Problema fratilor (The Secret-Vol. III)

3.Derbedeu fără creier.

1 Octombrie 2025~Seattle.
Perspectiva Oliviei.

Ceasul de dimineață devenea deja enervant. Îmi era dor de diminețile în care mama mă aștepta cu cafeaua gata făcută și stăteam de aici de abia o săptămână.
Am oprit alarma enervanta și m-am ridicat din pat indreptandu-ma spre baie pentru toaleta.
După aproximativ de 20 de minute eram gata de facultate. Dozatorul își făcuse treaba ca în fiecare dimineață. Mi-am luat termosul cu cafea, pentru orele de astăzi, și l-am băgat în geanta alături de un pix și de un caiet. Trebuia sa trec pe la secretariat sa-mi iau toate actele necesare pentru transferul meu aici.
Doua bătăi în usa m-au făcut sa tresar și sa-mi vărs jumătate de cana de cafea pe bluza pe care o luasem pt astăzi.

"Un moment!" Am strigat alergând inapoi spre dormitor, dar se pare ca musafirul nu a auzit și a deschis usa, fiind gata sa mă lovească cu ea în cap.

"Deranjez?" A intrebat Andy vecinul de la 37 sau băiatul cu geamantanul după preferințele tuturor.

"Tocmai mă pregăteam sa plec, dar mai speriat când ai bătut în usa și trebuie sa fac cale întoarsă pana în dormitor!" Am spus eu și el abia acum observase pățanie cafea de pe cămașă mea roz.

"Îmi cer scuze !" Spuse acesta dând sa mă ajute, dar l-am oprit. Ce-i drept încă nu-mi inspira prea multa încredere așa ca mai bine sa fiu sigura decât sa am probleme mai târziu. De parcă nu ai avea deja. Mă mustra conștiința. I-am spus lui Andy sa ia loc pe canapea cât am fost eu sa mă schimb din cămașa roz într-una albastra.
Cand m-am intors inapoi in sufragerie Andy se uita la putinele fotografii care le-am adus cu mine.

"Gata!" Am zis atragandu-i atenția,iar acesta s-a intors zâmbindu-mi cald.

"Sa mergem !" A spus el și mi-a înmânat geanta. Andy trebuia sa-mi arate drumul spre Colegiu prima data pentru ca eu eram puțin dezorientată în spațiu pana ce mă acomodam. Trebuia sa recunosc ca în Vancouver era mult mai liniștitor decât aici. După ce am coborat cele patru etaje mi-am aruncat un ochi spre lift. De o săptămână aștept sa se repare și nimic din ceea ce-mi doresc nu se prea întâmplă.

"Sa fi atenta cum conduci !" Imi spuse Andy înainte sa se urce la volanul mașinii sale care era parcată în fata mașinii mele.

"Băieții! " am murmurat rotindu-mi ochii înainte sa urc în masina și sa-mi arunc geanta pe scaunul din stânga al șoferului. Condusul devenise al doilea cel mai bun lucru din viața mea după cafea bineînțeles.

L-am urmat pe Andy incercand sa memorez drumul. Nu era foarte lung, dar într-un oraș nou te simți mai ceva ca-ntr-un labirint.

Parcarea Colegiului era mare și plina de mașini de toate felurile. Voiam sa-mi parchez masina undeva unde aveam sa o găsesc la întoarcere la fel de teafără cum am lăsat-o. Andy se pierduse printre mașini incercand sa-si găsească și el un loc de parcare ca mai apoi sa ne reîntâlnim la intrarea principala de unde avea sa mă lase sa-mi petrec ziua singura....sau cel puțin așa speram.

Într-un final într-un loc mai retras, am văzut trei locuri de parcare neocupate. Cine ar fi atât de prost încât sa lase locurile neocupate, când aici abia ai loc sa arunci un ac.

Mi-am parcat masina pe unul din locurile libere după care mi-am luat geanta și am ieșit din masina blocând ușile. Un sentiment ciudat mă trecu când am văzut trei motociclete indreptandu-se fulger spre locul în care masina mea era parcată.

Nu imi era frica de ceea ce urma sa se întâmple și mai degrabă îmi era frica de acel sentiment oribil de care nu mai avusesem parte de mai bine de 3 ani.

Făcusem câțiva pași incercand sa ma departe de locul unde aveau sa vina motocicliștii, dar ceva mă opri sa-i analizez pe fiecare-n parte. Știam ca ceva nu era bine, iar asta îmi fu confirmat când unul din ei își dădu casca de protecție jos. Par saten-blond, ochi albastri și un zâmbet de milioane. Păcat ca totul era doar de fațada. Gura-mi statea intr-o linie dreapta așteptând ca și ceilalți doi sa facă acelasi lucru. Dar din păcate nu-s clarvăzătoare.

"A cui îi aparține aceasta masina?" Întreba tipul a cărui nume era un mister și așa va rămâne.

"A mea?" Am zis și el s-a uitat cu o sprânceană ridicată la mine.

"Boboaca?" Întreba el în timp ce prietenii lui își dădeau jos căștile de protecție. Exact cum credeam. Unul din ei era blond cu ochii căprui, dar pe celălalt tip nu mi-l aminteam de nicăieri.

"Arat eu a boboaca?" Am întrebat și când fu pe cale sa-mi răspundă l-am întrerupt." Sti ce ? Nici nu mă interesează. Țineți părerea libidinoasa pentru tine !" Am zis dar când am vrut sa plec cineva mă apuca brutal de mana facandu-ma sa scâncesc. "Mă doare !" Am zis și m-am uitat nervoasa la el.

"Păpușă. Asculta aici! "Spuse acesta și eu m-am smucit din mana sa eliberând strânsoarea de balaur. "Locurile astea sunt rezervate, așa ca ai face bine ca și tu și mașinuța ta sa va găsiți alt loc." Spuse acesta și eu m-am uitat scârbită la el. Exista oameni mai prosti de atât? Nu, nu cred.

"Nu scrie nicăieri ca locurile sunt rezervate, pentru ca dacă ar fi scris cu siguranță nu as fi parcat aici. Așa ca te rog frumos sa te duci tu sa-ți cauți tu alt loc de parcare. Am ajuns înaintea ta așa ca fie vorba aia: "Primul venit, primul servit !" " Am zis eu ceea ce îi făcu pe ceilalți doi tipi sa rada înfundat. "Bye bye! " am zis eu facandu-i cu mana de la depărtare.

"O sa ne mai întâlnim noi!" Mă amenința el dar eu am oftat și mi-am continuat drumul. Nu merita sa mă cert cu acel derbedeu fără creier.