Suflete în derivă

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏 - 𝐄𝐮 𝐬𝐚𝐮 𝐣𝐨𝐢𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐧𝐞𝐧𝐨𝐫𝐨𝐜𝐢𝐭?

EVELYN MARTINEZ

Îmi pun puținele bagaje cu care am venit în mașina închiriată de la aeroport și urc la volanul acesteia. Nu-mi vine să cred că sunt din nou aici după cinci ani în care am stat departe de New Jersey.

Privesc melancolică străzile pe care obișnuiam să mă plimb când stăteam aici și simt cum inima mea e gata să-mi sară din piept când trec pe lânga casa unde s-a terminat viața Oliviei Torres și unde s-a născut Evelyn Martinez.

Încerc să mă concentrez pe drumul spre noua mea casă, dar mi-e din ce în ce mai greu cu toate amintirile care mă năvălesc. Amintirea din ziua în care totul s-a terminat pentru mine mă face să tremur ușor, iar lacrimile încep să-mi curgă pătându-mi obrajii.

Flashback

Stau pe canapeaua lui Keith și privesc jointul din fața mea încercând să mă decid dacă e o idee bună sau nu. Imaginea mamei mele înecându-se pe podeaua din bucătărie cu sângele său îmi apare în față și nu mai ezit.

Nu pot să fac asta, nu pot să trăiesc cu imaginea asta în fața mea. Am nevoie de ceva tare care să mă facă să uit. Iau jointul între degete și îl aprind cu bricheta de pe masă. Fumul toxic inundându-mi plămânii în câteva secunde.

Îmi dau capul pe spate lăsând sentimentul de euforie să mă cuprindă, dar când să duc din nou jointul la buze, îmi este smuls brusc dintre degete.

- Pe bune, Liv? Chiar nu ai putut să mai stai departe de nenorocirile astea?

Vocea nervoasă a iubitului meu îmi zguduie creierul. Era necesar să țipe așa la mine? Îmi masez tâmplele ușor, încercând să scap de durere și îl privesc pe bărbatul din fața mea.

- Știi foarte bine că am fost curată aproape un an de zile.

- Ai fost, Liv. Ai fost. Acum ce faci? Vrei să te distrugi din nou?

Spune arătând spre jointul din mâna sa care părea mult mai apetisant decât înainte, dar acum nu era momentul să mă gândesc la asta. Ce nu știe el e că cu câteva ore în urmă mi-am injectat heroină care e mai rea decât ce are el acum în mână, iar efectul încă nu s-a dus.

De acolo și efectul imediat al substanțelor psihoactive din joint. Îmi vine să râd când îl văd așa nervos, dar mă abțin pentru că știu cum reacționează în astfel de situații.

- Nu mă distrug. Doar îmi distrag atenția de la viață și mă bucur de ea.

Pufnește nervos, stinge jointul în scrumiera de pe masă și vrea să-l arunce pe geam, dar mă arunc pe el la momentul potrivit, chiar înainte să o facă. Reușesc să-l iau din mâna sa și mă depărtez.

- La dracu, Olivia! Nu am să stau să te privesc cum te distrugi.

- Atunci poți să pleci sau să stai aici și să închizi ochii.

Își pune mâinile pe față disperat de situația în care ne aflăm, iar apoi scoate pistolul de la spate. Și-l duce la tâmplă, iar inima mi se oprește în următoarea secundă.

- Keith, ce dracului crezi că faci?

- Ai de făcut o alegere, Liv. Eu sau jointul ăsta nenorocit?

Eram împietrită la propriu. Nu știam ce ar trebuii să fac. Cum să îi iau pistolul? Era cu două capete mai înalt decât mine. Ce să aleg? Drogurile sau iubirea? Imaginea mamei îmi apare din nou în fața ochilor și simt cum înnebunesc puțin câte puțin. Mierda. (Rahat)