Demonul meu - Pauza

Capitolul 2

Capitolul 2
~ Povestea unui demon ~

Hades's Pov.

- Și ce ai de gând să faci? mă întrebă Anubis în timp ce deschise ușa școlii, lăsându-mă pe mine să intru primul.

- Simplu, mă înscriu ca și elev nou și aștept să dau de ea! Toate semnele care aduc spre sufletul meu pereche sunt îndreptate spre orașul ăsta! Nu mai dau greș de data asta! îi spun, acesta începând să se uite la mine buimac. Ce? E cel mai bun plan! îi explic, acesta dându-și ochii peste cap și luând-o înaintea mea pe coridor.

Eu, Hades, Prințul Infernului, sunt nevoit să-mi caut sufletul pereche care, din întâmplare, este un înger. Un înger care a luat forma unui om normal, ce a venit pe pământ, conviețuind ca restul populației create de Dumnezeu. Un lucru hilar pentru dragul meu prieten, însă un adevărat infern pentru mine.

De când mă știu, nu am umblat după o "fată" în modul acesta, ele venind la mine singure însă, când marele Diavol și întunecata lui soție s-au săturat de escapadele mele, m-au trimis în căutarea sufletului meu pereche fără ca măcar să protestez. Erau așa de sătui la câte fete au văzut ieșind și intrând în castel, încât au făcut un adevărat haos când le-am spus că nu am nevoie de un suflet pereche. Ajunsesem să fiu numit în toate felurile, auzind și înjurături pe care nici eu nu le știam. Un adevărat haos, cum ziceam.

Am colindat în lung și în lat toate lumile, începând din Iad până la poalele Raiului. Nici urmă de ea, până ce i-am cerut lui Anubis să mă ajute. Nu i-a fost greu să o găsească. Doar zece minute i-a trebuit la dispoziție să-mi zică că dragul meu suflet pereche e pe pământ. Celelalte informații în legătură cu ea, le-am dobândit pe perioada căutării ei prin Rai.

Îngerilor nu le-a cam convenit că fiul Diavolului se afla pe pământurile lor sacre, însă au acceptat, zicându-mi câte ceva despre soarta micuței mele.

Născută din doi îngeri puternici cu harul de a controla apa, micuța a ajuns să fie unul dintre cei mai buni și totodată periculoși îngeri cu aceste puteri. După ce a rănit câțiva îngeri foarte grav, a fost trimisă pe pământ ca și pedeapsă, puterile ei înghețând. Fiind doar un spirit, a început să urmărească diferite persoane pentru a-și găsi un corp gazdă până ce a dat de casa unei familii. Intrând în ea, văzu cel mai macabru tablou din viața ei, din câte mi-au spus frații ei îngeri. O femeie plânsă și plină de sânge era întinsă pe canapea, strângând la pieptul său trupul fără viață a micuței sale nou născute. Văzând o oportunitate, îngerul a intrat în sufletul micuței fetițe, așa redându-i o șansă la viață.

Micuța mea știa ce să facă, iar acum își petrece viața pe pământ mai bine ca niciodată.

- Hades? se auzii dintr-o dată vocea puternică a lui Anubis, făcându-mă să tresar panicat.

- Ce-i? îl întreb, uitându-mă în stânga și în dreapta, dându-mi seama că am ajuns în fața unei uși mari, din lemn masiv ce avea scris pe ea cu litere mari DIRECTOR.

- Frate, ce-i cu tine? Te strig aproape de două minute și tu te uiți în gol ca prostu! îmi replică nervos, eu dându-mi ochii peste cap.

Fără să-l mai bag în seamă, am bătut în ușă, un glas bărbătesc zicându-ne să intrăm.

După ce am completat o sumedenie de hârtii, am fost lăsați de director pe mâna unei brunete focoase, ce transmitea doar aroganță, aceasta având scopul de a ne arate școala.

Anubis pufni în râs imediat după ce ieșisem toți trei din birou, bruneta încruntându-se instant.

- Eu cu siguranță nu o să mă plimb ca fraierul pe aici. Am alte lucruri mai bune de făcut. Niște pisicuțe mă așteaptă afară. Tu dacă vrei să rămâi, îți urez succes, dacă nu mă poți urmă, majestatea voastră!

Replica lui Anubis mă făcu să zâmbesc strâmb, pe când bruneta îl privea încurcată.

Tembelule!

- Sunt de acord cu tine! îi zic, plecând de lângă fată, aceasta rămânând stână de piatră în locul în care stătea.

După ce am traversat holul plin de muritori, am ieșit afară, o stare de moleșeală luându-mă prin surprindere chiar cum am ajuns lângă mașina mea.

Simțeam cum mă sufoc din ce în ce mai tare, căldura ce mi se instală în corp făcându-mă să mârâi iritat. Ceea ce mă irita era că nu știam motivul. Simțeam că înnebunesc. Demonul din mine voia să iasă la suprafață și să facă prăpăd.

- Ce ai, frate? întrebă Anubis când îmi observă mișcările bruște și transpirația ce îmi curgea șiroaie de pe chip.

Un junghi îmi traversă pieptul, făcându-mă să mârâi.

- E...E aici... îi zic gâtuit, el mărindu-și ochii de uimire.

În secunda următoare, în fața noastră apăru bruneta de mai devreme, din nou, fiind foarte nervoasă.

De tine mai aveam nevoie, scârbă muritoare ce ești!

O vreau pe ea, nu pe tine!

- Băieți, nu pot să vă permit să plecați fără să vă arăt școala! Nu vreau ca directorul să se supere pe mine deci, sunteți nevoiți să mă urmați! zise bruneta pe un glas ascuțit, făcându-mă să mă încrunt deranjat.

Taci! Taci! Taci!

Un fior rece mi se instală în întreg corpul, făcându-mă să tresar speriat, simțind cum runa din dreptul inimii începe să mă doară din ce în ce mai tare.

Fixându-mi privirea spre cea a brunetei, mi-am dresat glasul zicând cu duritate:

- Pleacă din fața mea dacă nu vrei să ai de suferit!

Cu acestea zise, fata plecă în fugă, fără să se mai uite în spate.

- Frate, ce-i cu tine? Mai aveai puțin și te transformai de față cu ea!

- O simt! E aproape! îi zic în timp ce o altă înțepătură îmi acapară partea stângă a pieptului. Mă privește...

Era atât de aproape, dar nu o vedeam.