Academia Îngerilor

3-> Înjură-mă

  Când am deschis ochii, lumina puternică a soarelui deja își făcea loc prin geamul deschis al camerei de hotel.

  Am suspinat când amintirile mi-au revenit în minte, rând pe rând și m-am ridicat în capul oaselor, simțindu-mi capul atârnând greu pe umeri.

  Din instinct, ochii mi s-au mutat în partea dreaptă, căutându-l, doar că locul era gol.
Și atunci, ca la un semnal, ușa s-a deschis și Kailas a intrat, arătând... proaspăt.

  Obrajii mi s-au înroșit imediat la gândul că el s-a trezit cine știe când, în timp ce eu am stat aici, dormind.

—Te-ai trezit. spune, apropiindu-se.

Aprob cu o mișcare ușoară din cap, nefiind tocmai în stare să deschid gura.

—Bine. Ți-am adus asta.

Punga care se afla mai devreme in mâinile sale zboară prin aer și aterizează în fața mea cu un fâșâit puternic.

—Ce e asta? întreb, confuză

—Mâncare.

Mâncare.

—Mănâncă, fă-ți duș, schimbă-te. În ce ordine vrei tu, apoi putem pleca.

  Înghit în sec, concentrându-mă pe acel "pleca" aruncat nonșalant.
Nu știu dacă să mă bucur sau dacă să fiu dezamăgită.

—Plecăm acasă?

  Îmi mușc buza, silindu-mă să nu las niciun sentiment pe chip care m-ar putea da de gol cu privire la ce simt.

  Cum am ajuns de la a dori cu disperare să mă întorc acasă, la a agrea aceste zile petrecute cu el?

  Imediat îmi dau seama că e ceva înneregulă cu mine. Cum pot să gândesc astfel, după toate evenimentele nefericite?

  Cineva a murit. Am comis o infracțiune. Am descoperit un amănunt cutremurător despre Kailas. Nu e nimic de agreat aici.

  Oricât mi-aș fi poruncit să nu mă gândesc la asta, uite că tot am făcut-o. Triunghi amoros.

Doamne, doar nu am impresia că o sa fac parte din el, nu?

—Frate, nu vreau să știu ce se întâmplă acum în capul tău. Te-ai strâmbat și ți-a tremurat buza de atâtea ori că m-a luat amețeala. Calmează-te, iubito.

Nu-mi spune așa.

—După calculele mele, încă nu mi s-au consumat fericitele zile, așa că nu. Nu plecăm acasă. Doar ne mutăm domiciliul. zâmbește

—De ce?

—De ce nu?

—De ce da? mă i-au după el

—O să ți-o spun o singură dată, iar tu o să bagi la cap și o să taci. Akarius nu e nici pe departe compania de care am nevoie în momentele astea și, fie vorba între noi... niciodată, așa că o să mergem cât mai departe de locul ăsta, ca să amânăm puțin reîntâlnirea.

—Părăsim de tot Las Vegas-ul?

—Nu, ne cazăm în altă parte. Pentru că, atunci când va pune piciorul înapoi pe pământ, primul lui gând va fi că mi-am cărat fundulețul frumos la cel puțin 5000 de kilometri depărtare. Doar că eu, cu fundulețul meu frumos, vom fi tot aici. Capiș?

—Asta se vrea a fi o mișcare inteligentă?

Rânjește, intrigat de replica mea, care nu știu de unde a venit.