Capitolul VII

2.1K 164 8
                                    

Mi-am pieptanat parul lăsându-l să cadă peste umeri mei goi

-Jolanne, de ce nu vrei să îmi spui ce ţi s-a întâmplat? M-a întrebat încă o dată Ines.

După ce ne-am întors m ramas în camera mea şi am adormit până acum când a venit Ines care m-a îmbrăcat pentru că urmează să sosească alti clienţi.

Mi-am privit reflectia în oglindă. Rochia neagră îmi invelea trupul până la umeru lasati goi şi decoldeul adânc. Abia că mai puteam respira din cauza corsetului extrem de strâns, dar nu îmi păsa, poate durerea asta mă va face să uit de durerea sufletului meu.

O lacrimă mi-a căzut în neştire, dar am şters-o înainte să mă vadă Ines.

Fără să vreau m-am comoarat cu roşcata cu care era Adrian. Era mai slabă ca mine, dar avea sâni mici, iar părul îi era schimonosit. Ce o fi văzut la ea?

Ar trebui să nu mai îmi pese, nu ne leagă nimic. Dar dacă... Nu!

Mi-am pus mâna pe pantec. Dacă înăuntrul meu lua fiinţă copilul lui? Nu ar fi posbil?

-Jolanne! A exclamat Ines trezindu-ma. La ce te gândeşti?

-Ines,dacă... dacă rămân însărcinată cu unul din clienţi? Aceasta îşi facu cruce.

-Să te ferească Sfânta Fecioară de aşa ceva! Madame Rose te-ar obliga să il avortezi fără nici o obiecţie.

Doar gândul că ar trebui să îmi omor copilul mă înspăimânta, probabil aş muri de durere.

-Ines, trebuie să fie ceva ce ar opri orice sarcină. Un medicament, ceva, nu stiu.

-Ar putea fi un leac vechi, dar e posibil să rămâi stearpă.

-Nu îmi pasă!

Nu vreau copii, nu o să am o familie, nu am cum, ce contează dacă rămân stearpa oricum.

-Îţi voi pregăti potiunea. O vei lua înainte de a te culca cu clienţi.

M-am aşezat pe pat încercând să mă relaxez. Mi-am rearanjat părul, apoi rochia, apoi părul. Dacă va trebui să rămân aici măcar mă voi distra, dacă el se poate culca cu alte fete, eu de ce nu aş putea?

Pe uşa a intrat Ines cu o cană pe care mi-a intins-o. Un lichid verde care mirosea oribil.

-Trebuie să îl bei tot!

-Miroase ingrozitor! Am scancit eu, însă ştiam că trebuia să îl beau pe tot.

Am tras aer în piept şi am apropiat cana de buze apoi am dat toata potiunea pe gât. Avea un gust la fel de oribil ca mirosul şi era vascos şi cald. Îmi venea să vomit, dar am inchitit în sec după care am băut toată carafa cu apă din cameră.

-Acum putem merge. A ieşit pe uşa şi eu în urma ei.

În sala mare erau bărbaţi singuri sau cu câte o femeie. Madame Rose a venit la mine şi mi-a şoptit :

-Ai grijă cu cine urci! Apoi a plecat.

M-am uitat prin camera şi chiar dacă nu voiam să admit îl cautam pe el. O parte din mine nu mai voia să îl vadă, iar o parte voia ca el să apară, să îşi ceară scuze. La un moment dat l-am văzut pe unul din fotoli fumând.

L-am ignorat şi am afişat cel mai autentic zâmbet al meu. M-am apropiat de un domn tânăr, frumuşel ce-i drept şi instarit din ce văd.

Acesta m-a prins de şold şi mi-a şoptit suav:

-Ai vrea să ne distrăm, iubire? Am rânjit şi acesta mi-a strâns fundul cu palma sa.

Nu îmi placea atingerea lui, dar nu aveam alta optiune.

Din partea opusă a camerei ne privea Adrian.

I-am tras capul bărbatului şi l-am sarutat apăsat. Acesta mi-a răspuns cu patos la sărut. L-am tras spre camera de sus unde am inchis uşa în urma noastră.

M-a lipit de uşa sarutandu-ma cu patos. M-am dezlipit de el şi am mers spre masa din spre perete care avea doua pahare si o sticla de coniac. Am turnat băutura în pahare până la refuz. I-a înmânat un pahar şi am ciocnit.

-Pentru viaţă! A spus acesta apoi a dat pe gåt întreagul pahar, eu urmându-l. Bautura îmi ardea gatul însă îmi plăcea, am mai umplut paharele o dată repetând miscarea anterioară. Am început să râd şi am mers spre el începând să îl sărut. Mi-a strâns fundul în mâinile lui făcându-mă să gem.

-Cum spuneai că te cheamă? A intrerupt un moment sărutul.

-Nu ţi-am spus. El mi-a rânjit şi m-a întors cu spatele la el sarutandu-mi gatul. A inceput cu saruturi mici apoi mi-a supt lent pielea.

-Atunci cum te cheamă? Am început să râd apoi i-am răspuns :

-Pasărea de Noapte. Mi-a deschis corsetul şi mi-a scos rochia. M-am întors spre el şi acesta mi-a rânjit. A continuat să mă sărute coborând spre sâni mei, sugandu-i. Mi-am lăsat capul pe spate şi mi-a bagat mâinile în părul lui ravasindu-l.
-Eu sunt Pietre. A spus acesta.
Mi-am dus mâinile la cămaşă lui pe care am descheiat-o nerăbdătoare. I-am tras pantaloni şi acesta m-a împins spre pat punandu-se peste mine. A continuat să mă sărute şi m-a pătruns dureros. A făcut mişcări sslbatice inauntrul meu. Gemea de plăcere asemenea mie. S-a eliberat în mine, după aceea eu. S-a dat jos de pe mine transpirat.

-Ahh, eşti incredibilă! A gemut acesta.

M-a ridicat şi am mers spre măsuţa. Nu am mai pus coniacul în pahar, am luat sticla şi am dat-o pe gât.

M-am întors în pat şi m-am pus peste el şi am început să îl sărut.

Atunci a murit Jolanne şi s-a născut Pasărea de Noapte.

N/A
Şi am terminat şi capitolul acesta. Păreri vă rooog?

Pasăre De NoapteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum