XXV-Primejdia de a se repeta istoria

3.1K 200 67
                                    

    „În zadar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decât marea și vânturile, ne urmărește până la capătul lumii; și oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce ne ajută să trăim." - Jean Jacques Rousseau

***

    În prima parte a dimineții, Ioan tocmai ieșea din clădirea spitalului unde a fost să-și scoată brațul din ghips și se îndrepta spre parcare, locul în care îl aștepte domnul Petre.

    - Gata, ai scăpat de ghipsul ăla? îl întrebă acesta din urmă pe Ioan.

    - Da, gata. În sfârșit am scăpat de el și tu de mine, pentru că nu mai trebuie să mă duci tu peste tot, glumi Ioan, zâmbind sincer, ca apoi să continue cu ceva mai multă seriozitate: Nu mai este nevoie să vii cu mine la cabinet. Voi lua eu mașina, iar tu te întorci acasă cu un taxi. Singurul drum pe care îl mai ai de făcut azi, este să o duci, la amiază, pe Ioana la grădiniță ca să-l ia pe Ioan. Bineînțeles, asta dacă nu-ți mai găsește Iolanda vreun comision de făcut, am observat că a început să profite de serviciile tale, glumi din nou Ioan. 

    - Zgâtia asta mică profită de mine și de răbdarea mea de când era doar o copiliță, așa că m-am obișnuit. Nu-i problemă, știi foarte bine că tu și Ioli sunteți precum copiii mei și dacă vă pot ajuta cu ceva, eu sunt bucuros, i-a zis Petre cu o privire plină de afecțiune pentru cei doi frați, întrebându-l după aceea cu o îngrijorare evidentă: Și ce ți-a mai spus doctorul în urma acestui control? Despre celelalte lovituri pe care le-ai suferit ce a zis?

    - Totul este bine, nu-ți face griji. Mi-a confirmat că sunt perfect sănătos, l-a asigurat Ioan, bătându-l prietenește pe umăr, după care și-a luat la revedere de la el și s-a îndreptat spre cabinetul de avocatură.

    Ajuns de doar zece minute în biroul său, Ioan își savura cafeaua și se uita peste programările pe care le avea în acea zi, făcând o socoteală a timpului ca să-și dea seama la ce oră va ajunge acasă. Cu o seară în urmă, a anunțat-o pe Sorina că nu se vor vedea a doua zi din pricina programului prea aglomerat pe care îl va avea. Dar în realitate, el era hotărât ca acea seară să și-o petreacă împreună cu fiul lui și cu Ioana și de asemenea, să încerce din nou să aibă o discuție cu ea despre situația în care se găseau și eventual să-i explice cu exactitate natura relației lui cu Sorina și motivele care îl mai țineau lângă ea.   

    Amintindu-și de acest aspect, i-a revenit în minte și spaima pe care a trăit-o ieri cu acea criză făcută de Sorina. Spera din tot sufletul, să nu mai fie nevoit să mai treacă încă o dată prin asta. Și totuși, acum că totul trecuse și putea analiza în mod obiectiv cele întâmplate, i se părea ușor bizar înverșunarea cu care Sorina s-a opus ca el să nu sune la serviciul de urgență.

    Liniștea din birou și analiza lui, au fost întrerupte de soneria telefonului mobil, pe care la început l-a ignorat, dar văzând că persoana care îl căuta era chiar insistentă, privi ecranul acestuia, iar numele de doamna Olga afișat pe el, l-a făcut să înțeleagă că era vorba de o urgență de acasă.

    - Da, doamna Olga, ce s-a întâmplat? 

    - Ioan, mamă, trebuie să vii cât mai repede acasă, i-a cerut aceasta cu o voce ce trăda starea de neliniște pe care o avea și care l-a făcut să se îngrijoreze numaidecât și să-și încrunte ochii săi albaștri.

    - De ce? Ce s-a întâmplat?

    - Ioana vrea să plece de acasă.

Memoria unei inimiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum