicat din umeri