Academia Îngerilor

4 minute în iad

Îmi trec degetele peste scrisul negru, fără să i-au prea bine seama de gestul făcut.

  Cuvintele mâzgălite neglijent continuă să mi se învârtă prin cap, dar oricât aș încerca, nu le găsesc un sens.
Cel puțin, nu unul logic.

  Ce Dumnezeu vrea să zică? Iad? Lumea oamenilor?
El nu poate părăsi raiul. Cel puțin de asta sunt sigură.

Nu-i așa?

Da, normal. Dacă ar putea, de ce ar mai sta aici?

—Deci? Te-ai pregătit?

Țip scurt și îmi acopăr gura cu palma.
Dumnezeule, eram atât de îngândurată că nici nu l-am auzit când s-a furișat prin spatele meu.

Îmi e frică să mă întorc. Nu vreau să mă întorc. Mă întorc.

—Ăă... n-am înțeles nimic din biletul ăsta.
Colțurile gurii i se ridică în sus și expir prelung, în timp ce mă chinui să-i înfrunt privirea.

—De fapt ai înțeles, Dalinda.

Scutur din cap și el își rostogolește ochii.

—Nu face pe proasta. Știi exact ce am vrut să zic. Mai clar de atât nu cred că pot fi.

Ridic biletul și îl citesc iar, după care rostesc:

— "O să-i facem o vizită lui Lucifer. Am ceva de rezolvat acolo. Apoi te duc în lumea oamenilor"

—Dap, exact.

—Nu putem ieși din rai. Așa că ar fi cazul să găsești ceva mai... realist, pentru zilele astea. îi zâmbesc.

Ridică dintr-o sprânceană și în ochi îi dansează luminițe.

—Ți-ai scos gheruțele, iubito? Dar, ca să îți răspund la... sugestie. Sunt chiar foarte realist.
O să îti fac turul iadului. Mai mult sau mai puțin.

—Nu-

—Pot ieși de aici, Dalinda. Pot face multe lucruri.

Mă dau un pas în spate și icnesc, fiindcă o parte din mine s-a activat, conștientă că tot ce spune el e adevărat.

—Dar... cum? Adică... de ce n-ai plecat, dacă într-adevăr poți să ieși?

—Te aștepți să-ți răspund? Chestiile astea nu te privesc pe tine.

Nu. Nu e adevărat. Se joacă cu mine. Nu poate fi adevărat! Înțelepții ar fi știut! Nu se poate ca el să-și fi bătut joc de ei în tot timpul ăsta!

—Îmi place conversația asta, dar prima mea zi e pe cale să înceapă, așa că...

Îmi face un semn cu mâna, care probabil înseamnă "mergi", dar picioarele mele rămân înțepenite pe loc.

—Nu merg nicăieri. Nu merg în iad.

Nu pot să cred că am rostit așa ceva. Nu mă vedeam ajunsă în situația asta.

—Îmi pare rău, dar un târg, e un târg. mârâie

—Cum să merg în iad? murmur, mai mult pentru mine.

—Cu talent, Dalinda. Haide odată, nu îmi pune răbdarea la încercare. N-am mult timp la dispoziție. Nu pentru astfel de rahaturi, în orice caz.

Mai face un pas înspre mine și îmi mușc limba atât de tare, încât imediat gustul de metal îmi inundă papilele gustative.

Mă apucă de umeri și mă întoarce brusc spre ușă.
Atingerea sa mă arde și simt imediat nevoia de a scăpa de mâinile sale, așa că mă trag în față.