4

1.3K 163 7
                                    

Drumul fusese linistit, fiecare gandindu-se la ale sale.


Luke rememora tot ce citisera despre crime si se cutremura.


Pana atunci, sase oameni fusesera gasiti morti, fara inima. In locul ei era intotdeauna plasat un bilet impaturit, scris pe o hartie de pargament frumos decorata. Nu stiau inca ce scria in biletul respectiv, deoarece politia nu facuse public mesajul.

Mintea ii zbura la tanara din parc si la naturaletea ei. Nemachiata si ciufulita, ca si cum nu i-ar fi pasat deloc de cum arata, si totusi atat de frumoasa in esenta sa. Simtea ca ii lipseste si nu putea intelege de ce, ii daduse doar o tigara si atat. Nu isi putea aduce aminte cand ii fusese ultima data dor de cineva. Nu credea ca mai simtise asta pana acum; nu isi cunostea parintii si nimeni nu il apropiase niciodata pentru ca era ciudatul cu ochi mov si nicio putere.



Amintirea primelor zile de pregatire i-a provocat un zbucium interior pe care il crezuse uitat. Un copil de doar sase ani, inchis intr-o incapere micuta cu alti noua baieti, fiecare cu macar dublul varstei sale. Superiorii nu pot plange, insa in interiorul micutului Luke se dusesera intotdeauna lupte crancene pentru integritate. A fost nevoit sa evolueze repede si a ajuns cel mai bun Soldat pe care l-a avut vreodata Departamentul.

Intamplarea care l-a transformat complet a fost pierderea domnului Kirk, atunci cand nu avea decat doisprezece ani. Era o perioada de criza in lumea oamenilor si murisera mai multi decat erau Pastratorii in stare sa preia. Frustrarea adultilor devenise aproaape palpabila, iar Luke se simtea speriat si contrariat. Stia ca ar putea ajuta cu totii, insa Conducerea nu aprobase nicio manevra de urgenta. Cand au hotarat sa faca ceva, s-a dovedit a fi prea tarziu pentru o buna parte din Pastratori.

Domnul Kirk l-a ajutat cu antrenamentul si il considera mentorul lui. Un superior uimitor de inalt, bine facut si bland. Parul ii era saten, ca a unui Pastrator, dar ochii erau un amestec de caprui si argintiu. Stralucirea lui era unica, iar asta il ajuta pe copil sa se apropie de el.


Kirk era rodul unei iubiri care i-a condus parintii la moarte, motiv pentru care fusese la fel de marginalizat ca Luke. Intelegea prin ce trecea pustiul si ii parea sincer rau pentru el. I-a fost cel mai apropiat prieten si cel mai drag profesor. Mustrarile pentru abateri erau dure, insa Luke stia ca e pentru binele sau, chiar daca ii strigase de prea multe ori ca il uraste sincer.

Nu a aflat care sunt puterile domnului Kirk pana in ziua in care l-a si pierdut. Prea multe suflete odata au rapus o buna parte din Pastratori, acestia pierzandu-se pe ei intre atatea entitati. Se stia ca un Pastrator care preia si isi insuseste spiritul unui german, poate vorbi germana pana la cateva luni. Daca spiritul respectiv este primul din viata lui, va putea vorbi germana toata viata. Astfel, fiecare impartea propriul trup cu mii de suflete si majoritatea erau intr-o stare profunda de meditatie tot timpul. Asta era ceea ce oamenii numeau rai. Majoritatea Pastratorilor erau dedicatii catorva familii despre care stiau totul. Isi imparteau fiinta cu ei si traiau exponential mai intens fiecare emotie. In cazul acesta nu au mai fost lasati sa selecteze si primeau pana la treizeci de suflete pe zi. Asta ii slabea iar sufletele ce veneau erau atat de bolnave si chinuite incat Pastratorii cadeau rapusi unul dupa altul, chinuiti de aceleasi simptome ca oamenii. Durerile groaznice ale celor cateva sute de suflete adunate erau suficiente pentru ca Pastratorii sa isi piarda mintile si sa taca pentru totdeauna, inchinati intru suferinta acelora cu care-si imparteau trupurile.

Curios din fire, micul Luke il intreba aproape zilnic pe Kirk despre ce era vorba. A aflat ca oamenii credeau ca e sfarsitul lumii si numeau boala "Moartea Neagra".

-Chiar vine sfarsitul lumii? Intreba micul Luke, cu ochii sclipind de curiozitate.


-Nu stiu fiule, sper ca nu, raspunse Kirk bland. Il mangaie pe crestet, apoi fixa un punct undeva deasupra capului sau si privirea ii ramase indreptata spre el.

Micutul il privi cu teama unui invatacel confruntat cu un pericol real. Avea atat de multe intrebari, insa privirea pierduta a profesorului ii curma orice incercare de lamurire. Simti ca ceva important se petrecea in fata sa si decise sa plece, pentru a nu-l intrerupe.


Atunci vorbisera pentru ultima data iar atingerea lui Kirk ii ramase intiparita in minte.




Zeul BlestematWhere stories live. Discover now