Academia Îngerilor

Legământ murdar

Mă uit cu ochi măriți la cana din mâna lui, neputând concepe încă ce mi-a cerut.

Sigur, nu sunt eu prea pricepută, dar am devenit om! Nu e cam mult sânge? Numai când mă gândesc mi se face rău.

Nu, e o capcană. Nu cumva să cazi în ea, Dalinda.

Rânjește spre mine și îi susțin privirea, încercând de fapt să caut modalități de scăpare din scaunul ăsta.

—Știi...

—Nu! îl întrerup

—Mhm...care-i problema ta? Nici n-am apu-

—Nu vreau să te ascult, Akarius. Tu și fratele tău sunteți la fel. Amândoi vă jucați cu mine. Așa că te rog, păstrează tot ce ai de zis pentru tine, fiindcă n-am de gând să cred vreun cuvințel.

Se lasă o liniște mormântală preț de câteva clipe. S-ar părea că i-am dat de gândit.

—Prea bine atunci. spune într-un final

Îmi mijesc ochii spre el, dar expresia sa e aceeași ca deobicei. Dacă Kailas emană indiferență prin toți porii, Akarius arată întotdeauna...plictisit.

—Am vorbit, da? Acum mă lași să plec?

Înghit în sec când începe să râdă nervos.

—Te-am luat de lângă dementul ăla și am riscat să-mi pună pielea în băț la următoarea întâlnire, ca să ce? Uite cum facem, drăguțo. Îmi dai sângele, pleci. Nu mi-l dai...te pup și la revedere. O să petrecem mult timp unul în compania celuilalt.

Simt că plămânii mi se strâng.

—La ce-ți trebuie? apăs pe cuvinte, astfel încât să priceapă că nu îi dau nimic până nu îmi spune adevăratul motiv

Recapitulez în minte toate lecțiile de la Academie, dar nu-mi amintesc absolut nimic despre cum ar putea fi folosit sângele angelic de către demoni.

Ce să fac, Doamne?

—Îți pot spune doar jumătate de poveste. începe el să negocieze

—De ce nu toată?

—JUMĂTATE SAU NIMIC! urlă, apucând spătarul scaunului și zgâlțâindu-l.

Icnesc și îmi simt inima-n gât, fiindcă manifestarea asta a sa îmi amintește cine stă de fapt în fața mea.

—Bine. șoptesc

—Identitatea mamei mele rămâne încontinuare necunoscută, fiindcă n-ai tu treabă cu asta. Ideea e că eu nu mă trag din ce se trage opăritul ăla. Mă hrănesc cu sânge de înger, Dalinda. Lucifer a găsit o modalitate de a mă menține în viață și fără asta, fiindcă voi ăștia cu pene ați devenit foarte...dificili. De asta sunt mai slab ca el. Iar călătoriile pe pământ mă obosesc foarte mult. Am nevoie de combustibil.

Când termină de vorbit mă scrutează cu privirea, analizându-mi reacția. Doar că nu am una. Pur și simplu am împietrit.

Se hrănește cu sângele nostru? Ce e el?!

Știu că e foarte prostesc din partea mea, cu toate astea nu mă pot abține, așa că îl întreb.

—Și...cum se face că încă mai sunt în viață? Puteai să mă secătuiești până acum, nu?

Zâmbește strâmb și începe să se joace cu nasturul de la cămașa pe care o poartă.

—Pentru noi, cei răi, nu e niciodată atât de simplu. Am nevoie de aprobarea ta, fiindcă ești om acum. O să fac o vrajă care o să stoarcă sângele direct din fondul tău divin.