Demonul meu - Pauza

Capitolul 10

— Acum ce ai de gând să faci? mă întrebă Raziel, urmărindu-mă spre ieșirea din pădure.

— Vreau să ne reunim, Raz! Hades a aflat de mine și avem probleme mari. Arhanghelii nu o să facă față.

— Ohh, serios? La ce să facă față dacă Hades nu te are prizonieră?

— E greu de explicat, Raz! îi spun, sărind peste o buturugă, Raziel zburând la propriu peste mine.

— Uimește-mă! spune aceasta, afișându-se în fața mea.

Nevrând să mă lungesc, mi-am lipit palma pe fruntea ei, aceasta tresărind în momentul aflării celor petrecute de la început. Corpul gazdă, viața de om muritor, Clara, prima zi de școală, Hades, întâmplările, planul lui, Lucifer, virusul, prima mea apariție în iad și lupta.

Aceasta se trase stupefiată de lângă mine, privindu-mă de-a dreptul șocată.

— Asta e șocant...

— Știu! zic în șoaptă, trecând pe lângă ea.

— Știam eu că ești îndrăgostită de Lucifer! Dragostea voastră e prea puternică ca să fiți despărțiți!

Mi-am tras o palmă peste frunte, nevenindu-mi să cred ce a reținut din ce a văzut.

Am deschis portalul, amândouă trecând prin el fără nici o problemă, ajungând într-o peșteră stranie.

— Ih, nu-mi place aici! mormăii Raziel, uitându-se peste tot cu scârbă.

— Pregătește-te pentru ce e mai rău! spun pe același ton, înaintând prin întunecime.

Îngerul de lângă mine aprinse o flacără în mână luminând drumul până la destinație sau dacă puteam numi așa.

În fața noastră era creată o piramidă de cadavre formata din sute de fete ce erau sfâșiate în zona gâtului sau a brațelor.

— Scârbos! mârâii Raziel, punându-și o mână la gură.

M-am apropiat mai tare de morman, începând să privesc cu atenție la el.

Nimic.

Nici urmă de el.

— Bestie, unde ești? zic pe o voce mieroasă, în secunda următoare un mârâit gutural auzindu-se în toată peștera.

Te-am prins!

M-am lăsat în genunchi, dându-mi eșarfa îmbibată cu sânge de pe braț, braț ce a fost rănit de Hades în infern, acesta încă sângerând în abundență.

Am lăsat ca mirosul sângelui meu să invadeze încăperea, alt mârâit făcându-se auzit, de data asta mai tare.

— Nix, ce dracu faci? zise Raziel panicată, uitându-se în jur de parcă pereții ce ne înconjurau se apropiau de noi.

— Fugi! îi zic în șoaptă, aceasta făcând întocmai.

Am aprins o făclie albă în mână, aprinzând un lemn găsit la întâmplare, lăsând să ardă cu putere lângă mine, privind de data asta mai bine în jur.

Sânge peste tot, cum mă așteptam.

— Bestie! zic din nou, ridicându-mă de data asta în picioare.

În secunda următoare, am simțit o respirație rece pe ceafă, două brațe cuprinzându-mi abdomenul, doar că nu într-un mod sălbatic, ci blând.

M-am lăsat în brațele celui din spatele meu, o stare de liniște cuprinzându-mă instant.

Își folosea puterile asupra mea și nici măcar nu și-a dat seama cine eram.