Întoarce-te la mine! ( INCOMPLETĂ) Publicată la editura Bookzone

Cap. 6

      N-am avut nici o șansă să adorm din nou. Gândul mi-a fost doar la ceea ce am văzut în această noapte. Ceva din mine regretă că nu am rămas mai mult acolo, aș fi vrut să văd ce se întâmplă în continuare. Cât de apropiată eram de mama, niciodată n-am avut vreo discuție despre momentele intime dintre un bărbat și o femeie. Cu prietenele mele nici atât, fiind apropiată de ele doar când eram copile și atunci preocupările erau cu totul de alt fel. Era mult prea departe pentru a-i analiza trăsăturile acelui bărbat, dar sunt sigură că nu era prima dată pentru el, avea des parte de așa ceva.

      Dar eu? Eu o să pot să fac așa ceva, să fiu lipsită de inhibiții în fața unui bărbat? Imediat după acest gând mă înroșesc iar, ca și cum aș fi făcut sau aflat ceva rușinos.

      Zorii zilei m-au găsit adunând resturile de sus. Când apar cei de la bucătărie rămân uimiți, găsindu-mă spălând de zor ultimele pahare.

      -Ce naiba, Ana, ai adormit? se repede mătușa mea la mine.

      -Nu, dar n-am putut să termin aseară, au stat până mai târziu. Nu puteam să merg peste ei, nu? încerc să mă justific în fața ei, dar e foarte nervoasă în dimineața asta.

      Nu credeam că se poate înfuria pentru asta, doar nu s-a întâmplat mare lucru. Înainte să vină ei am adunat tot ce trebuia dus la bucătărie și spre liniștea mea n-am întâlnit decât vreo doi nemți care au coborât de la etaj, dar imediat părăsind clădirea.

      -Vrei să avem probleme din cauza ta? Chiar n-ai putut să termini înainte de culcare?

      -Mătușă, crede-mă că am vrut, dar mai era cineva sus, era muzică și...

      -Bine Ana, fie! Dar să nu se mai întâmple, ai înțeles? Nu vreau să fiu dată afară de aici doar pentru că ție ți-e lene să-ți faci treaba.

      Mă uit la ea și nu-mi vine să cred că mi-a zis așa ceva. Până acum am făcut tot ce mi-a propus, fără să mă plâng, fără să refuz chiar dacă uneori eram epuizată.

      -Nu mai vreau să rămân și în seara asta, prind curaj și merg după ea la vestiarul unde se schimbă.

      -Nu mai vorbi prostii. Ți-am spus că n-are cine și asta e! N-ai să mori dacă mai stai două nopți.

      -Nu mai vreau să rămân și asta nu din cauza muncii, pur și simplu mi-e teamă. Noaptea nu e chiar așa cum ne-a spus Ciprian. Azi noapte au stat mult, au avut un fel de petrecere. Mi-e teamă de ei...Te rog, vorbește cu cei de la bucătărie și poate găsim o altă soluție pentru că eu nu mai vreau să rămân.

      -Ești atât de mofturoasă. Chiar crezi că mai este vremea să faci nazuri? trece de mine la fel de țâfnoasă, dar mă ascultă și imediat cum a intrat în bucătărie a deschis subiectul.

      -Cum se simte Ciprian?

      -Nu prea bine. A stat prea mult și acum e foarte slăbit, dar cel mai grav este că nu-i trece deloc tusea aia urâtă. Din cauza ei câteodată începe să verse.

      -Și, nici o șansă să se întoarcă, nu? îl întreabă pe el, dar mă privește pe mine cu o figură care-mi arată situația clar, ,,Ți-am spus eu!"

      -A, nu! Nici gând. Cred că săptămâna asta n-o să apară.

Ce? Încă cinci nopți? Sunt nebuni?

      Și iată-mă, pentru a treia noapte rămânând aici, singură. Cu toate că stau atentă, soldatul de aseară, cu cafeaua, nu mai apare. E liniște, totul pare pustiu, la fel ca în prima mea noapte. Îmi fac rondul rapid, nu mă mai deranjează nici privirile soldatului care păzește coridorul. Când termin mă retrag în camera mea cu ligheanul plin de apă în care mă spăl liniștită. Nici nu-mi dau seama când adorm, dar deschid ochii în momentul în care simt o mână deasupra gurii, apăsându-mă destul de tare. Dau să mă ridic , dar nu pot, sunt blocată. Îmi dau seama că cineva e deasupra mea și cu cât încerc să mă mișc cu atât se lasă mai greu. Încerc să țip, dar n-am nicio șansă, însă imediat îmi dau seama ce se întâmplă. Vorbele pe care le aud aproape de ureche și respirația plină de alcool mă fac să înțeleg că e un neamț.