Spune-mi cum să te distrug

CAP 20 - Norocosul ghinionist

Bătusem atât de mult cu piciorul în treaptă de pe verandă,încât aveam impresia că îmi va ieși piciorul prin ea.M-am răsucit de mii de ori înainte să iau decizia de a merge la Jake și de ai cere niște răspunsuri la întrebările mele.

Habar nu aveam de ce Jace a zis ce a zis,poate că chiar voia să mă calce pe nervii,să îi facă rău lui Jake prin mine.
Oricare ar fi treaba dintre cei doi,nu avem de gând să mai fiu prinsă în mijlocul altei furtunii.

Toată treaba dintre Spencer și Jake este mai mult decât suficientă pentru mine.Viața mea tocmai se întorsese cu fundul în sus.Din nou.Eram prinsă între iubitul meu și cel mai bun prieten.Între cel mai bun prieten și tata.

Între drogați psihopați care parcă aștepta după copacii să fac o mișcare greșită și să mă înhațe.Universul începe să se joace cam mult cu viața mea și nu îmi place.Am oftat lung,trecându-mi palmele peste față.

Îmi era frig,voiam acasă,dar,cum curiozitatea a ucis pisica,trebuia să fac cale întoarsă și să omor curiozitatea asta până nu mă omora ea pe mine.Mi-am strâns brațele în jurul meu și m-am ridicat de pe treaptă.Pun pariu ca oriunde ar fi familia Moore în clipa asta,o duc mai bine decât mine și familia mea.

Scot telefonul din buzunar și intru în mesagerie,să verific dacă mi-a văzut  unul dintre sutele de mesaje pe care îi le-am trimis acum 15 minute.Dar nu le văzuse.Nici măcar nu mai fusese conectat.

Am bătut cu talpa bocancului în ciment,dar tot ce am reușit să fac a fost să îmi muldăresc blugii din cauza bălți  pe care nu o văzusem.Am înjurat în gând,și mi-am târât picioarele afară din cartierul lui Jake.

Ziua asta a început oribil și sa terminat la fel de oribil.Odios de oribil.Mama avea și ea multe de mărturisit.Spencer,Jake,tata.S-au adunat prea multe într-un timp atât de scurt.Parcă aș fi în cea mai dramatică emisiune filmată vreodată.

Și nu aveam cum să schimb canalul.Când în sfârșit am ajuns acasă,am rămas cu mână pe mânerul ușii.Îmi era teamă să intru,deși eram convinsă că decât mama mă aștepta în clipa asta,îngrijorată.Poate că nu eram încă gata de discuția asta,de asta ezitam atât.

Dar eram și destul de mare încât să îmi doresc niște răspunsuri,chiar dacă nu le cerusem niciodată.Am tras aer în piept,pentru curaj,aveam al dracului de mult curaj ca să port conversația asta,și am intrat.

Cum anticipasem,mama se afla pe canapea,cu o cană de cafea între degete și cu privirea în podea,pierdută printre gânduri.Nu era singura.Fantomele din trecutul nostru tocmai își făcuseră apariția și nu aveam cum să oprim asta.

Era trecut de ora 11,dar niciodată nu e prea devreme pentru o cană de cafea,care te face să uiți cât de amară este viața ta,presupun.Am închis ușa cu zgomotos,ca să îmi anunț prezența,iar privirea mamei sa îndreptat,timid,spre mine.

Nu mă putea privi nici în ochii.Credea că o urăsc pentru că mi-a ascuns toate astea.Dar nu o uram.Înțelegeam de ce o făcuse.Voia doar să mă protejeze de suferință,dar adevărul iese întotdeauna la iveală.Mai devreme sau mai târziu.

Am tras aer în piept,suficient încât să îmi pot aduna o mână de curaj,și m-am așezat lângă ea.Mama a lăsat cana de cafea pe masa și sa întors spre mine.

-De ce nu mi-ai spus? o întreb,nevrând să mai amân atât acest moment.

Mama a oftat lung,strângând din ploape.În colțul ochilor i s-au adunat lacrimi și deja mă uram că trebuia să facă asta.

-Voiam să te protejez de o altă suferință,Brigitte.Semeni atât de mult cu el,vocea ei e blândă,dar suferă enorm vorbind despre tata.

Era încă bărbatul pe care la iubit,cu care sa căsătorit,cu care voia să își intemeieze o familie.Jackson va fi mereu numele meu,dar Spencer era cel care îi purta acum numele tatei.