Mediumul

19.

  Am izbucnit într-un râs sonor, din care nu mă puteam opri. Începuseră să-mi dea lacrimile. Anderson mă privi calm în tot acest timp, anticipându-mi reacţia. Dar, sincer, la ce se putea aştepta? După ce m-am potolit, l-am privit drept în ochi. Am redevenit serioasă dar sigur se putea citi amuzarea de pe faţa mea. Din absolut niciun gest nu am observat sau bănuit că el chiar e înger. Pur şi simplu am exclus varianta asta. De fapt, nici nu m-am gândit la aşa ceva. Ce are el în comun cu îngerii? Arată ca orice om pe care îl întâlneşti pe stradă. Dar poate asta este doar forma "umană"... Mi-am dat o palmă mentală şi am încercat să gândesc coerent şi realistic. Poate minte. Din câte ştiu eu, îngerii sunt fiinţe drepte, care spun doar adevărul şi fac doar lucruri bune. Cred că fumatul nu intră în categoria asta. L-am privit cu neîncredere în timp ce el mă studia intens. Am început să-l chestionez.
-Câţi ani ai? l-am întrebat poruncitor.
Se strâmbă. Cred că nu se aşteptă la întrebarea asta.
-Mulţi, îmi replică calm.
Mi-am înclinat capu. Jumate de adevăr. Poate chiar nu poate să mintă.
-Câţi mai exact? l-am presat eu.
A oftat şi m-a privit cu nonşalanţă.
-Nu ştiu exact. Ştii cumva când a luat naştere pământul?
Mi-am căscat ochii până la o dimensiune imposibilă. Cu siguranţă nu mă aşteptam la răspunsul ăsta. Dar mi-am continuat lista mentală.
-Cum de arăţi aşa -am zis arătând cu mâna spre el, sugestiv- şi nu ca un înger tradiţional? Ştii tu, nimb, robă lungă albă, aripi...
A râs discret.
-Doar nu crezi prostiile alea, nu? m-a întrebat amuzat. Pot să-mi iau orice formă vreau, continuă sigur pe sine. Şi pot avea orice obiceiuri şi tabieturi vreau, mai zise precum un ecou la gândul meu cu ţigăriile. Ar trebui să fii onorată pentru că un înger are grijă de tine. De obicei raiul nu se bagă în aşa ceva.
Raiul? Raiul ştia de chestia cu mediumul?
-Şi de ce îi pasă raiului de mine? am spus consternată, dar şi flatată.
-Pentru că, practic, eşti o anomalie. Universul nu ar trebui să funcţioneze aşa. Dacă eu nu aş fi aici, pun pariu că le-ai spune tuturor că eşti medium, le-ai prezice viitorul sau ceva de genul, apoi ai apărea la televizor pe toate canalele posibile, iar omenirea ar înţelege că nu există doar specia umană. Ci şi alte fiinţe. Sau nefiinţe. Iar raiului nu-i place asta. De fapt, nici iadului. Dar iadului îi place să vadă haos şi dezastru, aşa că nu se implică. Şi de aceea eu sunt acum un fel de "înger păzitor" personal.
-Nefiinţe? Adică fantome?
-Da, zise calm.
-Dar oamenii deja au multe bănuieli în legătură cu acest lucru, am spus încruntându-mă.
-Asta-i cuvântul-cheie: bănuieli. Nimic nu e sigur.
Am căscat obosită. Trecuse de mult ora mea de culcare, dar cine mai putea să doarmă.
-Şi... îngerilor ce le mai interzis să facă? am întrebat încercând să fac conversaţie.
-Păi ucisul, furtul, minţitul -mda, am avut dreptate- şi cam atât. Chestiile rele, zise punându-şi picioarele pe măsuţa de cafea. Desigur, gesturile mărunte, gen fumatul, sau comportamentul, în afară de cel agresiv, nu sunt sacţionate, spuse cu un rânjet imens pe faţă.
-Şi dacă un înger încalcă măcar unul din aceste lucruri?
-Este distrus, sfârşind într-un etern întuneric, îmi replică sumbru.
Am dat din cap, suprinsă şi puţin înspăimântată. Torocel se aşeză în poala lui, iar el începu să o mângâie pe căpuşorul delicat şi pătat.
-Auzi, am zis curioasă, pisicile pot ţine la distanţă şi puterile de medium?
Ştiam că motivul pentru care nu visasem era că nu a fost de fapt nicio crimă, dar trebuia să mă asigur.
-Nu, zise, şi puteam auzi şi sinceritatea care răzbătea din fiecare cuvânt. Ţine la distanţă numai fantomele.
Am dat din cap, afirmând.
-Şi de ce mi-ai spus tocmai acum? De ce nu mi-ai spus dinainte sau de ce nu ai păstrat în continuare fantasticul secret? am zis zeflemitoare. Văd că îţi cam place să fii misterios, am continuat gesticulând din mâini.
S-a crispat auzindu-mi tonul. S-a aplecat înspre mine.
-Nu ţi-am zis până acum că nu mi se părea vital să ştii şi ţi-am zis pentru că mi se pare că nu prea ai încredere în mine.
Mi-am aruncat mâinile în aer, exasperată.
-Cum crezi că pot avea încredere într-un om pe care l-am cunoscut în câteva zile?! l-am întebat retorică.
A dat din umeri.
-Acuma ai? replică evitându-mi întrebarea.
Am ezitat. Aveam?
-Da, cred că da.
A aşteptat câteva minute, după aceea dădu din cap mulţumit.
-Poţi ştii când cineva minte, am bănuit eu.
-Eşti receptivă, spuse confirmând.
Se ridică în picioare, cred că era gata să-şi ia zborul -hahaha- sau mai degrabă să se teleporteze. Totuşi, nu voiam să plece. În sfârşit am avut o discuţie despre el, şi nu despre mine. Voiam să aflu mai multe. Şi... se pare că eu chiar ţineam la el.
-Vii şi mâine? l-am interogat plină de speranţă.
Zâmbi auzindu-mi tonul.
-Poate, răspunse misterios, ca de obicei, apoi dispăru.