Demonul meu - Pauza

Capitolul 5

Capitolul 5
~ Planuri demonice ~

Hades's Pov.

— De ce ai făcut asta, tembelule? De ce ai omorât bieții oameni? Cu ce te-ajutat asta? îmi țipă la ureche Anubis, făcându-mă să mârâi deranjat.

— Pleacă! îi cer autoritar, încercând să adorm la loc junghiurile​ din abdomen făcându-mă să mă crispez, însă nu m-am putut bucura prea mult pentru că, în secunda următoare, Anubis mă trase de picioare, aterizând lat pe podeaua rece a camerei mele.

Pufnind, m-am ridicat în coate privindu-mi prietenul ce era foarte nervos.

— Îți dai seama că trebuia să merg din nou pe lumea cealaltă să le duc sufletele, nu? Ce e în capul tău, Hades? De ce i-ai omorât? Erau niște suflete nevinovate! țipă acesta nervos, făcându-mă să pufnesc.

— Trebuia să fac cumva să îi dau inelele! Așa o să-și dea seama că sufletul ei pereche e mai aproape decât își poate imagina! îi explic în timp ce mă ridicam în picioare, aduncându-mi aminte de îngerul ce mi le dădu când am plecat de la poalele Raiului.

— Și nu puteai să te metamorfozezi și să i le lași în camera ei sau în mașină, undeva la vedere? Îți rupeai o unghie sau ce? mă întrebă aceasta sarcastic, făcându-mi o piedică când încercasem să mă ridic, căzând pentru a doua oară.

— Nu pot încă să mă arăt! E prea devreme! îi replic nervos și deja sătul de vociferația sa.

Pufnind, Anubis ieși pentru câteva secunde din cameră, întorcându-se cu o carte neagră în mână. Acesta începu să o răsfoiască până ce se opri la jumătatea ei, întinzându-mi-o.

— Citește! îmi porunci, eu luând-o, fiind uimit că pe prima pagină era desenat un înger ce semăna izbitor de mult cu Katherine.

Dând la pagina următoare, am simțit cum tot aerul din plămâni îmi îngheață.

Numele îngerului meu era scris cu o pastă roșie, ce cu siguranță era sânge, sub el fiind alt desen, însă unul macabru.

Un înger cu hainele îmbibate în sânge stătea în mijlocul a milioane de îngeri morți, pe deasupra lor strălucind pe cer runa ce era desenată pe coperta cărții ce o sesizasem debea acum.

Îmi ridic privirea spre Anubis, acesta făcându-mi semn să citesc ceea ce scrie acolo.

— "Născută din doi îngeri decăzuți, Razel Nix nu doar că a moștenit puterile părinților săi, ci și o parte din puterile întunecate a Infernului. Ura ce o purta în suflet era ca un drog ce o făcea să urască îngerii cu toată ființa ei. Aceasta ajunse să urască atât de tare, încât se transformase în cea mai ciudată ființă din întreaga lume. Cu pielea de un alb imaculat, părul de un cenușiu deschis și ochii de un albastru deschis o făcea să arate perfect, însă piesa ce îi completa aspectul nemaipomenit și ce o făcea atât de malefică erau aripile. Două aripi negre și mult mai mari decât a unui arhanghel, având diferite ramificații și rune pe spate ce începeau să se întindă de la baza acestora aripilor. Tuturor le era frică de fata cu chip de înger, însă cu puteri demonice. Bătrânii îngeri proroci au început să prevadă cum un mare necaz se v-a așterne peste ei dacă aceasta nu pleacă și așa chiar a fost. Îngerul omorâ milioane de ființe, printre care și arhangheli, un adevărat haos instalându-se în frumosul​ Rai. Mirosul de moarte se simțea în aer cu putere, iar bălțile de sânge colorau peisajul odată alb. Cei rămași în viață au fugărit îngerul pe pământ, înghețându-i puterile pentru a nu rănii alte persoane cum o făcu pe pământurile sacre a Raiului. Aceasta își găsi un suflet gazdă și luă forma unui prunc, crescând până în momentul de față ca un muritor de rând. Doar forțele malefice a prințului moștenitor îi pot dezgheța puterile îngerului. Însă nimeni nu știe că îngerul demonic e cheia ce deschide porțile Raiului, iar dacă demonii ar afla cine e de fapt cheia, un război foarte puternic ar începe."

Nu îmi venea să cred că un înger decăzut poate face așa ceva și că, după întâmplările de azi, s-ar putea să ucidă alte ființe, însă nu asta era important. Faptul că e posesoare a forțelor întunecate a iadului și că este îngerul ce putea deschide porțile spre Rai, e mai mult decât perfect. Odată adusă în Iad, părinții mei pot pune mâna pe ceea ce ni se cuvine nouă, acesta fiind controlul Raiului.

Îmi ridic privirea spre Anubis, acesta privindu-mă cu o sprânceană ridicată.

— Deci?

— Ce treabă au inelele și discuția noastră cu ceea ce scrie despre ea? îl întreb neutru, încercând să ascund focul din privire.

— Deșteptule, apariția noastră pe Pământ i-au dezghețat puterile! Când ai pășit pentru prima dată aici, și-a pierdu puterea de a mânuii apa, iar tu cum ești Hades, Prințul Infernului, cel ce se joacă cu focul, i le-ai dezghețat, iar eu cum sunt conducător al sufletelor, i-am direcționat, fără să știu, sufletul spre forța ei vitală pierdută, așa recuperându-și puterile!

— Și? întreb debusolat, Anubis oftând de necapacitatea mea de a înțelege.

— Dacă nu o abordezi cât mai repede posibil, o să ucidă din nou. Asta îi e natura. Odată ce a văzut un strop de sânge, pofta de a ucide v-a apărea înmiit și nimeni nu o v-a mai opri. Ar fi cazul să o iei din loc dacă nu vrei să o pierzi.

— Cum adică să o pierd? întreb panicat, acesta ridicând sprâncenele mirat.

— Nu ai auzit ce a spus îngerul ăla când am plecat din Rai? mă întrebă, eu dând din cap negativ. Întotdeauna și-a dorit să aibă aripi albe ca și ceilalți îngeri. Își dorea așa de tare încât începu să urască pe toți posesorii de aripi albe, chiar și pe părinții ei, care au avut odată aripi albe. De ce crezi că aripile nu i s-au schimbat în albe? Păcatele îngerilor sau revărsat asupra ei și dânsa suportă acum toate păcatele acestora prin culoarea aripilor ei.

— Adică îngerii care au fost omorâți, nu erau atât de curați precum credem noi? îl întreb uimit, acesta zâmbindu-mi strâmb.

— Îngerii și arhanghelii care au murit erau cele mai păcătoase ființe, aceștia cărând povara unor aripi negre încărcate în păcat. Ca să scape de ele ca Dumnezeu să nu îi alunge, și-au adunat păcatele la un loc și i le-au dat ei, furându-i puritatea. Nix era un înger normal, cu aripi albe și frumoase, înaintea să se nască, însă odată ce sufletul a fost înecat de ura, cruzimea și egoismul îngerilor acelora după naștere, a jurat să-i omoare pe toți și să-și revendice drepturile de înger în înalta societate a Împărăției Creatorului, însă nu a fost așa.

— Adică...

— Da, ceea ce intuiești e adevărat. O parte din îngeri au fugit pe Pământ și ea e pe cale să-i găsească și să se răzbune! Odată ce termină să-i omoare pe toți, sufletul ei o să părăsească corpul gazdă și va merge înapoi în ceruri!  îmi răspunse acesta la gânduri, eu înghițind automat în sec.

— Trebuie să o duc neapărat în Iad! Simt că sfârșitul lumii e mai aproape decât am crezut eu vreodată! zic în șoaptă, Anubis dispărând automat din cameră când m-a văzut ridicându-mă în picioare.