Mediumul

10

  Debby m-a privit confuză. Mi-am pus mâna în cap îngrozită şi iritată. Am coborât din pat şi m-am ridicat repede în picioare. M-a luat ameţeala şi m-am clătinat puţin. După câteva momente, mi-am tras o jachetă pe mine şi am fugit din casă. Nu-mi păsa că eram îmbrăcată în pijamale. Trebuia să-l găsesc pe Isaac. Poate încă mai era viu. Am alergat tremurând înspre strada cu pricina. Am ajuns în aproximativ 10 minute. În sfârşit puteam să folosesc sportul în avantajul meu. Am căutat cu privirea ceea ce speram că nu voi găsi dar era inevitabil acolo. M-am apropiat cu mâna la gură de el şi simţeam cum lacrimile îmi scăpau de sub control. Am întins mâna dar nu puteam să-l ating. Pur şi simplu totul mi se părea ireal. Aievea. Am izbucnit în plâns, neputând să mă controlez. Era prea mult. Mă simţeam de parcă cineva tocmai m-a împuşcat. Am căzut în genunchi, picioarele înmuindu-mi-se. Am stat aşa câteva minute până am auzit paşi rapizi în spatele meu. M-am întors speriată la culme, dar era numai Debby. A făcut ochii mari şi şi-a pus mâna la gură. Nu ştiu de ce, unii oameni când sunt şocaţi îşi pun mâna la gură. Oricum, în acel moment nu îmi mai păsa.
- Este mort, i-am spus printre suspine. Ţi-am zis eu.
Debby îşi luă privirea de la cadavru şi şi-o îndreptă spre mine. Nu plângea. De obicei era cea mai sensibilă din toată familia, dar când era pusă în situaţii precum asta, pur şi simplu nu putea să plângă. Nega că s-a întâmplat aşa ceva. Va plânge cel mai probabil mâine sau poimâine. Aş fi vrut şi eu să fac la fel, dar nu pot.
-Cum... e... posibil? mă întrebă abia reuşind să articuleze aceste cuvinte.
Am dat din umeri.
-Cum a murit şi femeia. A fost ucis. Şi eu am văzut asta!! Tocmai ce am visat moartea lui!! i-am strigat îngrozită. M-am ridicat cutremurându-mă în picioare şi mi-am pus mâinile în cap. Nununu, nu vreau darul ăsta stupid, Debby!! Vreau să fiu normală!! am izbucnit înspăimântată plângând nebuneşte.
Debby m-a privit compătimitor, atât cât poate privi un om şocat până la oase. Tremurând s-a apropiat de mine.
-Sun poliţia, mi-a zis cu un ton rece şi neexpresiv.
Am dat din cap pierdută şi am privit fix cadavrul până a apărut un poliţist. Mi-a pus mâna pe umăr şi am tresărit.
-Nu-ţi face griji, a zis pe un ton liniştitor. În seara aia mi se părea enervant. De aici preluăm noi, spuse făcându-i cu capul lui Debby. Acum mergeţi amândouă acasă iar mâine veniţi la secţia de poliţie după ore pentru o declaraţie. Nu o să dureze mult.
Neputând să protestez am plecat de acolo. Debby a venit repede în spatele meu şi m-a strigat.
-Hai cu maşina.
Am scuturat din cap.
-Vreau să merg pe jos.
Debby a dat din umeri, dar mă privea cu îngrijorare. Cred că nu voia să mai intru în vreo depresie. Şi eu speram la fel. A dispărut cu maşina, iar eu am continuat să merg. Subliniez, să merg nu să alerg. Nu mai aveam pentru ce să alerg.Nu mai era niciun motiv. Oricum era mort, iar eu nu mai puteam face nimic în privinţa asta. A început să plouă. La început doar picura, dar treptat a ajuns la o ploaie torenţială. Nu-mi mai păsa, eram goală pe dinauntru. Ştiu că o maşină a tras pe dreapta. Două mâini puternice m-au strâns de braţe şi m-au întors. Alexander.
-Ce-ai păţit? m-a întrebat îngrozit.
Singurul lucru bun era că ploaia îmi masca tona de lacrimi ce-mi şiroiau pe obraji.
-Isaac e mort, am zis suspinând.
A devenit sumbru. Din câte am înţeles de la Isaac, el şi fratele lui ieşeau des cu Alexander. Asta ar trebui să fie tragedie şi pentru el. Am început să plâng şi mai tare, de parcă mi-am dublat durerea. El m-a luat în braţe, şi mi-a mângâiat părul. După câteva momente, m-a urcat în maşină şi m-a întrebat unde stau. I-am zis strada şi a condus până acolo. Am tăcut meditativ.
-Am ajuns, mi-a zis crispat.
Am dat să cobor din maşină, neputând să deschid gura pentru un simplu mulţumesc. Oricum, e posibil să ne mai întâlnim deci îi voi mulţumi altădată. Mi-a pus mâna uşor pe umăr.
-Nu-ţi face griji, Kate. Oamenii mai mor. Asta este natura noastră, spuse privindu-mă de parcă împărtăşeam un secret. Desigur, eu cred că tu eşti specială. Aşa că nu îţi face griji din pricina morţii. O să te ocolească.
Am rămas şocată auzindu-l, dar înainte să-l întreb de ce mi-a zis toate astea, a plecat.
Am intrat în casă tremurând, iar Debby era pe canapea.
-Te cred, zise tristă şi sumbră. Chiar eşti un medium.
Mda. Iar Alexander criminalul.