Iubire Interzisă -- h.s fanfic

23. Prieten vechi

Harry P.O.V

După ce aproape am crăpat uşa camerei lui Rose când am trântit-o, am coborât grăbit scările. Lacrimile îmi înţepau ochii din ce în ce mai mult, iar privirea îmi devenea neclară. Eram sigur că asta avea să se întâmple dacă îi povesteam ce se întâmplase atunci. Faptul că s-a despărţit de mine din cauza a ce i-a spus tâmpitul ăla de prieten uman al ei, Thomas, mă înfuriase peste măsură. Nu ştiam dacă el era sigur sau bănuia măcar că sunt vampir, dar în ambele situaţii el era cât se poate de om şi de muritor, iar eu aveam să profit de asta. Era, însă, prea devreme pentru asta. Aveam destul timp să îl omor. Acum, însă, trebuia să mă duc la singura persoană care mă putea ajuta. Mi-am luat geaca de piele din cuier, m-am încălţat cu ghetele, iar fix în momentul în care am pus mâna pe clanţă am auzit vocea curioasă a mamei mele în spatele meu:

-Harry, ce s-a întâmplat?

Nu m-am întors spre ea. O iubea pe Rose ca pe a doua sa fiică, iar văzând-o în clasicul ei halat de casă, cu o cană de ceai fierbinte în mână m-ar fi făcut să plâng înainte să îi dau vestea că ne-am despărţit. Aşa că am tras aer adânc în piept, am strâns tare clanţa şi i-am răspuns pe un ton degajat:

-Eu şi Rose nu mai suntem un cuplu.

Nu ştiam la ce mă aşteptam, dar cu siguranţă nu era acea reacţie. Nu se mişcă preţ de câteva secunde, după care plecă, ca şi cum nimic nu se întâmplase. Nu ştiam unde se ducea, dar nici nu îmi păsa, sincer să fiu. După părerea mea, putea să se ducă la Rose şi să urle la ea sau să o îmbrăţişeze, mie nu îmi păsa. Eu aveam un lucru de făcut, iar dacă nu o făceam acum, altă oportunitate şi alt motiv pentru a o face nu aş mai fi primit. Am ieșit repede din casă și mi-am folosit viteza de vampir pentru a traversa pădurea. Am încetinit când am ajuns la intrarea în oraș. Mă simţeam străin în propriul meu corp, ca şi cum trupul mi se mişca singur, iar mintea mea era în altă parte. Aşa se şi întâmpla, de fapt. Mă simţeam de parcă nimic din jurul meu nu era real, iar tot ce mi se întâmpla era doar un alt coşmar din care o să mă trezesc a doua zi, cu Rose lângă mine. Îmi doream atât de mult să se întâmple aşa. Nu puteam să las lucrurile în plata domnului până atunci, oricum. Nu ştiam unde s-a dus Rose, dacă s-a liniştit, dacă suferă la fel de mult ca mine, dar nu mai puteam continua aşa. Mi-am încetinit paşii când am ajuns în dreptul unei case albe, la fel ca toate celelalte. De fapt, era atât de comună încât m-a făcut să simt un fior scurt pe şina spinării. Am urcat uşor scările şi am bătut la uşă. În secunda următoare, aceasta se întredeschise şi îmi prag se înfiinţă Selena.

-Harry? Ce...ce faci aici? mă întrebă ea surprinsă şi temătoare. 

Şi mie mi se părea oarecum şocant că m-am dus la ea, numai că am simţit nevoia să vorbim. 

-E ok, nu am venit să te omor, dacă la asta te gândeşti. Vreau doar să vorbim.

Eram mirat de tonul şi atitudinea calmă de care dădeam dovadă. Nu mai simţeam furie. Nu eram sigur de ce mai simţeam, de fapt. Selena se uită o clipă peste umărul meu, apoi deschise uşa mai larg şi îmi făcu loc să intru. Din momentul în care am păşit în casă, mirosul clasic de vanilie al Selenei îmi aduse amintiri pe care am preferat să le uit în tot acest timp. Selena trecu pe lângă mine şi îmi făcu loc să mă aşez pe canapeaua din sufragerie. Luă loc lângă mine, privindu-mă curioasă. Mă simţeam ciudat din cauza privirii ei deloc subtile, dar bănuiam că merit asta. După câteva secunde (care mi s-au părut mai mult minute, sincer să fiu), a oftat lung.

-Ce cauţi aici, Harry? Nu vreau să spun că nu eşti bine venit, dar ultima oară când ne-am văzut mi-ai jurat că o să ajung moartă. 

Vorbea destul de tare, iar părinţii ei ar fi putut-o auzi. Ei nu aveau nicio idee despre ce era Selena şi ce fel de prieteni avea. Sau măcar că fiinţele supranaturale existau. Nu ştiau despre nimic, iar faptul că ea nu se temea că ar fi putut-o auzi m-a mirat puţin.