Spune-mi cum să te distrug

CAP 7 - Nu îmi spune că te uiți după idiotul ăla

-Ne-am promis că nu o să întoarcem niciodată spatele celor care au nevoie de noi.Chiar dacă acei oamenii nu sunt tocmai oamenii buni,dar noi suntem,Brigitte,vom știi noi binele facut,îmi spusese mama o dată.

Eu nu eram tocmai un om bun.Mă simțeam mai bine singură,îmi făcea bine să țin oamenii departe de mine,pentru că în felul ăsta,nu eram nevoită să îi implic în problemele mele și nici ei pe mine în ale lor.

Dar atunci când vine vorba de Spencer,dintr-o dată,regula asta nu mi se mai aplică.Și doar pentru că mama prinsese drag de el încă de acum 3 ani.

Așa că problemele lui Spencer,deveneau,brusc,și problemele mele și vice versa.

Era ciudat să consideri pe cineva cel mai bun prieten,dar,totuși,să păstrezi atâtea secrete față de el.Spencer cunoștea doar bucăți din mine.

Era departe de a o cunoaște pe adevărata eu.Adevărata eu era ciudată,pierdută prin labirintul propriei sale minți.Și nici acum nu găsise o cale de a ieși de acolo.

Mi-am încrucișat picioarele,uitându-mă la toți adolescenți de peste drum care părăseau acum casa cretinului care îi chemase.Cu toți urcau ba în mașinile cu care veniseră la petrecere,ba așteptau un taxi să vină și să-i ia.

Au ieșit cu toți,chiar și Will,care încă se ținea cu mâna de coaste,în timp ce părăsea curtea individului.

Spencer și-a ridicat capul din pământ,apoi a rânjit când a văzut în ce stare îl adusese.O mașina roșie sa oprit lânga el,iar portiera i sa deschis.A intrat înăuntru și sa făcut nevăzut.

Singurul pe care nu l-am văzut încă ieșind era Moore.Probabil văzând că îl căutam oarecum cu privirea,Spencer a pufnit pe nas,nemulțumit.

-Nu-mi spune că te uiți după idiotul ăla.

Mi-am întors capul ca să-l privesc în ochii.Îl ura.De ce? Asta încă nu aflasem. Poate că totul începuse din cauza Athenei.Probabil Will sa dat la ea,iar Spencer a întervenit.

Nu era prima dată când niște idioți se dădeau la Athena,și nu conta faptul că și Spencer era acolo.

-Când voi avea nevoie să faci pe gelosul cu mine,te voi anunța eu,până atunci,ține-ți limba printre dinți și nu mai scoate și alte tâmpenii pe gură.

-Ar fi tâmpenii,face el o pauză scurtă,dacă n-ar fi adevărat.

-Începi să mă calci serios pe nervii,Spencer.

Am auzit multe tâmpenii la viața mea,dar asta le întrecea pe toate.Nu eram nicicum interesată de Moore.Nu mi-l doream mai mult prin prejama,ci să nu îmi mai apară în cale.

Dacă Spencer avea impresia că vede lucruri care nu există,atunci nu doar eu aveam nevoie să văd un doctor.El făcea deja cât zece,iar ideea de a avea un iubit,nu îmi răsuna încă în creier.

-Am văzut cum sa oprit atunci când te-a vazut pe tine acolo,Brigitte,nu sunt orb.

-Nu,nu ești orb,ești doar tâmpit,îi spun,și cu coada ochiului îl văd pe Moore cum părăsește curtea din față.

Nu era greu să ne vadă.Eram pe partea cealaltă a străzi.Din fericire,nu a apucat să o facă,căci un Audi negru sa oprit în fața noastră,blocându-ne raza vizuală.

-Ăsta-i taică-miu.

Oftez ușurată că conversația despre Moore nu mai continuase,iar eu și Spencer ne-am ridicat de pe bordură în același timp.

Geamul sa lăsat încet în jos,iar Spencer a încremenit.Barbatul ia aruncat o privire de părinte supărat pe propriul său copil și a oftat lung.

Eu și Spencer ne-am aruncat unul altuia câte o privire și ne-am urcat în mașină,pe bancheta din spate.Spencer stătea ca pe ghimpii,așteptând ca calmul dinaintea furtunii să se termine.