Pasăre De Noapte

Capitolul XXXIV

-Rose, dacă nu se mai trezeşte va fi doar vina ta! Am auzit nişte şoapte în dreapta mea. Mi-am deschis uşor ochii, dar am fost orbită de lumina puternică aşa că i-am închis la loc. Am încercat să mă întorc pe partea opusă geamului,dar nu aveam vreo forţă în braţe. Am gemut frustrată.

E doar vina ei că m-a adus aici şi m-a torturat.

-S-a trezit! A exclamat Madame Rose.M-am forţat să îmi deschid ochii acomodandu-ma cu lumina orbitoare.

Sunt într-o cameră foarte mare cu pereţi albi. Patul în care mă aflu care aşternuturi crem şi foarte moi. Cu un mare efort m-am intors şi am putut să o văd pe Madame Rose alături de o femeie înaltă care purta o rochie neagră impecabilă. Îşi ţinea părul prins într-un coc minuţios. Are o postură impunătoare. Are trăsături ce îmi par familiare, dar nu ştiu de inde.

-Ieşi, Rose! A ordonat aceasta. Vreau să rămân singură cu Jolanne.

De unde îmi cunoaşte numele? Ea cine e? Şi ce îşi doreşte de la mine?

Îmi amintesc că înainte să leşin Madame Rose a spus ceva despre o femeie ce îmi va face viaţa rea.

M-am ridicat în şezut. O ameţeală mă lovi din plin, iar dacă nu îmi sprijineam bine corpul cădeam înapoi în patul moale.

Madame Rose a urmat ordinele întocmai ieşind fără alte comentari.

Dacă femeia intimidată din faţa mea e mai rea decât Madame Rose nici nu îmi pot imagina ce îmi va face. Dar de ce ar vrea să îmi facă rău? Nu am văzut-o în viaţa mea, cu ce să îi fi greşit când eu nici nu o cunosc?

-Cred că îţi aminteşti de mine. A spus şi s-a aşezat în faţa patului.

-Nu vă cunosc. Am spus mijindu-mi ochii la ea. Ţin minte să o fi văzut undeva, dar nu îmi amintesc unde. Vocea ei îmi pare cunoscută.

-Oh, probabil că ai uitat. Rebecca Milne. S-a prezentat ea, dar numele ei nu îmi spune nimic. A continuat să îşi păstreze aceaşi figură funebră.

Rebecca Milne. Nu am mai auzit în viaţa mea acest nume, dar cu cât o privesc mai atent şi îi ascult vocea îmi pare mai cunoscută.

-Dar nu cred că m-am prezentat ultima oară. Ne-am întâlnit pe drumul spre Londra când l-ai cunoscut şi pe fratele meu care a fost puţin mai agresiv. A spus, iar eu mi-am amintit acea zi când am mers la palatul lui Adrian. Ea e femeia din trăsură. Era cu fratele ei care era nebun. Îmi amintesc acum. De aceea îmi părea atât de cunoscută.

Şi totuşi nu ştiu ce ar putea dori de la mine. Ne-am întâlnit o dată în viaţă.

-Şi ce doriţi de la mine? Am întrebat nesigură.

-Asta e o poveste lungă. A râs scurt ea. O poveste veche.

-Ce vreţi să spuneţi? Am întrebat nedumerită.

Îmi vorbeşte în dodii şi nu e întocmai plăcut, iar răbdarea mi se scurge.

-Stii de ce te afli aici? M-a întrebat, iar eu am negat. Te afli aici datorită mamei tale. A spus şi am putut citi o urmă de amuzament pe față.

-Ce legătură are mama cu asta? Am mârâit.

Mama nu mai e printre noi, iar femeia aceasta nu are nici un drept să vorbească despre ea. Nu ştie ea cine e mama şi ce sacrifici a făcut pentru mine.

-Mă rog, din vina celor doi părinţi ai tăi. A continuat făcându-mă mai nelămurită. Din vina părinţilor mei? Din vina mamei şi a tatei? De unde ştie ea cine e tatăl meu? Şi ce i-au făcut părinţii mei? Nu înţeleg nimic. Cine este această femeie?