Întoarce-te la mine! ( INCOMPLETĂ) Publicată la editura Bookzone

Cap. 19

      Mâna i se plimbă pe spatele meu gol, de sus în jos, cu mici opriri în părul meu. Cealaltă mână și-o ține pe abdomen, aproape de mine, de capul meu care stă sprijinit pe pieptul lui, întărâtându-mă parcă să-i mângâi firele de păr, atât de deschise la culoare, mult diferite de ale mele. Mă joc cu degetele prin ele și mă gândesc la diferențele dintre noi, atât de multe, mai ales din punct de vedere fizic. Mă simt atât de mică în brațele lui, nu, că n-aș fi! Sunt mică, brunetă, cu părul pâna la umeri, pe care mi-l țin prins cu agrafe în partea de sus, dar care se pare că mi-au fost scoase de niște mâini dibace și aruncate pe unde a nimerit.  El e mult mai înalt, blond și mai deschis la ten față de mine, voinic și cu niște ochi superbi.

      - Friedrich, îl aud deodată și am impresia că mi s-a părut, așa că aștept să mai zică ceva.

      -Friedrich, repetă iar.

      Îmi ridic capul și-l privesc cu nedumerire, dorind să-mi dau seama cât mai repede la ce face referire.

      -Ana...Friedrich, îmi zâmbește și-mi arată cu degetul spre pieptul lui.

      Are dreptate, am mers atât de departe și nici măcar nu-i știu prenumele. Știe și el asta. E conștient că nu știm mai nimic unul de celălalt și face un prim pas, cu un zâmbet larg pe față.

      -Friedrich Bruch.

      -Ana -Maria Stanciu, îi răspund la zâmbet.

      - Wie alt bist du? mă blochează iar cu vorbele lui pe care nu le înțeleg.

      Își dă seama, cred, de pe fața mea că sunt praf și habar n-am despre ce trăncănește în acest moment.

     -Ăăă..ani...tu?

      Ah, sunt mai derutată ca înainte, dar îmi repetă fiecare cuvânt și mă lămuresc într-un final despre ce mă întreabă.

      -Optsprezece, îi arăt cu degetele când îl văd că se schimbă la față, încurcat, la fel ca mine.

      L-am șocat. Se holbează pur și simplu la mine. Ce naiba a înțeles? Repet mișcările și îi arăt optsprezece degete și-mi face semn din cap că a înțeles și nu trebuie să-i repet și a treia oară, dar tot e mirat.

      -Tu...mic...

      Eu mic? Cum adică? Aaaa, vin și eu de-acasă și-mi dau seama că sunt prea tânără, mă considera mai mare.

      -Tu? îl întreb, curioasă.

      -Sechundzwanzing.

Mi-a căzut fața. Doamne, ce grea poate fi limba asta! 

      Începe să râdă și-mi arată pe degete până la douăzeci și șase. Am bănuit că are până în treizeci de ani, dar e mult mai tânăr decât aș fi crezut, probabil din cauza uniformei sau a posturii pe care și-o afișează în fața celorlalți, de parcă ar avea tot timpul băgat ceva în fund.

      Rămânem câteva clipe, atrași fiecare de privirea celuilalt, zâmbindu-ne. Îi simt mâna pe fața mea, dându-mi părul spre spate, eliberând-o și studiând-o minuțios, cu același zâmbet plăcut, iar atunci când ajunge de unde a plecat, la ochii mei, observ strălucirea dintr-ai lui și-mi dau seama că i-a plăcut ceea ce a văzut. Zgomotele și scrâncetul de alături mă fac să tresar și să ies din momentul nostru special de tandrețe.

      -Erich! spun și sar din pat, căutându-mi hainele pe care aceleași mâini dibace și îndrăznețe mi le-a împrăștiat mai devreme în toată camera.