Memoria unei inimi

XXVIII - O minciună ce dezrobește și aduce fericire

    „Când presupui că cineva minte, fă-te că-l crezi; atunci el devine îndrăzneț, minte mai tare și se demască" -  Arthur Schopenhauer

***

    - Ce-a făcut?! întrebă Ioan îngrozit, când auzi relatarea făcută de doamna Olga cu cele întâmplate în vizita Sorinei din acea dimineață. Incredibil, femeia asta îmi stoarce și ultimul strop de paciență și indulgență cu impertinența și atitudinea ei. Și chiar mă forțează să-mi abandonez orice urmă de gentilețe și de etică cu ea, continuă el cu o furie crescândă, după care oftă profund și încercă să se liniștească, privi către doamna Olga și cu un glas mai blând, întrebă: Unde este Ioana?

    - Mai devreme era în grădină cu Junior. Ioan, fiule, nu-i zice că ți-am spus. M-a pus să-i promit că nu-ți zic, dar ți-am povestit pentru că eu consider că este necesar să știi.

    - Doamna Olga, îmi pare rău, dar nu o pot lăsa pe Ioana să creadă toate prostiile rostite de Sorina. Cine știe ce este în mintea ei acum, după această întâmplare.

    - Eu te înțeleg, că vrei să o liniștești și să porți o discuție cu ea despre treaba asta. Dar dacă îi spui, cu siguranță de data aceasta se va supăra pe mine și își va pierde încrederea în mine. Iar acest lucru nu ți-ar fi nici ție de folos.

    Ioan oftă din nou, știa că doamna Olga are dreptate, nu de puține ori s-a întâmplat să-l ajute prietenia dintre cele două și ca ea să-i spună anumite lucruri despre Ioana, la care el nu ar fi avut acces, dar se și temea de reacția ei în urma acestei confruntări.

    Temere ce se dovedise a fi una foarte întemeiată, deoarece Ioana și-a reluat evitarea și atitudinea polarică în privința lui, într-un mod și mai drastic. De data aceasta, Ioan, simțind că nu mai poate și nici nu mai vrea să suporte distanțarea ei nici măcar o zi, a stăruit și mai mult cu diferite argumente ca ea să renunțe, însă s-a lovit de o îndărătnicie de nebiruit din partea ei.

    Toate acestea durau doar de trei zile, dar trei zile în care Ioan avea senzația că nu i-a mai rămas forță și răbdare să îndure toate acestea nici măcar până marți, când era convins că își va recăpăta libertatea. Mai ales în condițiile în care, Ioana a dus lucrurile la o extremă irațională din punctul său de vedere. Pe lângă faptul că făcea tot posibilul să nu se afle în preajma lui mai mult de cinci minute și evita cu succes să-l privească în ochi, a refuzat până și să mai mănânce la aceeași masă cu el, invocând tot felul de motive puerile. Iar cea mai intolerabilă zi a fost cea de duminică, în care Ioan a făcut o ultimă încercare și a organizat o ieșire în oraș în trei, adică el, Junior și Ioana. Spera că datorită fiului său, ea va accepta acea ieșire, dar de data aceasta nu s-a lăsat înduplecată nici măcar de rugămințile micuțului și astfel că a fost nevoit să petreacă acea zi doar el și fiul lui, exact ca în vremea în care ea era dispărută. Starea provocată de refuzul ei și de aceste amintiri l-au demoralizat și mai mult.

     În aceeași seară, Ioan a trecut pe la apartamentul său, pe care i-l pusese la dispoziție Alinei și fiicei sale, având nevoie de semnătura mamei pe niște acte ce trebuiau pregătite pentru prima înfățișare a procesului de divorț. Acolo a găsit-o, în mod surprinzător, pe Ioana care se afla în vizită la prietena ei, el crezând că ea este acasă. Doar l-a salutat, fără prea mult entuziasm în privința sosirii lui, iar în tot timpul în care ea nu a avut de ales și a trebuit să stea în aceeași cameră cu el, nu i-a acordat nici măcar o privire și atitudinea ei arăta doar o nestrămutată indiferență. Ioan, în schimb, s-a uitat la ea într-un mod stăruitor, uimit total și chiar dezamăgit de încăpățânarea și puterea ei de a-l trata în acel fel și de soluția găsită de ea cu situația lor. Însă totul a ajuns la limita suportabilității chiar și pentru Ioan, în momentul în care s-a ridicat să plece și a întrebat-o dacă merge cu el acasă. Aceasta, prefăcându-se ocupată cu o scamă de pe rochița pe care o purta, motiv să nu-l privească, i-a spus că ea mai rămâne ceva timp. O stare de nervozitate și de indignare a pus stăpânire pe Ioan, dar cu ultimele resurse de paciență, și-a luat la revedere de la Alina și Sanda în stilul său foarte amabil și a plecat spre casă. Casă în care și-a făcut apariția și Ioana la doar o jumătate de oră după sosirea lui, ceea ce i-a dovedit acestuia că ea nu a mai rămas mai mult de zece minute în plus, în vizită la prietena ei.