Capitolul XV

1.9K 151 4
                                    

Mi-am deschis ochi un ţipat scapând din gura mea.

Eram udă din cap până în picioare. Lacrimi şi suspine nu mă părăseau.

Simţeam că ard, frica domnea în mine. Mă simţeam vinovată. Fusese vina mea, eu o omorasem.

-Oh, am omorat-o. Am spus speriată, alte lacrimi apărând în ochii mei.

Pe uşă au intrat fetele alături de Michael.

Inés a venit să mă imbratiseze şi am putut să imi vars oful pe umarul ei. Mi-am inchis ochii şi imagini cu femeia în flăcări au reapărut. Totul ardea. Femeia ţipa şi mă implora să o ajut.

Mi-am redeschis ochii mai liniştită acum că eram în siguranţă. În jurul meu erau Ecaterina, Laura şi Michael pe pat.

-Ce s-a intamplat? M-a întrebat Laura speriată trecând o mână peste părul meu.

M-am îndepărtat din braţele lui Inés. Mi-am şters lacrimile lăsând un ultim suspin.

-Un vis urât. A fost tot ce am putut spune.

-Doamne Dumnezeule, m-ai speriat, fetiţo . S-a văitat Inés.

- Îmi pare rău... am mai spus.

-Gata, gata. Acum e bine, scumpo. Ce ai visat? M-a întrebat ea.

-Nu îmi mai amintesc. Am spus nevrând să o speri şi pe ea.

Ce poate însemna visul acesta? Era vina mea, femeia aceea era Rose. Dumnezeu mă considera vinovată? Nu e vina mea, nu o puteam ajuta.

Poate e doar o minciuna, dar pentru moment e de ajuns.

-Rose... m-am trezit spunând. E vie?

-A ajuns unde trebuia. A răspuns Laura nervoasă.

Nu e adevărat . Nu poate fi moartă! Nu poate!

-Cum... Cum adică? Mi-am dres glasul.

-A ars, Jolanne. A ars în propriul Iad.

Cuvintele lui Ines m-am infricosat.

A fost vina mea. Doar vina mea. Am fost călăul ei. Eu am omorât-o. Am mâinile pãtate de sânge.

Până şi gândul mă speria.

-Acum că aţi scăpat de acolo...a făcut o pauză Michael. Ştiţi voi, ce veți face?

Am înghiţit în sec. Nu m-am gandit ce voi putea face.

Nu am altă familie. Nu am unde să merg. Mama a murit, tata cine ştie cine e.

Ar trebui să îl caut pe Joseph Dupleix, cel despre care vorbise mama în scrisoarea sa. Uitasem de scrisoare.

-Unde e scrisoarea de la mama? M-am agitat eu.

-Oh, am uitat de asta. A spus Laura ridicandu-se de pe pat. Ţi-a căzut seara trecută şi am uitat să ţi-o înapoiez.A venit şi a ridicat perna de lângă mine de unde a scos scrisoarea şi cruciulita de la mama. Uite aici! Mi le-a întins şi le-am luat în mâini.

Mulţumesc lui Dumnezeu!

Am deschis scrisoarea trecând cu ochii peste cuvintele mamei. Am strans-o la piept. Îmi lipseşte atât de mult! Totul ar fi fost mai usor alături de ea.

Am luat apoi între degete mica cruce. O purtase ea. Acum o voi purta ea, voi putea să o am cu mine pe mama prin acest lanţ.

Mi l-am strâns în jurul gâtului asezandu-l pe pieptul mei gol.

Pasăre De NoapteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum