10

855 118 1
                                    

Tresari si isi dadu seama ca putea vedea. Il cauta pe Mark cu privirea si il zari la birou, adancit in ganduri. Avea capul intre maini si o atitudine infranta; nu stia ce se intamplase, dar nu era de bine.

Isi drese glasul si Mark se intoarse; chipul i se lumina la vederea lui.

-Esti bine? Intreba preocupat.

-Da, dar sunt de parere ca misiunea noastra e pur si simplu sinucigasa. Am fost dincolo, am vazut ce asteapta sa intre in lumea asta si suntem terminati. Ofta prelung si continua: E vorba de vampiri, mii dintre ei asteapta ruperea panzei dintre lumi si vom avea de a face cu o ceata intreaga, nu ii vom putea opri. Le-am vazut foamea, Mark! Le-am simtit foamea, pentru numele tuturor Zeilor Vechi. Daca cei trei reusesc sa ii aduca aici, s-a terminat.

Chipul ii era congestionat intr-o furie oarba si ochii ii erau tristi si speriati, nu se puteau lupta cu foamea aceea. Isi simtise trupul cuprins de crampe teribile cat fusese dincolo; simtea durerea tuturor, nevoia de sange, dorinta de a trece in lumea oamenilor, dorinta atat de arzatoare ca era aproape nebunie. O nebunie colectiva, o putere adunata. Vazuse prin ochii lor salbaticia care-i cuprinsese, o armata de vampiri manati de dureri greu de imaginat.

Erau morti pe dinauntru, trupul avea nevoie de sange; sute de ani de infometare ii adusesera in pragul disperarii. Isi aducea aminte o voce, vocea conducatorului lor. Cartile il declarau ca fiind cea mai frumoasa bestie din toate lumile, iar Luke era de parere ca aveau dreptate.

O femeie, inalta chiar si pentru standardele vampirilor, cu parul argintiu si ochii mari de aceeasi culoare, pielea palida, ca de marmura. Vazuse masele de vampiri prin ochii ei. Ii simtise durerea si devotamentul fata de supusii sai, ii simtise foamea mistuitoare si increderea in cei trei preoti trimisi pentru a le deschide poarta. Vorbea cu durere si patima despre reusita lor, incurajandu-i pe cei slabi din fata sa. Stia ca daca nu vor manca in curand neamul lor va pieri.

Suferea pentru fiecare vampir care ceda si se ruga zeilor lor pentru ajutor. Jurase supunere Intunericului in schimbul ajutorului, in schimbul hranei. Sub privirile lor comune, un tanar vampir fusese cuprins de o aura rosiatica iar Luke simti teama si parerea de rau a Lunei. Stralucirea se estompa si un zambet ii cuprinse chipul tanarului, dupa care acesta cazu secerat. Murise.

O vazuse pe ea prin ochii lor. O raza de speranta; pentru ei, nu existau alti Zei, pentru ca ea era Luna a lor, cea care avusese grija de ei atat de mult timp in vremurile grele, iar acum credinta lor se concretizase intr-o viitoare poarta spre mancare, spre sange si indestulare. Fusesera de acord in legatura cu juramantul de credinta, fiecare dintre ei.

Preferau sa moara luptand si satui, decat sa isi vada fratii murind de foame. Nu mancasera de sute de ani. Prea multi dintre ei isi gasisera sfarsitul in mizerie.

Fiind o rasa mandra, nu acceptau ideea de a muri pur si simplu, cand potentialul lor era etern. Nimic nu putea ucide cu adevarat un vampir puternic. Singurul mod de a-i ucide era focul; celelalte superstitii, usturoiul, crucile, decapitarea, toate erau mituri create pentru a incuraja oamenii sa poarte usturoi dupa ei si sa se simta in siguranta, iar ei se puteau hrani nestingheriti.

Decapitarea era intr-adevar dureroasa, dar odata aduse impreuna, capul si corpul, cu ajutorul unei vraji simple pe care o stiau cu totii, puteau fi adusi inapoi fara prea multe probleme.

Luke se simtea impartit in legatura cu misiunea lor. Oare era chiar atat de rau sa sacrifice oamenii si superiorii pentru restul lumilor? Nu i se parea un pret prea mare, iar el putea fi alaturi de Anna. Oricum, oamenii si superiorii au fost intotdeauna idioti. Nu aveau nimic special, inafara de cateva puteri banale si personalitati explozive.

Macinat de aceste ganduri, uitase de prezenta lui Mark.

Zeul BlestematWhere stories live. Discover now