În umbra unui trecut tulburător, Evelyn Martinez se întoarce în orașul care i-a marcat destinul. Aici, îl întâlnește pe Kai Martin, un străin misterios care ascunde secrete întunecate, la fel ca și ea. Fără să știe că el este fratele fostului ei iub...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
CAPITOLUL 11 - Așa cum?
EVELYN MARTINEZ
— Tipul ăsta n-are de gând să mai plece din casa noastră? îmi întreb prietena privind intens spre terasa unde fratele meu râdea alături de Kai și Julio. Xavier având pe chip o privire ucigătoare.
— Nu prea cred. Mai ales că acum s-a împrietenit cu fratele tău, răspunde molfăind din prăjitura făcută de bucătăreasă.
— Ăsta e planul, Lissa. Dar parcă e prea mult dintr-o dată și nu vreau să avansez la partea în care trebuie să mă apropii de el. Tipul e un nesuferit.
— Dar acum era momentul, Eve. E aici, încă ești rănită, iar el ar face orice ca să te vadă bine.
— Nu-i adevărat. Nici măcar nu-i pasă de mine.
— Ah, nu? întreabă lăsând farfuria pe masă. Revin imediat, pleacă de lângă mine lăsându-mă nedumerită pe canapea.
Am rămas cu privirea ațintită asupra celor patru băieți de afară și mă gândeam cum am ajuns așa când eram la cuțite în primele zile. Suntem de trei aproape o lună în orașul ăsta, iar Kai pare să fi devenit noul nostru prieten.
Sunt mai mult ca sigură că el a ordonat uciderea lui Cole și a familiei sale și îi sunt recunoscătoare, deși eu aș ieșit rănită din asta. Tata e impresionat de modul său de operare a situației și vrea să afle din ce în ce mai multe,
Dar mi-e greu să mă apropii de el, mi-e greu cât încă îl am pe el în inima mea. După cinci ani încă nu mi-au trecut definitiv sentimentele pentru Keith, iar modul în care l-am lăsat, înecându-se în propriul său sânge, a fost barbar.
Probabil dacă nu eram drogată și nu știam că fratele său avea să ajungă din moment în moment, l-aș fi ajutat sau măcar aș fi încercat să o fac. Vina încă mă macină adânc în suflet, dar a trecut atât de mult timp încât nu ar mai conta sentimentul ăsta.
Am fost atât de prinsă în gândurile mele încât n-am observat când Elissa s-a întors cu o sticluță mică și roșie în mâinile sale.
— În ce parte e rana? întreabă cu un zâmbet pe buze
— Ce naiba faci? o privesc confuză
— Eve, încetează odată și spune-mi unde e, spune pe un ton amenințător.
— Stânga, pun mâna pe rană, iar ea se apropie cu sticluța deschisă și varsă puțin din lichid pe bandaj, apoi bagă sticluța în sutien.
— Acum prefă-te că te doare.
— Poftim? întreb, dar vocea sa se face auzită din nou lăsând un țipăt ascuțit să se audă în întreaga încăpere.
