15

610 85 4
                                    

Trei zile mai tarziu, Luke a avut o alta intalnire cu Anna. De data aceasta locul fara timp si spatiu nu i-a mai distras atentia de la misiunea sa. Ii lipsise, cu toata hotararea si delicatetea sa, ca o mana de fier intr- o manusa de catifea. Se misca fara efort, alunecand parca prin aerul din jurul lor. Chipul ei palid il facea pe Luke sa isi doreasca s-o atinga. Voia sa o stranga in brate si sa o sarute, insa ratiunea nu ii permitea acest lucru. Erau dusmani, iar asta ii pulsa in adancul fiintei, infranandu-i orice dorinta.

Ea i-a zambit si i-a povestit despre lumea pe care si-o dorea, o armonie sadica si greu de inteles, dar o lume in care ei doi ar putea fi impreuna, sa uite de razboi, dusmanie si lupte.


Ii putea vedea pulsul crescandu-i pe masura ce povestea, vedea insufletirea ei nepamanteana si o dorea atat de mult incat durea. Nu stia de ce erau atat de atrasi unul de celalalt, de ce ea insista sa creioneze o lume alaturi de el, insa ii placea atat de mult ideea incat propriul puls o lua razna cand se gandea la posibilitati.


Tigara dupa tigara, nu mai voia sa plece de acolo. Credea ca vor putea ramane izolati in fractiunea aceea de secunda secole intregi, fara a se plictisi unul de celalalt.

-Misiunea mea este sa te distrug, ii sopti Annei dupa primul lor sarut. Nu putem fi iubiti, prieteni, amanti, nimic.


Regretul din ochii lui scanteia a lacrimi, iar atingerea ei catifelata nu ii usura scopul. Zambind amar, Anna isi inclina capul si isi dezveli gatul, atat de vulnerabila sub atingerea lui ca ar fi putut-o ucide cu mainile goale. Constientiza apasarea cutituluo scurt din gheata sa dreapta, atat de dureros de incomod si totodata atat de eficace. Imaginea ei insangerata si imposibilitatea revederii durea mai mult decat gandul la cateva lumi distruse si miliarde de morti.


Contactul lor parea facut la nivel molecular, chimie pura, perfecta, intr-un context atat de inuman de dur. Alaturi de ea se simtea invincibil si neajutorat in acelasi timp. Stralucirea sa de ametist reflectata pe chipul atat de perfect a ceea ce se dovedea a fi distrugerea totala il bulversa peste masura.


Nu crezuse vreodata ca va fi capabil sa doreasca atat de mult iluzia unei vieti linistite, sa simta atat de intens ceea ce era definit ca iubire si dorinta, invelite dureros in ratiune si scop.


In locul unui atac fulgerator, isi plimba cu grija varfurile degetelor pe pielea fina si rece a Annei. Parea o statuie din marmura adusa la viata.


Infrant, oftta si sopti sec:


-Trebuie sa ma trimiti inapoi. Nu pot trai cu gandul ca atat de multe suflete vor umbla ratacite printre ruine. Nu te pot lasa sa faci asta, oricat de greu va fi.


Atingerea ei il electrocuta si deschise ochii in patul hotelului, atat de gol si neprimitor.

Ofta si ridica privirea, observand ca fusese lasat singur in camera.


Lacrimile ii curgeau pe fata si pe perna, lasandu-i urme violet pe obraji.

O explozie il ridica din pat cu o rapiditate uimitoare. A alergat in camera alaturata, unde Mark zacea insangerat intr-un colt, cu privirea pierduta si hainele zdrentuite.


L-a scuturat cu putere, incercand sa il trezeasca.


Zeul BlestematWhere stories live. Discover now