Problema fratilor (The Secret-Vol. III)

20. Impulsul.

"A dracu sa fie pielea pe tine! Edward ai dormit aici toată noaptea?" Mă trezesc speriindu-ma de tipatul asurzitor al Lussiei. Ce Doamne iarta-ma era cu ea? Nu știa cât de greu era sa stai trezit toată noaptea cu atât de multe de făcut?

"Mai ușor!" Am zis făcându-i semn sa tacă și pentru câteva secunde tacu'. "Nu am dormit toată noaptea. Cred ca am ațipit în jurul orei 4 dimineata, și asta după ce Olivia a avut în mic atac sau ceva de genul!" Am zis și m-am intors spre patul Oliviei. Aceasta statea nemișcată cu privirea spre noi, dar totodată goala. Mă durea sufletul sa o văd așa de lipsita de vlaga. Era total paralela ci lumea asta, iar eu voiam sa o știu din nou vie ca în prima zi când am văzut-o.

"Edward...îmi e frica!" A spus ea privind de aceasta data spre mine. Mainile începuse sa-i tremure, iar câteva lacrimi își făceau loc peste obrajii ei palizi. Niciodată nu îmi făcea plăcere sa văd o fata, oricare ar fi ea , sa plângă. Putea sa urle, sa bata, dar nu sa plângă în fata mea.

"Shhh, gata! Totul o sa fie bine!" Am zis eu punandu-ma pe scaunul de lângă ea și începând sa o mângâi încet pe cap. Nu mă interesa ca Ethan avea sa mă bata, nu mă interesa de ceea ce credea Lussi acum despre mine, acum Olivia era singura de care eram interesat.

Cand Olivia ajunsese sa-si pună capul pe pieptul meu, îmbrățișându-mă strâns, Lussi îi scoase pe cei doi afară din salon lasandu-ne singuri. Nu ne spuneam nimic, ci doar ne ofeream o îmbrățișare strânsă menita sa transmită anumite sentimente profunde.

Cand Olivia se mai liniști, am desprins-o usor din îmbrățișarea mea și am privit-o în ochi. Era trista, speriata și neajutorata.

"Liv..."am zis și ea s-a urat cu ochii mari de uimire la mine." ..de ce ?"am intrebat-o eu și vedeam cât de mult se chinuie sa nu plângă iar.

"Îmi pare rău! " a zis ea cu vocea sugrumata, dând drumul unor alte rânduri de lacrimi, sărindu-mi iarăși în brațe. "Îmi pare rău! Imi pare rău! Nu, nu asta trebuia să se întâmple. Trebuia sa fie doar o cursa ca toate celelalte! Nu, nu..știu cum..."a început ea sa zică la pieptul meu, facandu-ma sa-i simt toate vibrațiile corpului.

"Nu te stresa. Nu tu ai fost de vină. Doar ca nu înțeleg de ce nu mi-ai spus. De ce ai ascuns asta de noi? Ce te-a făcut sa suferi atât de mult încât sa...să te determine să intri în lumea asta necurată?"am zis eu și ea m-a strâns mai tare în brațe, și am renunțat la ideea de a afla ceva acum. Starea ei nu era una foarte buna, încât sa încerc sa dezgrop amintiri din trecut.

Am stat așa, îmbrățișați, destul timp cât Olivia sa nu mai aibă micile spasme de la plâns.

"Ti-am murdărit tricoul! Iartă-mă! " a zis ea când s-a desprins de mine. Mă privea trista cu ochii ei de căprioară, și as fi dat orice ca sa-i văd iar acel licăr care era prezent în ochii ei.

"Nu-i nicio problema!" Am zis și am căscat. Se părea ca somnul meu de câteva ore nu fusese prea bun, încât începeam sa mă simt din ce în ce mai obosit." Liv.." am zis făcând-o sa mă privească în ochi "deși nu ne cunoaștem decât de o săptămână să știi că toți am fost foarte stresata de starea ta de sănătate. Te rog , sa nu mai faci asta niciodată !" Am zis eu și ea a aprobat. Își plimba privirea intre ochii și buzele mele. Simțeam un impuls imens de a o săruta. Voiam sa-i simt buzele alea dulci iar.

"Edward.." a zis ea șocată când mi-am apropiat fruntea de a ei. Ii băteam auzi bătăile inimii mai tari decât înainte.

"Shh..." am zis eu acoperindu-i buzele cu degetele mele. "Lasa-te condusă de impuls" am zis eu și mi-am apropiat usor buzele de ale ei pana când..le-am putut simții iar gustul. Era un sărut plin de pasiune. Era un sărut menit sa scoată la iveala cele mai necurate gânduri ale inimii. Era un sărut care simboliza plăcerea de care avem parte amandoi.

" Ai fost uimitoare!" Am zis când ne-am desprins din sărut și ea si-a trecut ușor limba peste buzele umflate. Mă privea cu un licăr ciudat în ochi. Acel licăr care fusese prezent la început în ochii ei, care mă făcea sa mă simt împlinit.

"A fost total greșit!" A zis ea trecând imediat de la o stare la alta, începând sa plângă iar. "A fost mai mult decât greșit! Edward nu trebuia sa se întâmple asta! Nu trebuia sa mă săruți. Edward ce ai făcut ?!" Spuse ea începând sa verse tot mai multe lacrimi pe obraji.

Nu aici voisem sa se ajungă. Am putut vedea dorința din ochii ei. Și ea voise sa se întâmple asta! Atunci...de ce regreta?

"Edward" a zis cineva în dreapta noastră și amândoi ne-am intors capul. Era mama Oliviei, doamna Athena. "Te rog frumos sa mă lași câteva clipe cu fiica mea!"A zis ea. După ce i-am mai aruncat o ultima privire Oliviei, am oftat și m-am ridicat de pe scaun ieșind din salon și nebăgand în seama strigătele Lussiei și a celorlalți am pornit spre ieșirea din spital. Aveam nevoie de liniște....