Demonul meu - Pauza

Capitolul 6

Capitolul 6
~ Priviri de foc ~

Katherine's Pov.

— Rine? Ești bine?

Glasul prietenei mele cele mai bune se făcu auzit, acest lucru făcându-mă să-mi mai revin din starea de leșin ce mă acapară.

În jurul meu se crease un adevărat haos. Politia încercuise locul, iar medicii legiști începură să examineze cadavrele celor doi.

Ce naiba s-a întâmplat?

Uitându-mă la mâinile mele, am constat că erau pătate cu sânge, acest lucru făcându-mă să mă încrunt, inelele începând să strălucească cu putere în palma mea.

Mi-am pus inelele pe degetul inelar, încercând după aceea să îmi recapăt echilibrul, ajutată de polițistul tinerel ce încă mă mai ținea de abdomen.

— Vă mulțumesc! îi zic, acesta zâmbindu-mi înapoi însă în momentul când i-am întâlnit privirea, am simțit un fior straniu, un gol formându-mi-se în stomac instant. Acesta  îmi dădu drumul, lăsându-mă pe mâna prietenei mele, ce era speriată ca de moarte, făcându-mi cu ochiul în momentul când observă că i-am deslușit strălucirea demonică din ochi.

Ce căuta Lucifer pe pământ?

— Ești bine? mă întrebă Clara, eu dând ușor din cap, mutându-mi privirea spre ea, aceasta întorcându-și-o spre cele două cadavre încă aflate pe asfalt. Săracii! Cine a putut să fie atât de crud încât să le facă asta? întrebă aceasta în șoaptă, eu neînțelegând de ce zice asta.

Era fratele și verișoara ei!

Întorcându-mi privirea spre cei doi, am constatat că fețele lor nu îmi erau cunoscute deloc, neînțelegând ce se întâmplă.

Acum câteva secunde în urmă, în acel loc, se afla Derek și Sara.

— Haide, să mergem! îmi șopti Clara la ureche, trăgându-mă pe partea dreaptă a mașinii, aceasta punându-se la volan, reușind cu greu să iasă din traficul infernal ce se făcu.

Ajunsă acasă, am fost luată în primire de părinții mei ce au încercat imposibilul să mă facă să ies din transa în care intrasem fără să vreau.

Fiind sătulă la un moment de troncăneala lor, le-am spus că plec într-o plimbare cu mașina, ei tăcând automat din gură, știind cum reacționez când vine vorba să mă plimb.

Plecând în viteză din curte, am început să o iau pe drumuri lăturalnice, ajungând la un moment dat la drumul ce dădea spre casa Familiei Cocks. Familie ce a fost dată dispărută, însă sunt multe zvonuri cum că au fost omorâți și aruncați în râul ce se revarsă în spatele casei lor sau că aceștia și-au înscenat moartea, așa putând să scape de datoriilor eminente ce le aveau la bancă. Casa fusese pusă în vânzare, însă nimeni nu a vrut să o ia din cauza acestor mituri tâmpite. Toate poveștile astea porniră de la o bătrână nebună ce nu avea ce să facă cu viața ei și a început să dea în stânga și în dreapta cu povești. Am cunoscut familia Cocks. O parte din copilărie am petrecut-o acolo. Doamna și domnul Cocks au fost cei mai buni prieteni ai prinților mei și încă sunt. Aceștia nu sunt fugari sau asasinați cum se zice. Au vrut să facă o schimbare și au decis să se mute în apropierea casei noastre. Rebeca și Taylor, gemenele lor, veneau la mine aproximativ în fiecare zi pe timpul vacanței de vară. Îmi erau ca niște surioare mai mici.

Oprind mașina în fața conacului vechi, am luat-o încetișor spre curtea din spatele casei, oprindu-mă lângă balustrada ce delimita marginea râului cu ograda. 

Valurile și liniștea din jur mă făcu să mă liniștesc încetul cu încetul, răceala ce se lăsa făcându-mă să gem de bucurie.

Eram în elementul meu aici.

Închizând ochii, mi-am lăsat capul pe spate, lăsând ca liniștea pădurii să mă învăluie.

— Frumos loc, nu? o voce masculină și profundă rupse tăcerea din jur, făcându-mă să tresar panicată, deschizându-mi ochii automat.

Întorcându-mă spre posesorul vocii, am rămas împietrită când am dat peste tipul cel nou de la școală, mai precis cel cu ochi verzi.

— Te-am speriat? puse acesta altă întrebare, apropiându-se de mine din ce în ce mai tare.

— Să zicem. Ce cauți aici? îi zic, în timp ce mă întorc din nou cu fața spre râu.

— Am vrut sa iau o gură de aer! zise aceasta în momentul când își lipi palmele mari de balustradă. Nu am putut să nu te observ cum stai așa de aproape de balustradă, parcă vrând să te arunci! încercă acesta să glumească, făcându-mă să zâmbesc strâmb.

— Nu am crezut că mai știe cineva de locul ăsta! Vi des pe aici? îl întreb, acesta începând să zâmbească amar.

— De fiecare dată când mă simt singur și când mi se face dor de perechia mea. Odată ce ajung aici, simt că sunt din ce în ce mai aproape de ea! zise acesta, privind amar spre apa ce se izbea de stânci. Și acum, o simt atât de aproape, încât inima îmi bate cum nu a mai bătut când m-am născut. E atât de aproape, încât toate simțurile mele au luat-o razna! continuă acesta să zică, întorcându-și privirea spre mine.

Mutându-mi-o și eu pe a mea, am dat peste două făclii roșii ce ardeau la propriu, lucru ce nu mă făcu să mă sperii. O stare de bine mă luă prin surprindere, făcându-mă să mă las dusă de val și să mă apropii de băiatul din fața mea.

Ochii lui roșii străluceau din ce în ce mai tare de cum mă apropiam de el, simțind un șoc în întreg corpul când ne-am luat reciproc în brațe.

Pielea lui era rece și aura ce îl învăluia era una întunecată și periculoasă, însă în momentul când i-am văzut mărețele aripi negre, mi-am dat seama cine e.

Privirea lui se întunecă, iar în momentul când își presă palma în mijlocul omoplaților mei, nu am putut să nu-mi dau drumul și eu la aripi.

Zâmbetul lui creștea din ce în ce mai mult cum aripile mele se înălțau însă erau minuscule pe lângă ale lui.

— Ești atât de frumoasă, Nix! Foarte frumoasă! murmură acesta, apropiându-și chipul de al meu. Trebuia să vin mai repede aici ca să te pot păzi de păcătoșii ăștia!

— Nici tu nu ești mai prejos, Hades! murmur aproape de buzele lui, acesta începând să zâmbească șarmant.

— Sufletul meu pereche, părinții mei sunt Diavolul și Lilith. Și ei au fost îngeri și uită-te la mine. Am aripile negre ca și sufletul, de altfel. Și eu mi-am dorit să am aripi albe ca neaua de la poalele Raiului. Și eu mi-am dorit însă dacă îmi omoram părinții ca să-mi recuperez puritatea, nu mă ajuta cu nimic și știu ce ai de gând să faci și nu îmi place.

Auzindu-i cuvinte, am încercat să mă îndepărtez de el, o stare de nervozitate instalându-mi-se în corp.

Taci! Taci! Vorbești prosti!

— Nu știi nimic! mârâi, Hades apropiându-mă mai tare de el.

— Crezi tu asta? Și ce crezi că se v-a întâmpla după ce o să-i omori pe toți? Ce crezi? O să te trimită în Iad! O să te trimită pe teritoriul meu și celor de acolo nu prea o să le placă când o să-ți vadă aripioarele! îmi replică acesta acid, o stare de frică cuprinzându-mă instant.

— De unde știi tu asta? îl întreb, Hades începând să-mi mângâie chipul, buzele sale presându- se oleacă de ale mele.

— Iubito, eu întotdeauna știu ceea ce se v-a întâmpla și știi ce v-a urma?

— Ce? îl întreb debusolată, acesta îndepărtându-se de mine, luând-o spre ieșire.

— Nu ești cu nimic mai diferită decât mine! O să ajungi în Iad unde ți-e locul! Pentru totdeauna!

Eu din iad sunt creată, pui de demon!