XIII - Visuri arse

3.3K 229 87
                                    


„Visurile noastre năruite nu le avem niciodată la voia întâmplării. Ele sunt întotdeauna o piesă dintr-un joc de puzzle mai mare, un capitol dintr-o poveste mai lungă" - Larry Crabb

***

Ioan se afla la biroul său și pentru a nu știa câta oară, privea cu insistență la certificatul de naștere și cartea de identitate a Ioanei, acte pe care le luaseră acum două zile de la ea. Din acea zi, de când a intrat în posesia lor, dându-și seama că avea în mâinile sale adresa exactă a locului ei natal, implicit și a locului în care s-a întâmplat toată nenorocirea la care a fost supusă, în mintea sa se născu o idee care îl obsedase în tot acest timp. Cu o simplă căutare pe internet a aflat numele comisarului șef din județul în care a locuit ea și având numele de familie al unuia dintre violatori și adresa unde ar fi putut da cu ușurință de el, implicit și de cel de-al doilea, ideea lui se dezvoltase considerabil în mintea sa și i-a fost cu neputință să mai renunțe la ea. Și aceasta din cauza faptului că-l înnebunea doar simplul gând că cei doi monștri vor rămâne nepedepsiți. Niciodată nu a putut tolera lipsa de dreptate, cu atât mai puțin o va face în această situație din care a avut de suferit femeia pe care el o iubește și care-i va deveni soție. Ioan nu era o persoană răzbunătoare, însă, de această dată își jurase lui însuși că cei doi aveau să plătească pentru durerea și umilința Ioanei. Dar cum știa mult prea bine că nu-i putea pune sub acuzația de viol, oricât de mult și-ar fi dorit ca ei să plătească exact pentru acest lucru, deoarece Ioana ar fi refuzat din start. Și nici el nu voia să o târască prin noroiul unui astfel de proces, știind mult prea bine ce înseamnă, vedea astfel de lucruri zilnic prin tribunale, și știind de asemenea, că în condițiile în care ea se afla acum, cu psihicul acela mult prea slab și traumatizat, n-ar fi făcut față și i-ar fi adus un adevărat regres în vindecarea ei. Iar el nu voia asta nicicum, nu voia să mai vadă în ochii ei tristețea, durerea cauzate de acea întâmplare, rușinea și teama de care a fost dominată. Voia să o știe vindecată, fericită, liniștită și lucidă, ca să-l poată crește pe Ioan fără influențe negative, într-un mediu echilibrat și pașnic, iar el să se bucure de o Ioana senină. Din aceste motive se născuse și obsesia lui. Credea cu tărie că astfel de gunoaie sociale, care au fost în stare de o asemenea faptă monstruoasă, vor mai comite și alte nelegiuiri. Deși la început i s-a părut o absurditate sau chiar o pierdere de timp și de bani, de ce orele treceau, iar el analiza cu minuțiozitate în mintea sa acel plan, de aceea devenise și mai hotărât să nu renunțe, să apeleze la serviciile unei firme de detectivi particulari care să urmărească fiecare pas făcut de cei doi. Nu trebuia decât să-i identifice și să aibă răbdare, iar atunci când vor face cel mai mic pas spre încălcarea vreunei legi, în mod clar el va fi unul dintre avocații acuzării, indiferent pe cine ar trebui să reprezinte și dacă va trebui să renunțe la onorariul lui, și își jurase că va folosi și toate armele de care dispune ca ei să primească cea mai drastică pedeapsă. Și cum fiecare dintre noi avem un punct mai vulnerabil, era încredințat că și cei doi netrebnici îl au, adunând informații despre ei și cunoscându-i îndeaproape prin intermediul rapoartelor primite de la respectivii detectivi, cu prima ocazie avută îi va lovi acolo unde îi doare cel mai tare. Nu-l interesa cum și ce va trebui să facă, dar era dispus să treacă peste orice, doar ca acei mizerabili să plătească pentru fiecare lacrimă vărsată de Ioana și fiecare umilință la care a fost supusă.

Cu toate acestea, era conștient și de faptul că nu putea să-i spună ei niciun cuvânt despre acest plan, pentru că Ioana nu ar fi fost de acord și mai mult ca sigur, doar simpla menționare a celor doi netrebnici i-ar fi trezit ei amintiri dureroase, de aceea trebuia să acționeze fără știrea ei, pe ascuns. De asemenea, realiza și faptul că risca enorm de mult în cazul în care ea ar fi aflat de toate acestea prin cine știe ce împrejurări nefavorabile lui. Dar încercă să nu se gândească prea mult la asta, spunându-și că nu va permite ca ea să afle vreodată de acele lucruri. De altfel, era hotărât să nu spună nimănui din familie despre planul său. Va fi secretul lui și așa va rămâne pentru totdeauna.

Memoria unei inimiWhere stories live. Discover now