Întoarce-te la mine! ( INCOMPLETĂ) Publicată la editura Bookzone

Cap. 4

      - Și cum e?

      Întrebarea ei mă aduce cumva în prezent. Stă în aceeași poziție de când am intrat în cameră, tolănită pe patul meu, nerăbdătoare să afle ceva despre întâlnirea pe care am avut-o și de care a aflat sigur de la maică-sa.

      Îmi îndrept privirea spre rânjetul larg pe care mi-l afișează și știu că trebuie să-i răspund ceva altfel n-am șanse să scap. Se pare că în seara asta nu are niciun program, iar odraslele ei sunt ocupate, jucându-se în aluatul pe care l-a frământat bunica lor.

      Și ce aș putea să-i răspund? Nici eu nu știu ce s-a întâmplat. M-am zăpăcit mai rău atunci când am ajuns în fața casei și Ștefan mi-a luat mâna, a sărutat-o apoi s-a aplecat iar spre buzele mele, dar de data aceasta a fost ceva scurt și rapid. Și-a notat adresa și mi-a promis c-o să-mi scrie în curând, dispărând, grăbindu-se spre casă pentru a-și lua rămas bun de la ai lui și restul de bagaje, având tren peste două ore.

      -Ei? Cum a fost? insistă iar, ridicându-și sprâncenele ca și cum ar ști ce am făcut, dar vrea s-o audă din gura mea.

      -Bine. M-am întâlnit cu un fost vecin, ne-am plimbat puțin și am mai vorbit despre ultimele evenimente din viața noastră, îi răspund și îmi caut ceva de schimb.

      -Doar atât?

Nu e nevoie s-o privesc pentru a-mi da seama că râde și insinuează iar că vrea detalii mai picante.

      -Da, doar atât.

      - Nu te cred. Dacă ar fi așa nu ți-ai mai ascunde privirea, râde din ce în ce mai tare.

Mă întorc spre ea și-o văd cum s-a lăsat pe spate, cu ochii spre tavanul pe care l-am fixat de mii de ori până acum.

      -Of, inocența asta a ta e atât de...nu știu...frumoasă, cred, continuă amuzată.

      Rămân în picioare, lângă dulap cu singura cămașă de noapte pe care o am, în mână și mă holbez la ea. De unde naiba și-a dat seama că a fost mai mult? Scrie pe fața mea că am primit primul meu sărut în seara asta?

      - Draga mea, nu-ți fie jenă de ceea ce ți se întâmplă! E frumos să te îndrăgostești, să iubești. Dar cel mai rău este faptul că în perioada asta, în care tu ești la o vârstă frumoasă și începi să simți prima dragoste, se întâmplă multe nenorociri. Sunt timpuri instabile care nu depind de tine, de noi. Soarta noastră e decisă de alții, se întristează deodată și pentru prima dată în viața mea o simt mai aproape de mine.

      Înțeleg la ce se referă, dar ceea ce mă nedumirește este durerea și suferința personală pe care o simt în vorbele ei. E o tipă veselă, pare mereu lipsită de griji, mereu râzând și dând impresia că este fericită. Dar se pare că are unele probleme pe care le ține ascunse, poate dorul de soțul ei sau poate alte lucruri, cine știe.

      Aparențele înșeală! îmi vin în minte vorbele mamei și abia acum când întâlnesc diverse situații le apreciez înțelepciunea.

      Mai rămâne câteva minute în patul meu, dar tăcută, adâncită în gândurile ei. Aș vrea să știu la ce i-a zburat mintea și ce o face să fie tristă, dar nu știu cum să mă apropii de ea. Nu vreau să mă considere o intrusă care vrea să intre cu bocancii în viața ei. Aceeași părere ai avut și tu despre ea, nu Ana?

     Nu știu când a plecat și unde, dar când mă întorc de la baie n-o mai găsesc. Nu mai ies din cameră în seara asta, rămân cu lumina stinsă și reiau cu ochii minții ceea ce s-a întâmplat cu Ștefan.