GIZEH: Răzbunarea (+17)

Capitolul 8

Capitolul 8

Vise

Seattle,Washington
Martie, 2011

Sunt pe un câmp cu iarbă verde şi foarte înaltă, port doar o rochie albă, largă, cu o palmă deasupra genunchilor. Picioarele îmi sunt goale şi simt firele de iarbă cum mă gâdilă în talpă.

- Gizeh!mă întorc atunci când îi aud vocea ,dar nu e nimeni .

- Gizeh!Eric strigă din nou şi câmpul se schimbă într-un întuneric adânc.

- Eric!ţip şi mă învârt în speranţa că îl voi găsi.

- Te voi răzbuna, iubito!spune şi îi simt mângâierea pe obraz.

- Eric!ţip şi întunericul se schimbă în acoperişul blocului pe care şi-a pierdut viaţa.

Femeia îndreaptă pistolul spre el şi eu fug. Fug până ce mă pot arunca în faţa bărbatului pe care îl iubesc. Gloanţele îmi străpung corpul şi rochia albă se umple de sânge. Eric urlă şi mă prinde în braţe, toţi fug şi rămânem doar noi doi. Plânge, lacrimile lui îmi udă faţa, mâinile lui sunt pătate de sângele meu în încercarea de al opri să mai curgă.

- Te iubesc!şoptesc şi apoi totul dispare.

Mă trezesc brusc şi îmi trec mâna prin părul ud din cauza transpiraţiei. Iau paharul de pe noptieră şi constat că este gol. Arunc pătura de pe picioarele mele şi îmi las tălpile goale să atingă podeaua rece. Mă ridic de pe pat şi când privesc în jos la corpul meu, îmi dau seama că port din nou tricoul lui AJ, de această dată unul alb.

Deschid uşa şi privesc pentru un moment holul gol şi întunecat. Înaintez pe el şi aud râsete când trec prin faţa camerei celor doi porumbei. Îmi dau ochii peste cap şi îmi văd de propriul drum, spre bucătărie. Cobor scările încet, dar alunec şi scap paharul, care se face ţăndări pe scările din marmură.

La naiba!

Privesc în spate şi sper că cei doi nu m-au auzit, nu am puterea necesară şi nici cheful pentru a mă certa cu Rania sau pentru ai da explicaţii lui AJ. Mă las în jos şi încep să adun cioburile, ajutată doar de lumina lunii. Mă înţep într-un ciob şi îmi duc degetul la buze. Lumina inundă încăperea şi îmi ridic privirea ca să îl văd pe AJ, privindu-mă de sus. Arată atât de ciudat îmbrăcat în pantaloni scurţi şi nu pot ignora faptul că, la naiba, nu poartă un nenorocit de tricou. Îmi scot degetul din gură, când îmi dau seama că arăt precum o ciudată şi mă ridic, făcând un pas pe următoare treaptă ce duce în jos.

- Auci!ţip când simt cioburile străpungându-mi talpa.

- Ai grijă!strigă AJ, iar eu mă prind de mâna curentă a scării, pentru a nu mă rostogoli pe acestea.

Alergă până la mine şi eu strâng din ochi când îmi ridică piciorul şi scoate cioburile mici, rămase acolo.

- Poţi să mergi?întreabă şi eu dau din cap.

- Da!

- Treci aici, spune şi mă ridică în braţe.

- Am spus că pot să merg, mă plâng eu.

- Sângerezi, Gizeh! Vrei să murdăreşti toată casa?întreabă şi coboară scările cu mine în braţe, ocolind cioburile.

Ce idiot! Pe el îl preocupă curăţenia casei, nu faptul că talpa mi-a fost străpunsă de cioburile paharului său.