Academia Îngerilor

Bine ai venit, negru!

  După vestea pe care ne-a dat-o, înțeleptul Yumo a ajuns la concluzia că nu ne-am mai putea concentra la oră și asta ar însemna să vorbească în van, așa că ne-a dat drumul.

"Mergeți acasă,limpeziți-vă mintea și reflectați asupra zilei de mâine."

  Am răsuflat ușurată și am zbughit-o afară.
Din fericire, nimeni nu mi-a mai adresat niciun cuvânt, toți vorbeau doar despre evenimentul de mâine.

  Locuința mea e situată la o aruncătură de băț de școală, într-o pădurice de culoarea onixului.

  Înainte să intru oftez și privesc întunericul din jur.
Academia Îngerilor se află la parterul raiului, unde noaptea și ziua încă sunt prezente, la fel și alte fenomene naturale. Știu că dacă trec examenul de la sfârșitul anului și proba secretă a directorului, voi ajunge în sfârșit mai sus, unde e tot timpul lumină.
Am auzit multe povești, dar o să mă conving de toate abia când o să văd cu ochii mei.
Nimeni nu are voie să vorbească, toți vor descoperi singuri ce trebuie descoperit, atunci când va sosi timpul și vor fi vrednici.
Așa e dintotdeauna.
Spre deosebire de oameni, noi nu citim despre ei în biblie. Noi îi vedem, îi studiem și învățăm despre ei; majoritatea proiectelor noastre îi implică, chiar dacă nu sunt conștienți de asta.
Poate de aceea ne numim „superiori".
Dar, adevărul e că nu există diferențe
colosale între noi, de fapt, în opinia mea, nu există niciuna.
Trăim aceeași viață, dar inversată cumva.
Noi ne naștem cu aripi și încercăm să ni le păstram, ei încearcă să dovedească că merită să ajungă aici.
Ca și ei, pierdem atâția ani studiind, dar nu pentru o carieră, ci pentru avansare, pentru căpătarea cu adevărat a titlului de înger. Când o să pot în sfârșit să îmi îndeplinesc misiunea pentru care am fost născută.

  Aici nu se ține cont cu adevărat de cât de deștepți suntem, ci de sufletul nostru, de compasiunea de care dăm dovadă și de capacitatea de a îi ajuta pe alții, de a apăra lumina de întuneric.
Mulți nu trec nici măcar de academie, și unde duce asta? Sunt exmatriculați, li se șterg amintirile și sunt trimiși pe pământ, în calitate de ființe umane și atât.
Îmi doresc să îmi sporesc lumina suficient încât să devin arhanghel, să am liberă intrare la ultimul etaj, „Lăcașul Domnului", despre care nu îmi permit nici să visez.
Dar asta e doar o dorință. Cu ce l-ar putea ajuta pe El un înger schiop ca mine?

Îmi alung gândurile când o văd pe doica mea.

  Părul ei ciocolatiu e lăsat liber și ochii blânzi, atât de familiari, mă analizează cu acel zambet molipsitor pe față, care îi apare de fiecare dată când mă privește.
Nu știu ce face cât timp eu sunt la școală, știu doar că seara coboară să aibă grijă de mine.
Îi spun mereu că mă descurc singură, dar de fiecare dată când aduc vorba despre asta mă dojenește.

Părinții mei...Nu am nicio amintire despre ei.
Nu știu cum arată, cine sunt sau, și mai important,unde sunt.
Ăsta e alt motiv pentru care vreau să ajung la Dumnezeu: răspunsuri .
Nu s-a mai întâlnit așa ceva în lumea noastră, aici nu există noțiunea de „abandon" sau orice altceva care ar putea lăsa un înger orfan, așa că îmi e imposibil să înțeleg de ce sunt singura care nu are o mamă și un tată! Cine a mai pomenit așa ceva?
Uneori îi îndreptățesc pe toți cei care se iau de mine. Sunt o anomalie.

—Bună, rază de soare! Cum a fost la școală?

Înainte să apuc să-i răspund observ că iar a facut-o. Și-a strâns aripile. Crede că mă simt prost, dar nu e nici pe departe adevărat.
Sunt tristă, da, dar nu mi-aș putea dori niciodată să treacă cineva prin ce trec eu.

Strânge din buze când își dă seama de ce întârzii să îi dau un răspuns.

—Nu te gândi la ce e mai rău. Mă jenau.