Când pașii polițistului nu se mai aud, intru rapid în camera în care băiatul trebuia să fie.
Dar nu este.
Mă uit prin dulap, sub pat, dar nimic. Totul este prea mult, am nevoie de o gură de aer.
Mă apropii de fereastră privind copacul cu crengile sale groase. Privesc cum ramurile sale se mișcă în bătaia vântului, mult prea tare.
